Simfonia relaţiei Biserică-Stat: provocare şi inspiraţie

Într-o lume polarizată şi radicalizată, cea în care trăim, cel puţin la nivel politic, moral şi social, ideea de sinergie, de simbioză, de compromis constructiv, de cale de mijloc, cu atât mai mult de simfonie, pare o vagă amintire din exemple ale trecutului sau, pentru unii, chiar o utopie.

În această lume postcreştină, cum mai este numită de unii autori care analizează situaţia religioasă actuală din Occidentul tradiţional creştin, procesul secularizării care a făcut ca religia să fie scoasă afară din centrul vieţii sociale oficiale şi împinsă la periferie, devenind o opţiune privată cu putere normativă din ce în ce mai scăzută în viaţa individuală, se resimte adânc în sfera vieţii publice, caracterizată prin confuzie valorică, eşec moral şi dezertare din câmpul normelor care stau la temelia unei societăţi sănătoase, o reangajare într-o conversaţie legată de rolul religiei în general, al Bisericii creştine în special, într-o astfel de situaţie.

O astfel de reangajare o reprezintă şi volumul Orthodoxia şi Politeia: rolul creştinismului ortodox în relaţiile internaţionale contemporane din Europa prin prisma experienţelor naţionale ale României şi Greciei din secolul XXI, de Daniel Jianu (Ed. Vremea, Bucureşti, 2023, 206 p), cu o prefaţă semnată de pr. prof. univ. dr. Picu Ocoleanu, director al Şcolii Doctorale de Teologie „Sf. Nicodim” a Universităţii din Craiova.

Lucrarea se constituie într-un demers de pionierat din partea unui teolog care, în epoca de manipulare şi confuzie în care ne aflăm (la nivel politic, social, moral), vine să amintească lumii de valori ale trecutului, dar parţial şi ale prezentului în context ortodox, valori ce pot fi actualizate pentru a realiza, dacă nu o totală armonie între cele două mari (cele mai mari) instituţii umane, Biserica şi Statul, cel puţin aducerea acestora într-o relaţie mutuală de mai atentă, strânsă şi eficientă colaborare pentru binele fiecărei instituţii în parte şi, deci, pentru cel al acelorași subiecți circumscriși în jurisdicțiile lor.

Aşa cum menţionează şi pr. prof. univ. dr. Picu Ocoleanu în prefaţa sa, abordarea interdisciplinară (economie, ştiinţe politice, istorie, teologie) conferă unicitate şi plus valoare demersului dezvoltat aici de autor.

Într-o detaliată, complexă şi necesară introducere, Daniel Jianu oferă o privire generală asupra situaţiei actuale a Europei (nu doar a Uniunii Europene) în ceea ce priveşte rolul religiei (Catolicism, Protestantism, Ortodoxie) în evoluţia politică şi socială a continentului.

Pentru a nuanţa poziţia religiei în relaţiile internaţionale, el vorbeşte despre sensurile noţiunii de religie, de evoluţia istorică a acesteia în Vest şi în Est, de conflictul cu secularismul modern şi implicaţiile social-politice, discută relaţia Ortodoxie-naţionalism în ţările Europei de Est, dar şi Creştinism-Islam în Occident şi, de asemenea, implicaţiile politice generale.

Pentru a pune în lumină alianța dintre Biserică şi Stat (simfonie, laicism simfonic) autorul face o incursiune în istorie explicând această relaţie în timpul împăraţilor Constantin cel Mare şi Iustinian, în epoca otomană (incluzând conflicte, dar şi convergențe), cu interesante observaţii şi despre posibile actualizări cu privire la rolul pe care Ortodoxia îl poate avea în contextul problemelor Uniunii Europene.

În capitolul II al volumului, Daniel Jianu purcede la o detaliată prezentare a raportului simfonic Biserică-Stat în tradiţia răsăriteană (ca realitate ideală), plecând de la modelul bizantin şi trecând prin cel din Imperiul Otoman, explicând mai ales felul cum erau tratate administrativ comunităţile religioase nemusulmane din imperiu şi ajungând la zi, cu referiri la această relaţie, Biserică-Stat, în contextul politicilor globaliste şi al poziției ţărilor ortodoxe din Uniunea Europeană aflate deseori în conflict cu prescripţiile acesteia.

În prezentarea sa autorul pune accent pe motivele pentru care în Răsărit istoria naţională a unui popor este legată organic de istoria Bisericii Ortodoxe (avându-se în vedere în special cazul Greciei şi al României), explorând acest tip de colaborare la nivel teologic, politic, social şi cultural. Analiza include temeiuri patristice atunci când se fac referiri la simfonie în concepţia Sf. Grigorie de Nyssa sau a Sf. Ioan Gură de Aur, dar şi laice cu referiri la Împăraţii Iustinian şi Vasile I (sec. IX), care au promulgat legiuiri şi documente referitoare atât la atribuţiile patriarhului, cât şi la cele ale împăratului.

Capitolele III şi IV reprezintă un fel de studiu de caz. Întâi este analizat cazul Greciei, mai precis laicismul simfonic în relaţia Biserică-Stat, în special în contextul crizei economice din a doua decadă a sec. XXI, dar în paralel cu situaţia laicis­mului din Europa de Vest. Laicismul simfonic sau secularismul simfonic este prezentat şi în contextul conceptului de blasfemie, infracţiune care în Grecia se pedepsește legal şi unde statul ocrotește valorile religioase în general, ale Ortodoxiei greceşti în special, dar şi alte valori laice.

O retrospectivă istorică este oferită în legătură cu această problemă în cadrul căreia este detaliată şi situaţia minorității musulmane şi a celei evreiești din Grecia.

În partea a doua a acestui capitol autorul vorbeşte despre serviciile sociale ale Bisericii Ortodoxe greceşti în timpul amintitei crize economice, precum şi despre aspectele relevante pentru tematica volumului ale vieţii bisericeşti din timpul arhipăstoririi Arhiepiscopului Christodoulos al Atenei şi în parte al urmașului său, Arhiepiscopul Ieronim.

Al doilea studiu de caz este cel al României. Laicismul simfonic în relaţia Biserică-Stat este prezentat cu referire la situaţia de după 1989, dar cu multe incursiuni istorice care luminează punctul de vedere şi interpretarea autorului.

El aduce în discuţie legătura dintre Ortodoxie şi identitatea naţională, problema romilor din România şi a rolului pe care Biserica Ortodoxă îl are în ajutarea la integrarea lor socială, elaborata asistență socială pe care o dovedeşte Biserica Ortodoxă în ultimii 30 de ani, precum şi alte aspecte ale simfoniei caracteristice situaţiei României.

La fiecare capitol al lucrării autorul oferă pertinente concluzii şi actualizări, dar şi binevenite sugestii pentru posibile aplicații la situaţiile curente din relaţiile naţionale şi internaţionale în ceea ce priveşte simfonia care este tema principală a cărţii.

Volumul lui Daniel Jianu, scris într-un stil accesibil, dar şi bine documentat, poate constitui o provocare (necesară), cât şi o bogată sursă de inspiraţie pentru factorii de decizie ale celor două instituţii de importanţă capitală, Biserica şi Statul, în lumea de azi.