Sfinții, oameni ai prezentului

Lunile octombrie și noiembrie sunt bogate în Capitală și prin mulțimea sfin­ților ocrotitori ale căror moaște sunt cinstite cu multă evlavie de credincioși din București, dar și din alte zone. Prin intermediul sfintelor moaşte suntem contemporani cu sfinţii. Ei nu sunt doar oameni ai trecutului, ci și ai prezentului. Au trăit ieri, trăiesc azi şi mâine, pururea, în Împărăţia cerurilor într-o legătură neîntreruptă cu Dumnezeu şi cu oamenii.

Omul este făcut de Dumnezeu pentru comuniune; fiind o fiinţă comunională - teologică, nu poate să-și ducă viaţa într-un mod izolat, în afara dimensiunii sale spirituale, rupt de Dumnezeu, bazându-se doar pe propriile puteri. Dumnezeu Însuși „este minunat între sfinții Săi”, după cum spune psalmistul David, nu în izolare, oricât de splendidă ar fi ea.

Viaţa noastră este frumoasă, când trăim în comuniune cu Dumnezeu, prin sfinţii Săi. Sfinţii ne arată sensul vieţii. După cum nu putem trăi fără iubirea de mamă și de tată, nu putem trăi fără iubirea lui Dumnezeu și fără compania sfinţilor. Aşa cum orice mamă iubitoare este gata oricând să-şi deschidă braţele şi inima pentru copiii ei, Biserica, prin sfinţii Săi, este Mama iubitoare, „Maica neamului nostru”, după cum spune poetul naţional Mihai Eminescu, care-și primeşte fiii, ocrotindu-i la sânul său. Sfinţii ne aproprie de Dumnezeu, ei nu ne uită niciodată, chiar şi atunci când credinţa noastră se împuţinează. Harul care vine de la Dumnezeu prin rugăciunile sfinţilor sporeşte lucrarea noastră, ne susţine în neputinţele noastre. În relaţia cu sfinţii, pe cât ne este cu putinţă, cultivăm în viaţa noastră virtuţile prin care ei s-au făcut bineplăcuţi lui Dumnezeu, cultivăm Chipul lui Hristos care prinde contur în noi prin credință și fapte bune în ambianța Sfântului Duh. Cultura în Duhul Sfânt reprezintă strădania urcușului nostru duhovnicesc prin care depășim răutățile lumii acesteia, fiind singura cale către înveș­nicire. Scopul vieții omului, după cum spune Sfântul Serafim de Sarov, este „dobândirea Duhului Sfânt”.

Viețile sfinților sunt dovezi vii şi de netăgăduit pentru înţelegerea adevărului care îl ridică pe om în spaţiul adevăratei culturi aducătoare de valori nepieritoare. Sfinții şi-au asumat realităţile vieţii în mod integral, acordând rugăciunea către Dumnezeu cu discursul către oameni, s-au învrednicit de daruri supranaturale, iar sfintele lor moaşte sunt o mărturie a acestui fapt atât pentru cei credincioși, cât şi pentru cei mai puțin credincioși. Sfinţii au fost ancoraţi în realităţile concrete ale vieţii pământești, dar cultivând viaţa în Hristos prin Duhul Sfânt pot înţelege nevoile noastre, pot asculta rugăciunile noastre și le pot duce către Dumnezeu, Care îi ascultă, știut fiind că Dumnezeu îi ascultă pe cei care-L ascultă.

Cultivarea relaţiilor cu sfinţii se face prin Duhul Sfânt, Care, atunci când noi ne rugăm, se roagă împreună cu noi şi strigă în inimile noastre: „Avva, Părinte!” Cei care urmează calea sfinţilor au repere sigure în viaţă şi ajung la mântuire. Într-o lume tot mai dezorientată, ca cea de astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de aceste repere care sunt sfinții.