Scrisoare către un căutător

Gata, să lăsăm un pic deoparte problemele universale și să ne întoarcem la lucruri mai domestice, mai concrete, care ne privesc pe mine și pe tine și pentru care avem de dat răspuns personal. Și, fie vorba între noi, acestea ne ating sufletul mai mult decât orice politică europeană sau globală. Și poate că n‑o să‑ți vină să crezi, dar de bunul mers al lucrurilor mici, particulare depinde în mare măsură calitatea societății globale în care trăim. Cred că ai ghicit deja că vom lua în discuție relația dintre bărbat și femeie și specificul fiecăruia în cadrul legăturii conjugale. M‑am decis să abordez această temă complexă în urma unei mici dispute pe care am avut‑o mai acum câteva zile într‑un cabinet medical, unde cineva a spus foarte convins: „Femeia este mai inteligentă decât bărbatul, așa spun și Sfinții Părinți. De ce? Ca să poată să pună în lucrare ceea ce‑i spune bărbatul să facă”.

Obișnuiesc să nu mă leg de părerile personale ale oamenilor, să le respect gândirea, dar când acestea sunt atribuite în mod eronat Sfinților Părinți, atunci nu mă pot stăpâni, și vorbesc. Ei bine, cum stau lucrurile? În primul rând că Sfinții Părinți nu folosesc conceptul „inteligent” și nici nu‑i preocupă. Am putea noi aproxima doar că inteligența ține de partea rațională unde în general bărbatul este mai dăruit decât femeia. Observăm asta și empiric. Bărbatul gândește mai mult lucrurile și le abordează mai holistic, să zicem. Apoi, calitatea de „cap” a bărbatului, despre care vorbește Apostolul Pavel, și de altfel toți sfinții până la Sfântul Paisie Aghioritul, ține de menirea bărbatului de a conduce prin rațiune. Bărbatul este cap întrucât este mai rațional și prin extensie, s‑ar putea spune, mai inteligent. Dar femeia nu‑i este inferioară din această cauză, ea are alte calități; femeia este mai iubitoare și mai jertfelnică, așa cum nu îl vedem pe bărbat. Există la Sfinții Părinți o remarcabilă asociere a bărbatului cu mintea, cu rațiu­nea, și a femeii cu inima, cu pasiunea, dar pe care asociere nu e loc să o dezvoltăm aici.

Astfel, ei se completează reciproc într‑o armonie gândită mai înainte de Ziditor, ca prin calită­țile particulare fiecare să aibă șanse egale în dobândirea nu a supremației, ci a virtuții. Pentru că virtutea este aceea care‑i face să fie egali în demnitate. Femeia ascultă liber, că vrea ea, întrucât vede în ascultare menirea ei deopotrivă cu menirea bărbatului de a conduce. Așadar, ascultarea femeii nu stă în eloc­vența sau în inteligența bărbatului și nici chiar în inteligența ei, ci în descoperirea propriei meniri în care își află odihna și bucuria. De aceea, deși există și excepții în anumite cupluri, unde femeia este mai inteligentă decât bărbatul, asta nu schimbă cu nimic raporturile mai sus mențio­nate, pentru că scopul este în cele din urmă dobândirea harului lui Dumnezeu și a mântuirii împreună, care în mod paradoxal atrag după sine și fericirea pământească.

Dar vrei să‑ți spun ceva? Ce contează, frate, care‑i mai inteligent? Asta e problema? Ăsta e paraponul tău? Nu cumva altceva te frământă? Nu cumva tu nu poți depăși anumite probleme de comunicare? În căsătorie nu contează cine‑i mai înzestrat, cine‑i mai tare, ca să‑l poată convinge pe celălalt. Nu așa se rezolvă problemele. Ci fiecare să slujească celuilalt, să se pună în starea celuilalt, să simtă nevoile celuilalt, nu ca să‑i spună ei ce să facă, ci ca să facă el,să slujească el, să tacă el care înțelege, nu să‑i explice - vezi, Doamne! - cât mai elocvent și mai persuasiv ce să facă ea. Dacă a ajuns să stea duhovnicia omului în inteligență și în elocvență, vai nouă! Să lăsăm Biserica și să ne apucăm de filosofie și de retorică!

Să‑ți mai spun ceva. Pentru Hristos contează prea puțin ce este femeia și ce este bărbatul acum, în această stare a noastră de după păcat. Pentru El contează doar ce trebuie să se întâmple cu cei doi ca să se poată mântui, să poată intra în veșni­cie. În acest sens limba greacă are o particularitate foarte interesantă. Grecii numesc cuplul de după săvârșirea Căsătoriei bărbatfemeie, exact așa, legat (androginos). Pentru că după Nuntă nu mai sunt nici bărbatul dinainte, nici femeia dinainte aceiași, ci ei sunt de‑acum „o făptură nouă în Hristos”, așa cum a zis Apostolul (cf. 2 Cor. 5,17).

Aceasta este viziunea patristică asupra bărbatului și femeii, pe care suntem provocați să o pătrundem mai adânc decât printr‑o simplă psihologie a caracterelor. Aici se află taina pe care trebuie s‑o prindem noi, nu căutând o precizare cât mai clară a funcționării particulare a bărbatului și a femeii, ci punând în lucrare noua unitate a celor doi. Întrucât, dacă n‑am înțeles că în Hristos „nu mai este bărbat și femeie” (Gal. 3, 28), este vai nouă; ne‑am lepădat de creștinism și ne‑am întors în plin păgânism sau în legalismul iudaic.