Sihastrul de lângă vârful Athonului

L-am întâlnit întâia oară în august 1993. Eram arhidiacon şi am participat la slujbele de la Secu şi Sihăstria săvârşite de IPS Mitropolit Daniel, P.S. Eftimie şi P.S. Casian, alături de numerosul sobor. Între preoţii slujitori am remarcat atunci prezenţa părintelui protosinghel Petroniu Tănase, egumenul schitului românesc Prodromu, de la muntele Athos. Revenise în ţară după 16 ani de absenţă. Se stabilise la Sfântul munte în 1977. A fost singura vizită în ţara natală în tot acest răstimp.

Sufletul obştii de la Prodromu

Auzisem vorbindu-se de el în timpul cursurilor de la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ. Aflasem câte ceva şi despre amplele lucrări de restaurare care începuseră la Prodromu, după lunga perioadă de ruină prin care trecuse aşezământul românesc în ultimii 50 de ani. Când părintele Petroniu a ajuns la Prodromu, schitul era ameninţat cu desfiinţarea. Sunt aproape 30 de ani de muncă neîntreruptă pentru restaurarea schitului românesc Prodromu. Numai Dumnezeu ştie cât de greu a biruit în aceşti ani greutăţile cumplite obştea prodromiţilor. Munca şi privegherea lor a fost neîncetată. Peste toate a fost atenţia părintelui Petroniu. Osteneala lui a fost ascunsă de ochii oamenilor. Ca într-o prisacă dintr-o preafrumoasă poiană, vieţuitorii harnici au cules, asemenea albinelor, „mierea“ pe care au aşezat-o în locaşurile de altădată, supuse degradării. Viaţa duhovnicească şi ordinea s-au reaşezat la Prodromu. Părintele Petroniu este, de fapt, sufletul acestei grele osteneli. Înainte de a ajunge în grădina Maicii Domnului, ava Petroniu, originar din ţinutul Neamţului, (născut la 23 mai 1915 în com. Fărcaşa) a intrat la vârsta de 15 ani în obştea schitului „Vovidenia“ şi apoi la mănăstirea Neamţ, stareţ fiind atunci episcopul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei şi patriarh al României. A urmat seminarul monahal de la mănăstirile Neamţ şi Cernica şi apoi Facultatea de Teologie şi cea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. La 14 august 1942, a fost tuns în monahism la mănăstirea Neamţ de către arhimandritul Victorin Ursache, arhiepiscopul de mai târziu al românilor din America şi Canada. Îndată după acest moment, a lucrat ca funcţionar la Cancelaria Sfântului Sinod (1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1946) şi secretar la Cabinetul Patriarhal (14 august 1946 - 9 martie 1948). A fost hirotonit ierodiacon în ziua de 20 septembrie 1942, la mănăstirea Antim din Bucureşti, de către arhiereul Eugeniu Laiu, stareţ al mănăstirii şi director al editurii Cărţilor bisericeşti, şi ieromonah la 26 decembrie 1947, în Catedrala Sfintei Patriarhii de către episcopul-vicar patriarhal Iosif Gafton. În ziua hirotoniei în ieromonah, a fost hirotesit protosinghel. S-a reîntors la mănăstirea Neamţ funcţionând ca profesor la Seminarul Teologic din preajmă, în perioada 1 septembrie 1950 - 15 octombrie 1952, după care, devine profesor la şcoala monahală care exista la mănăstirea Slatina, ctitoria lui Alexandru Lăpuşneanu, condusă de vestitul stareţ şi duhovnic, arhimandritul Cleopa Ilie.

La Slatina şi Sihăstria

Între anii 1956 - 1957, a fost stareţ al mănăstirii Slatina şi apoi a cunoscut durerea „exilului“, fiind alungat din mănăstire de hotărârile nedrepte ale regimului comunist. În aceeaşi perioadă, era urmărit de securitse şi părintele Cleopa, care a petrecut mai mulţi ani în munţii Stânişoarei. În situaţia lor au fost numeroşi călugări şi călugăriţe, cei mai mulţi dintre ei revenind, după un timp, în mănăstire.

După câţiva ani de şedere într-un loc liniştit din satul natal, ferit de ochii duşmanilor Bisericii, părintele Petroniu s-a stabilit în obştea mănăstirii Sihăstria, vieţuind în mare smerenie, iubind cântările psaltichiei şi slujbele Bisericii, florile, liniştea şi mai ales rugăciunea.

Ca şi la mănăstirea Slatina, a format la Sihăstria o adevărată „Şcoală sau Academie“ de muzică, cu dăruire şi pricepere. Îndemna monahii la smerenie şi nevoinţă, la studiu şi tăcere. După mulţi ani de lucrare duhovnicească, a plecat la sfântul munte Athos, într-o vreme în care aproape toţi monahii de acolo erau în vârstă, iar aşezămintele româneşti (schituri, chilii şi colibe) se aflau într-o stare avansată de degradare.

