Scrisoarea a treia: Nu lăsa ora de Religie să cadă în capcana autoreferențialului

Aș vrea să învățăm împreună unde greșim atunci când, predând Religie, uităm că ea nu se predă ca mașini-unelte, matematică ori fizică, ba chiar, în dese rânduri, nici măcar precum româna ori istoria. De aceea sunteți priviți ca niște marțieni pe planeta Cancelarie. Nu semănați cu nimic!

În primul rând, să vă aduc aminte că predați o materie de învățământ nouă, extrem de dinamică, reformulată metodic și didactic mult mai intens decât toate materiile din școală. Avem 25 de ani de experiență didactică, școli pedagogice și didactice pe sistemul unei materii laice (merită să revenim odată pe formările noastre, ca să nu mai fim confundați) cu un conținut al predării care iese din sfera obișnuitului, măsurabilului. Este ceea ce uităm noi înșine.

Apoi, trebuie să reținem că propunem o materie interdisciplinară prin conținut și metode, că mare parte din materia primă de la religie poate fi utilizată educațional la foarte multe alte materii, așa cum noi folosim munca celorlalți colegi în desăvârșirea informației la ora de Religie. Nu suntem rupți de context, îndrăznesc să spun că uneori putem propune contexte noi ori le putem lărgi pe cele existente. Aducând mereu argumentul creștin ca alternativă, conținutul-Hristos ca provocare. Dacă descopăr ceva grav în sufletul elevului modern este de-motivarea pe care o cultivă de-motivatul profesor modern, susținut de indiferenta familie ori îngăduitoarea societate.

Nu ne va fi simplu, de aceea nu trebuie uitat că nu avem un scop al materiei educaționale, ci o multitudine, ținte de rezistență, permanențe într-o viață de om.

Generozitatea, cumințenia exprimării și a conduitei se pot impune în sufletul copilului care are nevoie de ceva cuminte, liniștit și demn. Catedra nu este un dulap care adăpostește cadavrele frustrărilor personale, ci bucată ruptă din Catedrală, cu voia lui Hristos.

Aud și citesc că la reformarea unor planuri-cadru de educație ora de Religie este privită - a câta oară? - drept o cenușăreasă, un opțional tardiv pentru revitalizarea orgoliilor care anul trecut au cam fost temperate. Unii spun că profesorii din București, strânși la o discuție de principiu la CCD-ul de acolo, au propus iarăși Religia ca opțională la clasa a VII-a și a VIII-a. Deși surse interne, participante la discuții, ne-au confirmat că nici nu s-a pus în discuție așa ceva, trebuie să spunem că o părere a unui segment din procesul educațional nu poate șterge părerea părinților, de exemplu, cel puțin la fel de importanți în construirea unor planuri ca niște specialiști NASA. La schimb se cere informatică. Corect, aș zice, ținând cont de voința de evoluție spre IT a marii majorități a copiilor de astăzi. Cu toate că îi văd pe copii descurcându-se pe computer excepțional fără ajutorul nimănui, descărcând programe, utilizându-le și lăsându-le să-i manipuleze cu ușurința venită din pofta de joc și joacă specifică vârstei. 

Oare chiar nu vedem că au devenit oricum dependenți de mijloacele acestea informatice de comunicare? Nu vedem fețele lor adumbrite de excese în spațiile virtualului fără virtute, oare uităm cum sunt gestionate rețelele din școli și de câte ori sunt jigniți de nivelul submediu în care li se prezintă informatica? Dintre excelenții IT-iști români pe care îi cunosc, nici unul nu-mi cere să-i creez programe noi, ci să povestesc cu ei, să le respun poveștile mântuitoare ale vieții. Secătuiți de munca în colective multinaționale, ascetizați în culturi ale aseptismului dialogic, oamenii aceștia îmi cer să-i reînvăț cuvintele adevărate. E real, e cât se poate de real, și o poate confirma orice preot din diasporă, acolo unde-i trimitem din start pe toți copiii noștri dacă vor să o ducă mai bine.

Cred că e momentul să atragem atenția, învățământul nu se poate face numai pe păreri personale susținute doar pe chestionare aplicate oamenilor care au interes în direcții precise. Nu putem admite la nesfârșit că ora de Religie e negociabilă și că fiecare an trebuie tensionat cumva ca să mai facem câteva puncte pe eșichierul politicii corecte. Aflu din presă, inflamanta de serviciu, că o organizație care premiază (adică dă bani!) agendele reformatoare din România a premiat și „obținerea orei de Religie opțional” alături de rea­lizarea de gropi de gunoi ecologice ori construirea unui drum comunal în Vrancea. Oare menținerea orei de Religie nu este faptă civică, civismul este doar forma de haos secularist în care inoculăm copiilor mai binele fără Bine? Penibilul autoreferențialului trebuie să dispară. Noi înșine trebuie să luptăm să fim buni ca oameni și profesori dincolo de limitele unor sisteme măsurate în punctaje de dosar. Penibilul cerșetoriei de puncte trebuie înlocuit cu veridicitate educațională. În fond, cred că pentru învățătoarele noastre e mult mai important că le sunăm din când în când, când mai avem pe cine, decât toate divagațiile de pensie peste care au trecut. Noi trăim din zâmbetul copiilor, nu-l trădați! Ei, mulți, trăiesc numai din zâmbetul nostru!