Şi a fost Iisus copil, fără leagăn, fără slavă...

Ne apropiem de Betleem. Suntem cu ochii ţintă spre Hristos Iisus Pruncul şi tragem cu privirea la propriii noştri prunci, la tinerii care stau lângă noi pe calea Betleemului. Nu am fost răbdaţi în linişte nici în Postul acesta al Crăciunului şi tulburările ne-au războit. Şi încă o mai fac. Nu o fi dar ceresc liniştea în Pragul Cerului. Hristos Domnul ne învaţă, prin Întruparea Sa, că vine să ne vindece de fricile noastre sociale pentru aşezarea noastră întru Cer. Discreţiei Sale politicul îi răspunde cu ucidere (Irod) şi alungare, Mântuitorul fiind un migrant politic, fuga sa în Egipt consumându-se în taina aceasta. Întoarcerea Sa acasă este un act de curaj, de asumare a unui statut nou într-o lume aproape ostilă. El rămâne Străinul dus de orgoliul fariseilor locali la marginea prăpastiei. Creşte şi propovăduieşte într-o lume a valorilor înţepenite, este educat să repete irepetabilul şi când rosteşte adevărul ca Adevăr este batjocorit, lăsat corigent la limba calpă a încrezutelor crezuri duhovniceşti. Preferă săracii oricărei bogăţii, linişteşte furtuni în loc să înspăimânte cu ele, are putere şi nu o foloseşte împotriva aproapelui, ba chiar ne învaţă că aproapele suntem noi. Înmulţeşte pâini şi peşti săracilor fără a lua plată, stinge setea bucuroasă de vin a nuntaşilor cu un soi de licoare al cărei gust ne vindecă neiubirile, dând sens Liturghiilor. Tăinuie smerit identitatea Sa, purtând misiunea Tatălui. Rămâne în tot ce face Fiu şi Rob, adică un Copil Veşnic.

Fără leagăn şi fără slavă omenească aplaudându-i reuşitele, Hristos Domnul creşte ca un Copil sănătos. Nu. Nu i s-au dat diplome şi nici recunoaşteri oficiale, freamătul mulţimii fiind plată milei Sale şi ridicarea celor căzuţi minunată recunoştinţă. De ce n-am învăţat oare de la El taina aceasta a smereniei lucrătoare de dragul unei Chemări? De ce ni-i oare mai drag zvonul de aplauze şi temeneaua aproapelui decât adâncul de rugăciune pe zăplaz de Munte? Putem bănui că Mântuitorul era un Însingurat, că la modul Lui de a fi dintr-o bucată l-am aşeza şi astăzi la colţ ori în ultima bancă. În pedagogia mediocrităţii cu ifose nu s-a schimbat nimic, ar fi încă o victimă a falsei meritocraţii în care contează mai mult ce cred oamenii despre tine decât cum eşti tu ca atare. Nu este El fiul tâmplarului… Un pedigree uman care nu-i deschide căi în viaţă. Doar că El Este Viaţa!

Privind prin El la copiii noştri, purtăm aceleaşi vini. Îi alungăm de teamă să nu zdruncine tronurile carierelor noastre, alergându-i prin mall-uri ca printr-un Egipt steril şi incapabil de a mai dărui comuniune. Nazaretul în care cresc e la fel de reactiv ca cel de atunci. Iar şcoala le rejectează vocaţiile în colţuri de hotărâri judecătoreşti. Da, copiilor noştri li s-a dus la Curtea Constituţională vocaţia creştină şi au fost găsiţi vinovaţi de ea. Şi trebuie să şi-o asume public, pentru a fi obiect de batjocură tuturor zgomotoşilor indecenţi. Mă întreb la cât a fost batjocorită credinţa copiilor noştri, la cât li s-a dat peste nas că au oră de religie, la cât sunt şicanaţi de cultura face-booom a atotştiutorilor hermeneuţi ai unei ştiinţe inexistente şi nicăieri arătate, cum vor rezista dacă nu le va sta Hristos alături? Ca Biserică avem o vină profundă. Am aşteptat să ni se întâmple pentru a reacţiona, am tergiversat prin atenuări şi diplomaţii ieftine lucidizări prompte, care ne-ar fi făcut să evităm transformarea creşterii morale a copiilor noştri în obiect de drept constituţional. Nu am construit în timp, cu tot efortul ultimilor ani, competenţele exigente prin care să întărim morala dascălilor de religie susţinându-le şi eclesial vocaţia profesională. Asumată în numele Bisericii. Nu programele şcolare şi nici indecenţele educaţionale ale unora dintre profesori au creat blocajul de acum, ci lipsa de concentrare în dialog, intrarea în jocul vulgar al transferării în dimensiune pur umană a unui dar dumnezeiesc: dreptul de a fi Copil ca Însuşi Dumnezeu! În fond, ce îi cereau fariseii şi legaliştii lumii de atunci lui Hristos este ceea ce li se cere şi copiilor noştri. Poţi admite şi propovădui religia, dar nu credinţa, mijloacele, dar nu Învierea! Soluţia a fost Crucea.

De multe ori mi s-a atras atenţia şi am fost întrebat dacă nu cumva mi se pare că nu mai sunt tineri în Biserică. Dinspre partea în care-mi împlinesc misiunea nu este aşa, din contră, îndrăznesc să mărturisesc că e plin de tineri şi de copii. Astăzi o generaţie de filosofi, care se pretind din trunchiul unei filosofii a moralei libere, ne bate obrazul şi uneori pe bună dreptate. Recunosc că avem nevoie de ei ca de aer, pentru a nu ne pricăji în triumfalisme retorice ori discursuri patriotarde ieftine. Am crescut cu ei. Îi iubesc exact aşa cum sunt. Dar asta nu le dă nici un drept să-mi reducă propriul meu parcurs ori parcursul Ortodoxiei la simple ironii de şcoală marxist-leninistă dintr-un obscur colhoz sovietoid. Şi nici să-mi terorizeze pruncii din familie şi Biserică, provocând nesiguranţe şi nod în gât colegilor mei profesori de religie.

Zilele acestea, în diferite şcoli în care am mers să vorbesc copiilor şi profesorilor, i-am găsit trişti şi abătuţi. Mesajul social predilect este că nu vor mai face religie. Le-am zâmbit şi le-am spus, obosit eu însumi, povestea lui Moş Gerilă prin care în iarna anilor 1987-1988 comitetele de Partid Comunist locale au încercat să-l înlocuiască pe Moş Crăciun. Şi că Bătrânul cel sfinţit a rămas la locul său, acasă şi în Biserică, şi a aşteptat pentru a reveni în şcoală. Şi nu, nu a aşteptat mult.

Fără leagăn şi fără slavă. Le propunem copiilor o copilărie furată. În favoarea cui? Nici o motivaţie constituţională nu va argumenta lipsa de discernământ duhovnicesc a unor oameni puşi să medieze discernământul. Le mulţumim frumos de dar. Vom fi cuminţi şi decenţi. Cel pe care-L limitează prin procedee ieftine ne-a învăţat răbdarea de a creşte în credinţă. Copiii sunt aliaţii noştri cei mai de preţ. Lor, minunaţilor noştri colegi de bancă, le sărutăm mânuţa şi le spunem să fie fără grijă. Ne vom lua în serios misiunea. Şi vom creşte împreună de dragul Copilului din Betleem. Răstignitul nostru Iertător!