Sfinţii noştri uitaţi

Calendarul bisericesc de perete este, în viaţa credincioşilor, un ghid pentru trăirea vieţii, pentru aducerea aminte de sfinţii care le sunt dragi, de sfinţii pe care-i cunosc sau nu-i cunosc, cât şi pentru reglementarea unor practici, cum ar fi postul. Atunci când ne uităm în calendar, dimineaţa sau în timpul zilei, privim, dintr-o dată, mai multe zile, în care sunt înscrişi mai mulţi sfinţi. Am observat cu toţii că, pentru a-i recunoaşte mai uşor, în calendarele româneşti, sfinţii care s-au proslăvit sau au avut legătură cu pământurile locuite de români sunt scrişi cu litere evidenţiate.

De curând, am primit o scrisoare din partea unui domn, provenit din Basarabia, urmaş al deportaţilor din Siberia, care mai locuieşte încă în acele ţinuturi îndepărtate şi friguroase. Pe lângă dorul de pământul strămoşilor săi, dl. Vasile Secrieru şi-a manifestat dorinţa de a primi, din România, două iconiţe: a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi a Sfântului Niceta de Remesiana.

Mi s-a părut extraordinar că, pe lângă Sfântul Ştefan cel Mare, cunoscut de către toţi românii, oriunde s-ar afla aceştia, basarabeanul din Siberia a demonstrat evlavie pentru un sfânt legat de ţinuturile noastre încă din primele veacuri creştine, dar aproape necunoscut în rândul credincioşilor. Nu am putut decât să mă bucur că dorul de casă şi dragostea de neam l-au făcut pe dl. Secrieru să se închine la sfinţi legaţi de pământul îndepărtat, pentru el, al României.

În următoarele clipe însă am revenit cu picioarele pe pământ şi mi-am pus întrebarea de unde voi face rost de iconiţa Sfântului Niceta de Remesiana? Mare mi-a fost însă mirarea când nu am găsit nici măcar o iconiţă cu Sfântul Ştefan cel Mare. Aceasta m-a făcut să-mi amintesc şi faptul că, acum câţiva ani, aflat într-un pelerinaj la Mănăstirea Neamţ, nu am putut găsi acolo o iconiţă cu Sfântul Paisie, pe care noi îl numim „de la Neamţ“! Nu vreau să mă gândesc la vreo solicitare a unui conaţional de-al nostru, aflat departe de casă, legată de iconiţa sau Acatistul Sfântului Bretanion, episcopul Tomisului, sau a Sfântului Cuviosului Gherman din Dobrogea, a Cuviosului Ioan de la Prislop sau a Cuviosul Antonie de la Iezerul-Vâlcea!

Şi următoarea întrebare la care mă gândesc este ce anume stimulează şi hrăneşte evlavia oamenilor pentru sfinţii care sunt „mai puţin cunoscuţi“?! Cum se poate aprofunda evlavia oamenilor pentru aceşti sfinţi, dacă nu poţi să găseşti, decât cu dificultate, repere despre ei? Cum vom putea întâlni, aşa cum se întâmplă la alte popoare, nume de copii, care să cinstească anume pe Antonie de la Iezerul-Vâlcea, deşi se obişnuieşte ca acest nume să amintească de Sfântul Antonie cel Mare; sau pe Ştefan ori Matei, fiii Sfântului Constantin Vodă Brâncoveanu; sau amintirea Sfântului Ştefan cel Mare, dacă nu auzim de aceştia decât foarte rar, aproape exclusiv la otpusturile slujbelor, şi aceasta în caz că pomenirea lor cade duminica?!

Oamenii vor să aibă un chip al unui sfânt despre care aud, dar nu-l găsesc. La fel se întâmplă şi cu acatistul acestuia şi, dacă nu greşesc, la fel e şi cu slujba sa din Mineie, care sunt mai vechi decât data proclamării canonizării celor mai mulţi dintre sfinţii proslăviţi în ţinuturile noastre.

Sfinţii de alte neamuri, mai ales cei recenţi, au devenit cunoscuţi la noi mai ales datorită publicării diferitor cărţi legate de viaţa şi minunile săvârşite de aceştia, după care oamenii au început să aibă evlavie la ei şi să meargă în pelerinaje, fie în Grecia, Serbia sau Rusia, pentru a-i cinsti. De aceea, cred că ar fi bine să vorbim cât mai des despre aceşti sfinţi, să avem în vedere viaţa lor şi să ne rugăm lor pentru mijlocire. Publicarea cărţilor care să cuprindă viaţa şi acatistele lor, cât şi a icoanelor este, pentru început, cel mai uşor lucru de realizat. Măcar pentru început.