Sfântul Grigorie Palama - tainic cuvântător al dumnezeieștii Lumini

Între modelele duhovnicești pe care Biserica ni le oferă în Postul Sfintelor Paști se află și cel al Sfântului Grigorie Palama, om al rugăciunii și nevoinței, mare teolog, căutător al înțelesurilor adânci și, totodată, apărător al dreptei credințe atunci când adevărurile sfinte s-au aflat în pericol, asaltate de idei străine, născute din orgoliul vădit al unor ritori depărtați de Dumnezeu.

Sfântul Grigorie Palama a fost un ie­rarh pilduitor, un monah rugător, care a căutat să slujească, cu multă abnegație, Biserica.

Am călătorit, cu ajutorul lui Dumnezeu, în locurile încărcate de spiritualitate, cu istorie milenară și mărturii ale sfințeniei, care au fost aproape de sufletul Sfântului Grigorie Palama, prin care cei care le observă adevărata valoare se apropie de Dumnezeu.

Întotdeauna când am ajuns în casa unui scriitor, unde a slujit un ierarh sau un preot multă vreme, am încercat să identific lucrurile sau locurile care l-au mulțumit sufletește. Așa am descoperit liniștea de care s-au bucurat călugării care nu pără­seau mănăstirea cu anii, frumu­sețea crea­ției, a munților, a pădu­rilor, pacea care îi ajuta să fie aproape de Dumnezeu.

Am descoperit istoria și taina satului românesc, a așezărilor pline de bună-cu­viin­ță, de o preafrumoasă și simplă arhitec­tură. Am întâlnit, de asemenea, prietenia unor oameni care s-au aflat aproape de scriitori, de slujitori ai Bisericii, care i-au inspirat în sensul bun al cuvântului.

Călătorind la Constantinopol, la Sfântul Munte Athos și la Tesalonic, am căutat să înțeleg cu ce s-a identificat Sfântul Grigorie Palama din tradiția, cultura și spiritua­li­tatea acestor locuri.

La Constantinopol a beneficiat de învă­ță­tură temeinică, de profesori luminați și de ocrotirea bisericilor mărețe, această cetate aflându-se atunci în perioada ei de glorie.

La Muntele Athos și la Veria, locul propovăduirii Apostolului neamurilor, Sfântul Grigorie Palama s-a întâlnit cu rugăciunea și nevoința marilor Părinți, a căror tradiție și-a asumat-o, urmându-le pilda faptelor, la măsura lui, învățând din taina locurilor și lucrarea minunată a harului.

Sfântul Grigorie Palama constituie un model nu doar pentru monahi și ierarhi, ci pentru toți cei care s-au așezat pe drumul care duce către Dumnezeu.

Fără să se știe exact, din documente, când s-a născut și câți ani a trăit, biografia sa fiind consemnată din istoria unor eve­nimente, putem afirma că Grigorie Pala­­ma a trăit aproximativ 63 de ani, s-a născut la Constantinopol în 1296, a avut 12 ani de slujire arhierească și a murit într-o zi de 13 noiembrie 1359, la sărbă­-­t­oarea Sfântului Ioan Gură de Aur.

Părinții săi erau de neam ales. Con­stantin, tatăl lui, era membru al Senatului și consilier al împăratului Andronic al II-lea, care l-a ales să fie și pedagog pentru nepotul său, Andronic al III-lea. A rămas în amintirea contemporanilor drept evla­vios și blând. De aceea, mulți îl consi­derau învățător și înțelept îndrumător. Constan­tin i-a iubit pe copii, dar a afirmat că, atunci când dăm prea ușor drumul inimii, i-am putea copleși pe unii cu dragostea și ușor s-ar pierde… Înainte de moarte, a intrat în monahism.

Când a murit tatăl său, Grigorie avea doar șapte ani și a fost îndrumat să stu­dieze științele profane. Cu dificultăți de ex­primare în tinerețe, Grigorie Palama s-a rugat mult lui Dumnezeu și Preacu­ratei Sale Maici să-i ajute să treacă ușor lecțiile, a învățat gramatica și retorica, fizica, logica și disciplinele aristotelice.

