Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Sfinții români - mijlocitori pentru cei din neamul lor

Sfinții români - mijlocitori pentru cei din neamul lor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Arhim. Nicodim Petre - 26 Iunie 2022

În Evanghela duminicii a doua după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt ne este prezentată chemarea primilor patru apostoli, Andrei, Petru, Iacov și Ioan, chemare la lucrarea misionară pe care le-a pregătit-o Mântuitorul. Viitorii ucenici se aflau aproape de țărmul Mării Galileii pescuind, când, un străin îi strigă și le spune să-L urmeze că-i va face pescari de oameni („Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni” - Mt. 4, 19). Cuvântul Mântuitorului are putere, căci aceștia lasă mrejele și Îl urmează.

Mântuitorul nu și-a ales apostolii dintre cărturarii vremii, dintre oamenii foarte învățați. S-ar fi putut spune, în vremea aceea sau peste veacuri, că învățătura Lui a fost crezută datorită abilităților intelectuale ale apostolilor, ca urmare a capacității acestora de a comunica și de a convinge oamenii, majoritatea dintre ei oameni simpli. Nu și-a ales apostolii dintre oamenii bogați. S-ar fi putut spune că aceștia s-au folosit de bani pentru a propovădui învățătura lui Hristos. Între apostoli nu au fost demnitari care ar fi putut folosi puterea sau armata pentru a impune credința creștină. Mântuitorul Şi-a ales apostolii dintre oamenii simpli care munceau în fiecare zi pentru a-și putea asigura traiul lor și al familiei lor. Apostolii nu ieșeau în evidență cu nimic între concetățenii lor. Au fost diferențiați de Mântuitorul Care i-a chemat la apostolat, Care i-a ales pentru sufletul lor curat, pentru credința și pentru ascultarea lor. Pescarii, strigați de Hristos, n-au întrebat: Unde trebuie să mergem? Unde ne duci? Ce trebuie să facem acolo? Ce fel de pescari de oameni dorești să faci din noi? Dă-ne mai multe detalii să vedem dacă merită oferta. Trebuie să ne sfătuim și cu familia și apoi vom decide. Îl avem aici și pe tatăl nostru, Zevedeu, ar fi putut spune Iacov și Ioan, nu-l putem lăsa singur.

Mântuitorul nu le oferă explicații. Le-ar fi putut spune: Vă voi face pescari de oameni. Veți scoate din adâncurile mării vieții acesteia sufletele celor ce sunt în pericol să se înece și să moară. Cum să se înece? Să se înece învăluiți de grijile vieții, sufocați de mulțimea informațiilor inutile și derutante, trăind o viață fără sens, lipsiți de oxigenul Duhului Sfânt etc. Nu le dă explicații și, cu toate acestea, ei Îl urmează.

Iisus I-a ales pentru că erau curați la suflet, iar ei L-au recunoscut, au simțit glasul Păstorului și L-au urmat. Stând lângă  Învățătorul au început imediat școala Vieții veșnice, pregătirea pentru a deveni „pescari de oameni”, pentru a deveni Apostoli, vestitori și învățători ai Împărăției lui Dumnezeu. „…au mers după El. Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor”(Mt. 4, 22-23) .

                ***

De atunci, de la această primă chemare a celor patru ucenici, în decursul istoriei, L-au urmat lui Hristos mulțime de sfinți. Sfinți din toate colțurile lumii, femei și bărbați, tineri și vârstnici, bogați și săraci, cărturari și oameni simpli, sfinți cunoscuți și necunoscuți au înțeles cuvintele „Veniți după Mine”, „Ia crucea ta și urmează Mie”. Aceștia l-au mărturisit pe Hristos, fiecare acolo unde a trăit, folosindu-se de limba pe care o cunoștea, de darurile pe care le-a primit de la Dumnezeu, de educația și abilitățile pe care le-a dobândit pe parcursul vieții.

„Veniți după Mine” înseamnă a parcurge drumul pe care L-a parcurs și Hristos. Dar cine poate merge pe urmele lui Hristos? Cum putem auzi glasul Lui și cum putem să-L urmăm? Lucrul acesta îl învățăm din viața sfinților.

Noi, românii, putem învăța și din viața celor ce au trăit în același spațiu în care trăim și noi, din viața celor care s-au sfințit pe pământul pe care călcăm și noi, căci între sfinții Bisericii se numără și sfinți români și stră-români.

Cunoaștem cuvintele profesorului Simion Mehedinți: „Un popor atâta prețuiește cât a înțeles din Evanghelie şi cât urmează învățăturii lui Iisus“. Sfinții sunt împlinirea vocației celei mai înalte a unui neam. Sfinții sunt cei care au fost atenți la glasul chemării lui Dumnezeu.

