Slujitor al monahilor într-o vreme de prigoană a Bisericii

Aproape nonagenar, arhimandritul Chesarie Gheorghescu, viețuitor în ultimii ani la Mănăstirea Dintr-un Lemn din ținutul Vâlcii, a purtat cu sine în traista vieții amărăciuni, tristeți, dar și mari împliniri, așa cum au toți cei care își pun nădejdea în Domnul.

Născut în anul 1929, la Oșești, județul Vaslui, într-o familie de oameni credincioși, dar sărmani, a apucat drumul mănăstirii pe când avea doar 14-15 ani. A ales să viețuiască la Cozia, vatră monahală cu peste șase veacuri de istorie. A întâlnit acolo un stareț vestit, arhimandritul Ghermano Ghineață, care s-a îngrijit ca ucenicii lui să agonisească folosul călugăriei, dar și să învețe carte. Mai erau, pe atunci, la Cozia câțiva bătrâni monahi minunați care priveau doar către cer și către apele Oltului, ce purtau la vale gândurile negre și păcatele celor care doreau să se cură­țească și să se aducă pe sine jertfă bineplăcută Domnului.

Printre importantele realizări ale arhimandritului Ghermano Ghineață a fost și aceea de a-i trimite pe tinerii Constantin Gheorghescu și Gamaliil Vaida ca învățăcei la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamț.

Aici, au venit să învețe slovă bisericească nu doar călugări ai Lavrei, ci şi foarte mulţi tineri din diferite zone ale țării. Aşa s-au întâlnit viitori ierarhi, care au slujit Biserica cu multă dăruire: Nestor Vornicescu, Adrian Hriţcu, Epifanie Norocel, Pimen Zainea, Lucian Florea şi Gherasim Cucoşel. Acestora li s-au alăturat şi câţiva monahi destoinici: arhim. Mitrofan Băltuţă, care a fost multă vreme exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi stareţ la Mănăstirea Cetăţuia, arhim. Chesarie Gheorghescu, arhim. Neonil Ștefan, arhim. Gamaliil Vaida, arhim. Iachint Unciuleac, arhim. Victorin Oanele, arhim. Partenie Apetrei, protos. Longhin Pop, protos. Firmilian Olaru şi mulţi alţii. Chiar dacă nu au fost toți colegi de clasă, s-au întâlnit în acei ani în spațiul seminarului.

În Mănăstirea Neamţului aveam să-l cunosc pe părintele Chesarie Gheorghescu înainte de Revoluţie. Când ne întâlneam, ne povestea amintiri de demult, cuvinte ale părinţilor şi ceea ce auzise el de la profesorii pe care i-a avut, unii dintre ei arhierei și călugări de faimă: Partenie Ciopron, Atanasie Dincă, Emilian Antal, Pavel Șerpe, Eugeniu Laiu, arhimandritul Benedict Ghiuş, arhimandritul Nicodim Sachelarie, arhidiaconul Sebas­tian Barbu Bucur, arhidiaconul profesor Ioan Ivan şi mulţi alții.

Părintele Chesarie Gheorghescu a terminat studiile la Mănăstirea Neamţ ca şef de promoţie, apoi s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi a primit o bursă de studii la Moscova, împreună cu foştii săi colegi Lucian Florea şi Epifanie Norocel. La întoarcerea în ţară a călătorit la Atena, unde a mărturisit realităţile triste pe care Biserica şi monahismul din România le trăiau în acea vreme. Ajuns la Bucureşti, a fost arestat de autoritățile comuniste pentru că a criticat în presa occidentală Decretul nr. 410/1959. Au urmat anii de surghiun. A vorbit puţin despre aceste încercări, despre anii de detenţie și despre umilinţele acelei perioade. Deşi a fost condamnat la 10 ani de închisoare pe motivul trădare de patrie, părintele a fost eliberat în anul 1964. A cunoscut calvarul închisorilor comuniste la Jilava, Dej şi Gherla.

După ieșirea din închisoare, a urmat cursurile de doctorat la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, sub îndrumarea părintelui profesor Dumitru Stăniloae, după care a fost profesor și director la Seminarul Teologic Ortodox din Curtea de Argeș, perioadă în care a scris mai multe studii și articole în diferite publicații ale Bisericii Ortodoxe Române.

Vorbea adeseori despre părintele Stăniloae, în a cărui casă a și mers, iar acesta, împreună cu familia sa, i-a făcut vizite fie la Curtea de Argeş, fie în ţinutul Râmnicului Vâlcii.