Mărturii despre istoria Prodromului

În 1993, când l-am întâlnit întâia dată, părintele Petroniu m-a impresionat prin aşezarea lui. Vorbea puţin, avea o privire uşor aspră, cu răspunsuri directe, la obiect. Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Daniel l-a găzduit chiar în Reşedinţa mitropolitană. Când l-am condus în camera respectivă, părintele Petroniu parcă nu voia nici să intre, socotind cinstea prea mare pentru persoana sa. În timpul vizitei prin Moldova, a slujit şi la hramul mănăstirii Secu, dar şi la sfinţirea locului pentru noul schit de la Poiana lui Ioan, din vecinătatea Sihăstriei. Părintele Petroniu era, aşadar, musafirul momentului. A fost ca o zi de Paşti, cu lumină şi bucurie. La întoarcere, am trecut cu toţii pe la chilia pustnicească a părintelui ieroschimonah Casian - Onufrie Frunză. Bătrânul sihastru n-a primit niciodată vizita a trei arhierei, mulţi arhimandriţi, preoţi şi diaconi ca în acea zi binecuvântată.

După câţiva ani, am ajuns şi eu la Prodromu. Am văzut biserica, paraclisele, trapeza, sinodiconul, biblioteca, chilile şi acareturile înnoite. Mi-am dat seama de munca soborului, fără odihnă, 20 de ani la rând. Vechile fotografii înfăţişau schitul în ruină, cu acoperişuri căzute, ca după un război. Obştea prodromiţilor nu s-a descurajat. Cei din ţară şi monahii atoniţi au rămas uimiţi de lucrarea lor jertfelnică.

Într-o seară, la o discuţie de taină, părintele Petroniu mi-a vorbit despre istoria Prodromului, a mănăstirii Slatina în anii vieţuirii sale acolo, despre părintele Cleopa şi despre viaţa duhovnicească în general. Transcrisă după reportofon, discuţia noastră a fost, în parte, tipărită. Ea se constituie într-o mărturie-document, trebuincioasă şi veridică.

Trăire monahală şi dar de scriitor

Părintele Petroniu mai are un alt mare dar. În ceasurile lui de linişte, a aşternut pe hârtie meditaţii duhovniceşti (cum sunt cele tipărite de editura Trinitas pentru vremea Postului Păresimilor), pagini de istorie (o monografie a schitului românesc Prodromu), dar şi preţioase şi reuşite amintiri despre monahii pe care i-a cunoscut.

Mai ales ultimul gen de scriere amintit este foarte rar întâlnit.

În cartea „Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie românească“ părintele Petroniu surprinde în mod admirabil calităţile unor confraţi, dar şi ale mamei sale, aşezată cu vrednicie în şirul unor trăitori străluciţi în duh filocalic, între ei aflându-se Sfântul Ioan Iacob, părinţii Cleopa, Benedict, Dometie, Demostene, Victor şi mulţi alţii.

Adunate după mulţi ani, aceste amintiri despre părinţii de altădată ai Bisericii noastre sunt veritabile pagini de Pateric, cu istorisiri înţelepte şi cuvinte de învăţătură adâncă, exprimate pe înţelesul tuturor. Puţine scrieri de acest fel se păstrează la noi. Scrierile părintelui Petroniu au un parfum aparte. Un amestec de trăire monahală şi dar de scriitor. O povestire care te captivează, te fascinează dintru început. Oameni importanţi, ca şi oameni simpli, călugări necunoscuţi, dar şi celebri se întâlnesc în paginile scrise de părintele Petroniu. Le-am citit cu mare emoţie. Ele sunt rodul recunoştinţei pentru monahii care nu mai sunt pomeniţi de nimeni. Ava Petroniu în lunga sa vieţuire monahală (aproape 80 de ani) a întâlnit, cu siguranţă, oameni diferiţi şi întâmplări de toate nuanţele. A reţinut pentru sine, dar mai ales pentru alţii, doar faptele luminoase, trăirile înalte şi cuvintele inspirate ale bătrânilor. Acestea sunt de fapt un interesant testament pe care cuvioşia sa îl recomandă celor care călătoresc pe calea cea strâmtă, plină de încercări, poticniri şi neîmpliniri.

La radio Trinitas, am prezentat, cu diferite prilejuri, date din istoria schitului românesc care a renăscut din propria „cenuşă“. Am vorbit şi despre părintele Petroniu, sufletul acestor „refaceri româneşti“ din Grădina Maicii Domnului. Este aceasta o lucrare a Duhului Sfânt care s-a făcut prin părintele Petroniu şi prin ucenicii săi, jertfitori şi ei, în Vigla Ianikopole, umbriţi de milostivirea Celei pline de dar şi de vârful Athonului, către care privesc mereu.

Şi dacă am încerca un pomelnic incomplet ar fi: Iulian, Macarie, Atanasie, Justinian, Serapion, Clement, Matei, Ioil, Iorest, Isidor, Nechifor, Serapion, Daniel, Damaschin, Pahomie, Modest, Nectarie, Prodromu, Varsanufie, Valerian, Gavriil, Mitrofan, Sava, Emilian, Flavian, Chiril, Arsenie, (Ilarion, Calistrat, Arcadie, Matia, Antonie - trecuţi la Domnul) şi alţii. Iertare dacă am uitat vreunul. Numele lor vor fi pomenite de oameni şi îngeri. Mai mult, numele lor sunt scrise şi-n Ceruri.