Simbolul vestitor al Patrasului

Patrasul, cu blocurile lui mătăhăloase, nu lasă să se întrevadă colinele din fundalul terestru, de unde porneşte tipsia pe care s-a înălţat aşezarea. În schimb ţărmul golfului îngăduie slobozenia privirii şi mai ales a închipuirii. Din Psila Alonia (oraşul de sus), ochiul poate încerca, săgetând depărtările, să măsoare necuprinderea. Panorama Patrasului, străjuită de coline într-o parte şi mărginită de mare în alta, nu ai cum o îmbrăţişa decât din turla cea mare a Bisericii Sfântului Andrei, cel dintâi chemat dintre Apostolii Mântuitorului şi care, în misiunea lui, a ajuns şi la Tomis, creştinându-i pe români. Catedrala care adăposteşte moaştele sfântului pare, cu ocrurile, alburile şi galbenurile zidurilor, o Acropolă lângă pânzeturile de safir ale mării. Poate fi asemuită cu un somptuos baldachin de formă bazilicală, boltit înlăuntrul altei biserici. Istoria catedralei este la, rându-i, spectaculoasă. Târnosirea din 1994, când s-au strâns la Patras episcopi câtă frunză şi iarbă din toată ortodoxia şi din multe alte culte, s-a petrecut la aproape un veac de la punerea pietrei fundamentale. Construcţia a început în 1908. Proiectul, îndrăzneţ, prevedea ridicarea în preajma bisericii vechi, modestă, smerită, siluetă de templu graţios, a unei bazilici monumentale, cum nu se mai văzuse în Grecia până atunci. Licitaţia de proiectare fusese câştigată de un francez, Robert. Acesta plănuise să zidească pe malul golfului un aşezământ de proporţiile Sfintei Sofia de la Constantinopol. Cupola centrală a noii biserici aduce cu cea constantinopolitană. La fel şi horirea turlelor mici e inspirată tot din configuraţia coperişului Sfintei Sofia. Dar creatorul a râvnit la mai mult, a voit o sinteză originală. A realizat-o, împreunând osmotic şi creator elemente de Bizanţ şi Occident, într-un stil eclectic, puţin derutant pentru orientali. Şi-a îngăduit o risipă de marmoră rară. Catapeteasma e parcă cioplită dintr-un bloc masiv, dar are şi o delicateţe aerată. Nu închide, ci mai degrabă deschide vederii altarul. Coloanele marmoreene, pereţii aşijderea, mozaicurile somptuoase, din aur şi pietre preţioase tocmite, candelabrele aidoma unor arbori rămuroşi tălmăcesc toate aspiraţia unicităţii şi a excepţionalei exprimări care i-au animat pe cei mai bogaţi şi rafinaţi dintre împăraţii bizantini, sursă de inspiraţie pentru arhitectul francez. Masivitatea, croiala bizantină, imensitatea interioară amintesc de catedralele occidentale. Nu se poate vorbi de severitatea goticului vestic, ci în toată alcătuirea bisericii de la Patras se revarsă căldura şi lumina intensă a sudului. Proiectul arhitectului francez a contrariat şi chiar a dat naştere unor aprige contestaţii. Modificările ulterioare n-au afectat esenţa originară. De ce a durat atâta amar de vreme finalizarea edificiului? Pe de o parte, controversele au ţinut în loc materializarea construcţiei. Dar mai ales costurile exorbitante au fost responsabile pentru această trenare de aproape un secol. Biserica a strâns cu greutate banii necesari. Daniile statului grec, altfel generos cu Biserica, n-au fost niciodată îndestulătoare. Statul elen s-a confruntat el însuşi de-a lungul timpului cu puţinătatea resurselor financiare, chiar cu sărăcia. Sfinţirea a fost posibilă abia în 1994, atunci când ţara se găsea într-o perioadă de prosperitate. Credincioşii din Patras şi din întreaga Eladă începuseră să câştige mai bine odată cu intrarea în Uniunea Europeană şi au reuşit să adune sumele trebuitoare încheierii lucrărilor. În pofida acestei milostivenii, s-a instituit la Patras şi o taxă specială. Ataşaţi ca toţi elinii de biserica lor, ce-i parte a sufletului, locuitorii cetăţii au plătit-o fără şovăire şi aşa s-a putut săvârşi o dorinţă de veacuri, aceea de a păstra moaştele Apostolului Andrei într-un lăcaş respirând grandoarea celor mai de seamă biserici ale Bizanţului. Dar şi înainte de impresionanta şi de neuitata târnosire, catedrala de la Patras n-a fost pe de-a întregul isprăvită. Frescele interioare nu-s toate gata. Absenţa lor nu întunecă cu nimic splendoarea de giuvaer a bisericii.

Acceptată cu entuziasm, admirată, sau negată vehement, Catedrala „Sfântul Apostol Andrei“ a devenit un simbol. E totodată centrul nucleic al Patrasului. Vesteşte de departe, de pe mare ori de pe uscat, prezenţa de navă cu toate pânzele sus.