Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Scrisori de dragoste

Scrisori de dragoste

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 10 Dec, 2021

Doamne, cât pot fi de fericite sperietorile de ciori în timpul verii!
Le vezi alergând prin bostănării și lanuri de floarea-soarelui, chiu­ind și aruncând în sus câte o fărâmă din fericirea lor spre ciorile ce croncănesc pe deasupra.
Ciorile împart firimiturile de fericire primite cu furnicile.
Se poate întâmpla ca inima de cârpă a unor sperietori să înceapă să bată. Sperietorile acestea ajung mai devreme decât celelalte la nefericire. Chiar mai devreme de venirea iernii. Pentru că se îndrăgostesc din senin de te miri cine trece pe câmp: un om, un copac, o fântână, un cal, umbra câtorva nori, un fulger, o ploaie!
Însă nu au curajul să spună prin viu grai lucrul acesta. Se folosesc de scrisori, pe care le încredințează vântului. Cu toate că vântul le duce mereu unde trebuie, ele nu primesc niciodată răspuns.
Și atunci, vine toamna. Și furnicile se gândesc c-ar fi bine să le dea ciorilor grăunciorii de fericire primiți înapoi, pentru ca acestea să-i dea mai departe sperietorilor. Doar, doar s-o împuțina tristețea de pe câmp. 
Dar nefericirea sperietorilor e atât de mare, încât începe dintr-odată să ningă. 
Albul zăpezii face ca gândurile sperietorilor să semene cu gândurile ciorilor, iar acestea cu cele ale furnicilor. 
Din strigătul acestor gânduri puse la un loc se naște primăvara, când începe o nouă copilărie a florii-soarelui, din care crește o nouă fericire a sperietorilor de ciori.
Se aud noi inimi de cârpă începând să bată.
Iar o să spetească vântul cărând spre toate zările verii scrisori. Însă nu d-asta îi vine lui câteodată să plângă pe furiș, ci din cauza faptului că știe că n-o să primească nici una dintre ele răspuns.