Unul dintre profesorii săi, într-o discuție cu tânărul Grigorie despre Aristotel, în fața împăratului, a rămas uimit de înțelep­ciunea lui. I-a spus suveranului: Însuși Aristotel, de l-ar fi auzit, l-ar fi lăudat nu puțin.

L-au făcut cunoscut în lumea Constan­tinopolului atât educația, cât și originea lui. Mai târziu, când Grigorie Palama s-a remarcat în apărarea Bisericii, se mărtu­risea despre el: Acest Palama a fost văzut în marele oraș Constantinopol, fiind crescut și educat în Palatul Împărătesc, ca unul ce s-a învrednicit de favorul împărătesc din strămoși, fiind admirat nu puțin de împărat și de cei din jurul lui, pentru priceperea în cele ale științelor.

Sfântul Grigorie Palama dobândise o vastă cultură, fiind instruit anume pentru a apăra Biserica, într-un moment al disputelor.

Deși cultivat și apropiat înaltei societăți, a intrat în legătură cu monahii din Athos. Influența lor i-a schimbat viața. Postea, priveghea și își stăpânea faptele și purtă­rile, după cum ne spune Filothei, unul din­tre biografii săi.

Cel mai bun învățător între ale nevoințelor i-a fost Teolipt, care trăise la Athos și a devenit apoi Mitropolit al Filadelfiei. De la el a deprins disciplina privegherilor și a rugăciunii.

Nu doar el a fost mișcat de viața spiri­tua­lă, de nevoințe și de dorința de a birui întunericul, ci și mama lui, surorile și alte persoane apropiate, pe care le-a sfătuit să intre în mănăstirile din Constantinopol. Apoi a plecat, împreună cu doi frați, spre Muntele Athos. Avea atunci în jur de 20 de ani.

În drum spre Muntele Athos, s-a oprit în Tracia și Macedonia, unde erau multe mă­năstiri în care se aflau călugări osâr­duitori.

La Muntele Athos s-a atașat de un bă­trân care trăia lângă Mănăstirea Vatoped și viețuise pe Muntele Auxentie, plin de monahi, nu departe de Constantinopol, pe țărmul Mării Marmara.

Bătrânul monah Nicodim ducea o viață de post, rugăciune neîntreruptă și înfrâ­nare. În al treilea an de viețuire, în locul acela, părintele lui duhovnicesc, Nicodim, a murit, iar Grigorie s-a dus în Lavra Sfân­tului Atanasie, în jurul anului 1321, unde a rămas trei ani, fiind preocupat atât de practica virtuților, cât și de înțelepciune și cuvinte sfinte.

Ni se spune că, în perioada aceea, lupta cu trupul său ca să ajungă în afară de trup. De multe ori, se străduia să nu doar­mă noaptea, ci numai puțin după prânz.

Prin 1324 s-a așezat într-un loc retras, Glosia, unde un grup de isihaști se aflau în asceză și contemplație, sub îndrumarea unui alt monah constantinopolitan, Gri­gorie, care practica isihia. A rămas acolo numai doi ani, pentru că erau foarte dese incursiunile turcilor care-i tulburau pe sihaștri, ce nu se aflau sub adăposturile zidu­rilor mănăstirilor.

A dorit să plece la Ierusalim, dar o viziune l-a oprit. În Salonic a fost hirotonit preot și, pentru a evita zgomotul unui oraș așa de mare, s-a retras, împreună cu 10 prieteni, într-un schit de pe muntele aflat lângă Veria. Nu vorbea cu nimeni zile la rând, iar sâmbăta și duminica sosea în mij­locul fraților pentru Sfânta Liturghie. Avea atunci 30 de ani.

Lacrimi multe, post și priveghere. Se ruga ceasuri și zile la rând, astfel încât faima a crescut în Veria, iar oamenii care veneau să-l vadă spuneau că fața lui îi strălucea, fiind transformată de focul Du­hului. Acest lucru se observa de către oricine, mai ales în vremea Sfintei Litur­ghii.

După ce și-a așezat surorile într-o mănăstire din Veria, Grigorie Palama împreună cu un frate de-al său, Macarie, s-au întors în Athos, așezându-se în Schitul „Sfântul Sava”, aproape de Marea Lavră, venind rar aici, doar pentru a participa la Liturghie și a se împărtăși.