Fiecare neam se prezintă la Judecata cea de Apoi cu sfinții săi. Aceștia vor interveni și vor media pentru neamul din care fac parte. La Judecata Universală noi, românii, ne vom prezenta cu Sfinții Voievozi Constantin Brâncoveanu, Ștefan cel Mare și Neagoe Basarab, cu Sfinții Cuvioși Daniil Sihastru, Teodora de la Sihla, Ioan Casian și Gherman din Dobrogea, Ioan Iacob de la Neamț, Antonie de la Iezerul, Visarion și Sofronie, cu sfinții mucenici Ioan Valahul, Zotic, Atalos, Filipos și Kamasis de la Niculițel, Sava de la Buzău, cu Sfinții Ierarhi Ghelasie de la Râmeț, Leontie de la Rădăuți, Iachint de la Vicina, Calinic de la Cernica, Iosif cel Nou de la Partoș. Alături de noi vor fi și sfinți care, veniți de pe alte meleaguri, și-au sfințit viața pe pământ românesc sau s-au așezat la noi prin voia lui Dumnezeu după trecerea la cele veșnice. Vor fi Sfinții Antim Ivireanul, Cuvioasa Parascheva de la Iași, Dimitrie cel Nou Basarabov, Nicodim de la Tismana, Paisie de la Neamț, Vasile de la Poiana Mărului…

Biserica noastră a canonizat peste 150 de sfinți români și stră-români, dar și de alte neamuri care  au ales să trăiască și să odihnească aici.

Au fost sfinți, sunt sfinți și vor fi sfinți întotdeauna. Duhul Sfânt lucrează în istorie în toată vremea și a lucrat și lucrează și pe pământul țării noastre. Sfinții români ne dau curajul de a lupta și de a reuși. Ne ajută să credem că și noi vom putea să-I urmăm lui Hristos și să ducem o viață curată și frumoasă.

Un neam descurajat, complexat are nevoie de modele care să-l ajute să-și depășească neputința, iar Dumnezeu ne-a binecuvântat cu mulțime de astfel de modele de viețuire. Sfinții așteaptă să fie cunoscuți și chemați în ajutor. Este necesar să ne cunoaștem credința, să ne cunoaștem istoria să ne cunoaștem sfinții și eroii, să ne cunoaștem personalitățile care au înnobilat acest neam.

Nu suntem o cultură de mâna a doua, atâta vreme cât îl avem pe Brâncuși, pe Enescu, pe Eminescu, pe Eliade… Nu suntem un popor atât de dezbinat pe cât ar vrea unii să ne convingă. Am văzut sufletul românesc în lunile de după începerea conflictului din Ucraina. A ieșit la iveală din nou generozitatea, ospitalitatea spiritul de jertfă românesc. Aluatul sufletului nostru este plămădit cu credința în Dumnezeu. M-a întrebat un străin venit în România pentru a observa situația refugiaților:

- De ce aveți fântânile la poartă? Am străbătut județul Suceava și Botoșani și am văzut o mulțime de fântâni la stradă, la porțile oamenilor.

- Dar la voi unde sunt fântânile, l-am întrebat?

- În curtea casei sau în grădină.

- La noi sunt la poartă de sute de ani, să poată bea apă oricine trece și este însetat.

L-am văzut pe domnul acesta mirat.

Avem nevoie să ne cunoaștem mai bine spiritualitatea și cultura românească. Pe când eram student, am fost de câteva ori în schimb de experiență la Leipzig. Într-o zi, stând la masă la cantina studențească de la universitate, a venit o tânără studentă și ne-a întrebat dacă suntem români.

- V-am auzit vorbind românește. De unde sunteți? Vorbea și ea românește, cu accent german.

- Din România, de la Iași. Eram patru studenți la Teologie și am rămas puțin uimiți de modul ei dezinvolt de a ne aborda.

- Vai! Sunteți din Moldova de la Eminescu? Am fost și mai surprinși.

- Da, de la Eminescu. Știi despre Eminescu?

- Cum să nu! L-am ales ca temă pentru lucrarea de master. Apoi am fost cu o bursă la Universitatea din Galați pentru a învăța româna și pentru a înțelege poezia lui Eminescu în limba lui.

- Și știi poezii de Eminescu?, a întrebat unul dintre noi cu un aer ușor ironic.

- Cum să nu!

Era atât de entuziasmată că avea ocazia să vorbească despre Eminescu...

- Eminescu este genial, este genial…!

Și a început să ne recite din Luceafărul, apoi Glosă, apoi din Scrisori… Nu mai știu cum ne-am simțit, dar știu că am fost foarte impresionați și că am primit o lecție.

Duminica Sfinților Români este un prilej și o invitație la a ne cunoaște elita spirituală a neamului nostru, la a cunoaște ceea ce a dat mai bun pământul românesc. Este o invitație la a ne împrieteni măcar cu câțiva dintre sfinții ce au trăit sau se află în țara noastră. Sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu. Împrietenindu-ne cu ei, putem intra și noi câte puțin în familia cea mare a lor, împlinind cuvântul Scripturii care ne spune „Fiți sfinți precum Tatăl vostru Cel din ceruri Sfânt este!”.

Citeşte mai multe despre:   Duminica Sfintilor Romani