Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
23 Dec, 2024
Scrisori de dragoste
Doamne, cât pot fi de fericite sperietorile de ciori în timpul verii!
Le vezi alergând prin bostănării și lanuri de floarea-soarelui, chiuind și aruncând în sus câte o fărâmă din fericirea lor spre ciorile ce croncănesc pe deasupra.
Ciorile împart firimiturile de fericire primite cu furnicile.
Se poate întâmpla ca inima de cârpă a unor sperietori să înceapă să bată. Sperietorile acestea ajung mai devreme decât celelalte la nefericire. Chiar mai devreme de venirea iernii. Pentru că se îndrăgostesc din senin de te miri cine trece pe câmp: un om, un copac, o fântână, un cal, umbra câtorva nori, un fulger, o ploaie!
Însă nu au curajul să spună prin viu grai lucrul acesta. Se folosesc de scrisori, pe care le încredințează vântului. Cu toate că vântul le duce mereu unde trebuie, ele nu primesc niciodată răspuns.
Și atunci, vine toamna. Și furnicile se gândesc c-ar fi bine să le dea ciorilor grăunciorii de fericire primiți înapoi, pentru ca acestea să-i dea mai departe sperietorilor. Doar, doar s-o împuțina tristețea de pe câmp.
Dar nefericirea sperietorilor e atât de mare, încât începe dintr-odată să ningă.
Albul zăpezii face ca gândurile sperietorilor să semene cu gândurile ciorilor, iar acestea cu cele ale furnicilor.
Din strigătul acestor gânduri puse la un loc se naște primăvara, când începe o nouă copilărie a florii-soarelui, din care crește o nouă fericire a sperietorilor de ciori.
Se aud noi inimi de cârpă începând să bată.
Iar o să spetească vântul cărând spre toate zările verii scrisori. Însă nu d-asta îi vine lui câteodată să plângă pe furiș, ci din cauza faptului că știe că n-o să primească nici una dintre ele răspuns.
.jpg)