La o Sfântă Liturghie din Joia Mare i s-a părut că Macarie, egumenul Lavrei, era arhiereu. Aceasta era o previziune, căci peste 11 ani Macarie a ajuns Mitro­polit al Salonicului.

A început să țină predici, să scrie, având subiecte diverse, între care omilii despre Născătoarea de Dumnezeu, Taina mân­tui­rii și minunata lucrare a rugăciunii.

Sfântul Grigorie Palama a fost un mare apologet al Bisericii. Într-o vreme în care spiritul occidental își făcea tot mai mult loc în viața oamenilor, el a avut puterea și înțelepciunea de a argumenta că învăță­tu­rile pe care le expunea Varlaam din Cala­bria erau greșite, expresie a multor orgolii și interese, despărțind pe om de Dumnezeu.

În controversa cu Varlaam din Calabria se întâlnea mistica răsăriteană, care afirmă că o cunoaștere directă și duhov­ni­cească a lui Dumnezeu este posibilă, cu raționa­lismul scolastic. Mistica răsă­ri­tea­nă caută îndumnezeirea omului, prin harul necreat, izvorâtor din ființa dumne­ze­iască, în opoziție cu spiritul secular.

Dumnezeu în ființă este un adânc nepătruns, necomunicabil, neschimbabil, adânc, din care emană însă lucrări sfinți­toa­re. Acestea sunt altceva decât ființa, ele sunt nenumărate, precum abisul ființei este fără de sfârșit...

Învățătura ortodoxă despre harul ne­creat, lucrător în Sfintele Taine, Îl înțelege pe Hristos prezent în ele. Ortodocșii Îl simt pe Hristos în toate, așa cum a afirmat în scrierile lui Sfântul Grigorie Palama.

Rugăciunea lui Iisus, săvârșită de minte în inimă, ne ajută să întărim în inimă gân­dul permanent la Iisus Hristos, care cu­răță și sfințește toate cugetările și simțirile, îndreptând lucrarea noastră spre împli­ni­rea poruncilor lui Hristos.

Se cuvine să înțelegem că această rugăciune dorește să adune mintea în inimă, ca de acolo să se înalțe neîntrerupt.

Se cuvine să chemăm, neîncetat, în inimă numele Domnului. Lucrul acesta nu se face într-o zi sau două, ci în timp îndelungat și are nevoie de multă stăruință și chin, până ce se va pierde dușmanul și Se va sălășlui Domnul.

Nu e nevoie de cuvinte multe, căci obosești și vine diavolul și îți fură gândul. Spunând cuvinte puține, îți rămâne rugăciunea curată și faci rugăciunea cu multă veghere. Așa se ruga Ana, mama lui Samuel, continuu, dar nu i se auzea vocea (cf. 1 Regi 1, 9-13).

Se cuvine să spunem rugăciunea fără să ne mișcăm buzele, dar să strigăm în cuget, căci Dumnezeu aude și pe cei care tac. Făcând aceasta, trebuie să ținem inima sub toată paza, ca nu cumva să treacă gândul despre Dumnezeu, ci, dintr-o amintire neîntreruptă și curată, să se întipărească acest gând, ca o pecete, în sufletele noastre.

Despre rugăciunea inimii s-a vorbit foarte mult. Sfântul Apostol Pavel (Romani 8, 35) se întreba: Cine ne va despărți de iubirea lui Hristos? Această iubire este cea mai mare dintre toate, ea covârșește orice lucru din lumea aceasta.

Cei care dobândesc rugăciunea sinceră și permanentă primesc marile virtuți: iubirea, bucuria, pacea și celelalte.

Lumina despre care ne-a vorbit Sfântul Grigorie Palama este cea care va lumina în viața viitoare pe drepți, fiind asemenea cu lumina de pe Tabor, care se va vedea sensibil, dar mai ales duhovnicește.

Unii Părinți ai Bisericii au numit această Lumină din abundență întunericul dumnezeiesc, care este lumina neapro­pia­tă, tocmai din cauza revărsării abundente de lumină.

Modelul pe care ni-l oferă Sfântul Gri­gorie Palama este unul greu de egalat. Va trebui însă să ne străduim, nevrednici fiind, măcar pentru curățirea inimii, pen­tru o fărâmă de rugăciune, care ne poate înălța și pe noi de la cele trecătoare la cele veșnice, cu adevărat importante.