Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Sfântul, neamul şi Împărăţia lui Dumnezeu

Sfântul, neamul şi Împărăţia lui Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Vidican-Manci - 04 Iul, 2021

Imperiile uniformizează, neamurile conservă diversitatea; imperiile siluiesc, neamurile dialoghează. Dumnezeu a binecuvântat neamul lui Avraam ca prin el să se bucure și sfințească toate neamurile (Fc. 28, 14). Cu alte cuvinte, prin Hristos se desă­vârșesc popoarele, dar într-un fel pe care doar Dumnezeu îl poate împlini. Ambiția omului, care încearcă virtutea fără morală, deraiază în manifestările ideologice îmbrățișate de o parte din elitele politice de demult și de acum. Păcatul e vechi, hainele sunt noi. Toți vor nemurirea, dar nemurirea după regulile lor, nemurirea murală, ecvestră, livrescă ș.a.m.d.

A vrut Israelul rege? L-a primit pe Saul, om frumos și drept, care, în urma părăsirii programului dumnezeiesc concentrat în cuvântul ascultare, a sfârșit în sulița vrăjmașilor. El întrupează dorința oamenilor de a se încarna într-o instituție, a regelui sau a imperiului, astăzi a guvernelor, autoritate ce reclamă fidelitatea datorată doar Divini­tății. Au urmat regi vrednici, David, Solomon, dar și ucigași de proroci și fratricizi, Ioram sau Ahab, și care au culminat cu un Irod, călăul Sfântului Ioan Botezătorul; unii au păcătuit inten­ționat, substituindu-se lui Dumnezeu, alții convinși că ascultă de Dumnezeu, dar trăind în afara cercului ascultării. Toți erau convinși că fac bine, că urmează neamul, dar unii erau cu gândul la gloria proprie, deci în afara vocației ­neamului, mântuirea. Când omul a avut culoar liber și a reușit să domine, s-a speriat că ar putea să-și piardă statutul în fața unui Dumnezeu care promovează egalitatea reală, caracterizată de complementaritate, diversitate și frumusețe personală, și a încercat fie să-L elimine, fie să-L marginalizeze. Aceștia, spune Sfântul Pavel, „și-au luat plata lor”.

La polul opus acestei manifestări stă sfântul. Știe că e om, știe că e creația lui Dumnezeu, știe că e supus păcatului, dar, mai ales, știe că e destinat Cerului, sfințeniei, iar acestea se câștigă prin ascultare: „Sfințiți-vă și veți fi sfinți!”. La ce ajută această judecată? La rezolvarea uneia din cele mai importante dileme a omului care țintește sensul.

În Biserica Ortodoxă sfinții ocupă un loc foarte important. Ei sunt modelele după Model. Ei sunt hristoșii, ei sunt cei care împlinesc ceea ce spunea Sfântul Irineu de Lyon, că Dumnezeu S-a întrupat ca omul să devină dumnezeu. Nu ține de rasă, cine ajunge sfânt, nici măcar de neam. În fapt, sfințenia nu anulează nici rasa, nici statutul social, nici sexul, nici neamul; nu le idolatrizează, le îndumnezeiește. Dacă e greu de crezut, să citim viața Sfântului Moise Arapul, sau a Sfântului Ioan Gură de Aur, sau a Sfintei Parascheva, sau a Sfântului Ioan Iacob Românul. Nu continuăm lista, doar simpla vizualizare a calendarului poate să ne lămurească. Sfântul n-a știut că e sfânt, el a știut că e păcătos și că misiunea principală este îndumnezeirea.

Sfințenie înseamnă succes. Reușita în viață a fost pervertită odată cu ieșirea din canonul paradisiac. Pentru omul fără Dumnezeu sau cu Dumnezeu drept lozincă, succesul este urcarea pe treptele profesionale, sociale sau de business. Raportarea la efort diferă de la persoană la persoană. Unii împlinesc cele necesare cu zdroabă și ambiție, alții prin înșelătorii. Toți, fără excepție, sunt mulțumiți cât lor le este bine. Sfântului, nu! Doar efortul mamei e similar cu al lui. Cei de lângă el trebuie să fie bine. Să fie hrăniți cu logosul dumnezeiesc, să aibă pe obraji lacrimile pocăinței și ale recunoștinței, genunchii bătătoriți de rugăciuni și mâini brăzdate de caritate. Atunci sfântul simte succesul. Se pare că niciodată nu-l conștien­tizează. Impresionant sau nu, sfântul este cel mai de succes antreprenor. Lucrează cu materia lui Dumnezeu, o dă oamenilor și are confort absolut în ceruri.

Am apelat la termeni ușor de înțeles. Teologic sunt superficiali. Sfântul e omul în care harul se îm­ple­tește perfect, datorită voinței, cu libertatea. Sfântul e omul neamului său, dar și al ­neamului celorlalți credincioși. Sfântul nu se prezintă pe sine ca sfânt, ci e recunoscut și perceput ca sfânt de alții. Cel care se intitulează pe sine sfânt nu e sfânt. El nu va înfiera păcătosul, ci păcatul, nu va idolatriza neamul, ci va recu­noaște lucrarea Creatorului în neamul omenesc, indiferent de culoare și sex. Omul sfânt e cel care a înțeles sensul omului și îl întrupează. Filocalia atrage atenția - cel mai perfid diavol e al slavei deșarte. Ținta lui sunt cei care au pus piciorul pe pragul sfințeniei, de aceea sfântul e toată viața lui în mare primejdie și nu îndrăznește nici o clipă să spună că este sfânt, doar să călăuzească spre sfințenie.

Sfântul nu are nevoie de ­Forbes, el a ajutat să se scrie ­Sinaxarul, nu a câștigat pământul, ci Cerul, nu a umplut vistieria de unde furul fură și rugina distruge, ci a umplut cămările Împărăției. În apropierea Duminicii Tuturor Sfinților, mesajul principal, asumat la nivel universal de sfinți, îi aparține Apostolului Pavel (Gal. 3, 28): „Nu mai este nici iudeu, nici elin, nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți sunteți una în Hristos”. Ascultarea în care stă omul care e încununat de sfințenie presupune adevăr și morală, unitatea e imposibilă în alte ipostaze, cu atât mai mult în ideologiile de tipul „omului nou”.

Sfântul e adevăratul om nou, el pornește de unde pornim toți, dar se adaugă cu recunoștință neamului bun al lui Hristos. Sfântul e, cu adevărat, de neam bun!

Citeşte mai multe despre:   Imparatia lui Dumnezeu