În 1980, a susţinut lucrarea de doctorat cu tema „Învăţătura ortodoxă despre iconomia dumnezeiască şi iconomia bisericească” şi a obţinut calificativul „foarte bine”, cu nota 9,43. Diploma sa de doctor în teologie este semnată de vrednicul de pomenire Patriarh Iustin Moisescu, de preşedintele comisiei de examen, pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, şi de rectorul institutului, pr. prof. dr. Dumitru Radu.

Un timp a activat ca exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor (1977-1988). A slujit în această perioadă la Catedrala Patriarhală alături de părinţi vestiţi, aflându-se printre ei şi Bartolomeu Anania, director al Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, arhimandritul Grigorie Băbuş, arhimandritul Benedict Ghiuş, arhimandritul Irineu Cheorbeja, arhimandritul Ambrozie Filiuţă, arhimandritul Grichentie Damian şi alţii. A locuit o vreme la Mănăstirea Radu Vodă, împreună cu arhimandritul Veniamin Micle, iar apoi în căminul monahal al Catedralei Patriarhale.

A fost perioada în care s-a implicat cel mai mult în viața bisericească, având curajul să călugărească tineri sau tinere și oficiind tunderea în monahism, în pofida îngrădirilor venite din partea regimului comunist. Am descoperit în arhivele mai multor mănăstiri ale Arhiepiscopiei Bucureştilor faptul că exarhul de altădată Chesarie Gheorghescu era prezent la slujbele de la hram, la sărbători, la instalări de stareți/starețe și la vizitele importante ale unor ierarhi din ţară şi străinătate.

Toţi monahii bătrâni și monahiile în vârstă vorbesc despre curajul monahului Chesarie. Una dintre călugăriţele de la Mănăstirea Ghighiu a mărturisit că părintele i-a făcut tunderea în monahism în diaconicon (veș­mân­tar), acolo unde maica nu putea fi văzută nici de autorităţi şi nici de alţii care ar fi putut face rău mănăstirii.

Părintele Chesarie Gheorghescu a fost un om care a cunoscut în viaţa sa foarte multe prigoniri şi a răbdat mult, până când a venit vremea libertății. După anul 1989, a vieţuit pentru un timp la Mănăstirea Curtea de Argeş, apoi s-a retras la Mănăstirea Dintr-un Lemn. S-a legat de această mănăstire, unde l-am vizitat de câteva ori. Petrecea multe ceasuri printre cărţi, citind cu nesaţ atât din vechile cărţi pe care le avea, mai toate legate în piele, cât și din cele publicate recent. Colabora şi scria la unele publicații, atât bisericeşti, cât şi laice.

S-a bucurat să primească la Mănăstirea Dintr-un Lemn vizita unor oameni pe care i-a cunoscut din tinereţe, între ei aflându-se şi Patriarhul Catolicos al Georgiei, Ilie al II-lea, fost coleg de studii la Academia Teologică de la Zagorsk - Moscova. Împreună cu părintele Chesarie au mai studiat la Zagorsk câţiva ierarhi, care au murit în ultimii ani atât din Biserica Antiohiei, cât şi din Biserica Rusă. Dintre colegii săi apropiaţi, cu care a păstrat o legătură sufletească deosebită, îl amintesc pe arhimandritul Mitrofan Băltuţă de la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, fost exarh al mănăstirilor dn Arhiepiscopia Iașilor.

Părintele Chesarie venea şi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde vreme de mulţi ani a fost Mare eclesiarh colegul şi prietenul său arhimandritul Partenie Apetrei.

Rămânea câteva zile, asista la slujbe și călătorea la mănăstiri din jur. Era un om apropiat şi îşi amintea mereu despre lucruri importante din tinereţe, dar şi din anii de studii ori detenţie. A îndemnat mulți novici să urmeze şcoli de teologie şi a facilitat multor monahi și monahii, prin cunoştinţele pe care le avea, posibilitatea de a fi pelerini la Locurile Sfinte.

A călătorit de mai multe ori, însoțit de grupuri formate din monahi și credincioși, la Ierusalim, vorbind despre istoria Locurilor Sfinte pe care le cunoştea foarte bine. A avut și puterea să ierte pe cei care l-au trădat, dar şi pe cei care l-au chinuit în anii de detenţie.

Spunea deseori că perioada petrecută în detenţie a fost o perioadă a bucuriei, acelaşi lucru îl mărturisea fascinat și Nicolae Steinhardt, spunând că adevărata fericire a cunoscut-o în temniţă.

Din bucuriile și suferințele îndelungate a înțeles că multe din lucrările săvârșite în această viață vor fi răsplătite deplin de Judecătorul veacurilor în ziua aceea...