Smerenia și sfințenia Cuviosului Dimitrie cel Nou, mărturisite în cântări duhovnicești

Ziua de 27 octombrie este una de mare sărbătoare pentru creştinii ortodocşi români care-l cinstesc cu mare evlavie pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, Ocrotitorul Bucureştilor. Mii de pelerini din întreaga ţară sunt prezenţi pe Colina Bucuriei la slujbele închinate sărbătorii Cuviosului Dimitrie.

Biserica dedică cinstirii Sfântului Ocrotitor al capitalei României o imnografie special cuprinsă în cartea de cult Minei, care pe luna octombrie, în ziua a 27-a, are următoarea precizare: „Slujba Cuviosului Părintelui nostru Dimitrie n-a fost în Mineile bisericeşti, ci numai în osebită filadă. Iar pe vremea şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Meletie s-a pus după slujba Sfântului Mucenic Nestor (sărbătorit la 27 octombrie), pentru cei ce vor avea evlavie şi vor voi să poată să-i cânte slujba cu Polieleu, după cum este cea de faţă, pentru sfintele lui moaşte ce se află în Catedrala Patriarhală «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» din Bucureşti”.

În fiecare an, la privegherea închinată cinstirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Patriarhie, protopsalţi iscusiți împreună cu psalţi râvnitori se străduiesc să înfrumuseţeze serbarea lui prin frumoasele cântări cuprinse în Minei.

Din imnografia închinată prăznuirii Cuviosului Dimitrie desprindem smerenia vieţii lui şi mai ales binecuvântările pe care le revarsă Dumnezeu peste cei care-l cinstesc pe Sfântul „făcător de minuni”, ale cărui cinstite moaşte se află la Catedrala Patriarhală.

Încă de la începutul Vecerniei este subliniată smerenia Ocrotitorului Bucureştilor, care nu a fost „amăgit cu ispitele” de „mărirea acestui veac trecător”. El, fiind ascultător din „pruncie” lui Dumnezeu şi lepădând „toată deşărtăciunea lumească”, şi-a luat Crucea şi a urmat lui Hristos.

În persoana Cuviosului se împlinesc cuvintele Apostolului Pavel, parafrazate în a treia stihire de la Vecernie: „Pe cei slabi şi pe cei simpli i-a ales Domnul, ca să înfrunte pe cei tari ai lumii acesteia”. Acestea mărturisim şi noi despre Sfântul Dimitrie, „că păstor fiind, simplu şi slugă între oameni, ca un prunc fără prihană” a trăit în „ostenelile trupului, înfrânarea poftelor şi privegherea de toată noaptea”, prin care plin de smerenie şi blândeţe faţă de toţi a fost preamărit şi vestit tuturor credincioşilor „ca unul care are mare îndrăzneală” către Dumnezeu.

De aceea şi noi în această zi a prăznuirii sale îl rugăm, ca unii ce îl „fericim întru credinţă” şi „lăudăm pomenirea lui prin glasuri de laudă”, să ne izbăvească „de tot necazul şi patima, de boli năprasnice, din primejdii şi din nevoi”, pentru că ştim că el s-a luptat „cu nebiruită vitejie şi cu preaînaltă înţelepciune” cu patimile şi „urând toată deşertăciunea”, nu a putut să fie înşelat de cel rău. Mai ales că şi-a petrecut toată viaţa în „desăvârşită smerenie”. El a fost necunoscut atât în timpul vieţii, cât şi în anii de după mutarea sa la viaţa veşnică, până când Dumnezeu „Cel ce preamăreşte” pe slujitorii Săi „a descoperit ca pe o comoară izvorâtoare de tămăduiri” sfintele lui moaşte în apa Lomului.

Smerenia lui se vădeşte şi din locul naşterii sale în „cel mai mic între sate şi nesocotit, Basarabi”, care prin Cuviosul Dimitrie este cunoscut de întreaga Ortodoxie. Iar „apa cea mică a Lomului, cu afundarea într-însa a sfintelor lui moaşte”, a fost sfinţită şi el a arătat-o tuturor ca „izvor de tămăduiri”.

Locurile lui natale de la sud de Dunăre sunt martore peste timp ale „faptelor bune” pe care din copilărie le-a făcut Cuviosul Dimitrie, iar „viaţa fără prihană” câştigând prin asceză şi rugăciune neîncetată l-a arătat ca „vas ales al Sfântului Duh” care l-a învrednicit „de harul minunilor”, prin care el a întărit şi întăreşte pe oameni în credinţa în Dumnezeu.

Cuviosul Dimitrie este pentru noi pildă de urmare a lui Hristos. El „glasul Evangheliei Domnului ascultând, lumea a părăsit şi bogăţia şi mărirea întru nimic le-a socotit”, dându-ne nouă exemplu că dacă iubim pe Dumnezeu, dobândim „har veşnic şi fără de sfârşit”. El ne îndeamnă „să nu cinstim nimic mai mult decât dragostea lui Hristos”, pentru că „întru slava Sa, când va veni, o să aflăm odihna sufletelor noastre, împreună cu toţi Sfinţii”.

În slujba Utreniei cerem Sfântului să ne scape „din boli, din nevoi, din dureri şi din patimi” pe noi cei ce-l cinstim şi-l rugăm: „O, Dimitrie preafericite şi bune, întinde-ţi mâinile către Dumnezeu și-L roagă, ca toţi să ne mântuim”. Avându-l pe Cuviosul Dimitrie ca „folositor în nevoi”, îi cerem să ne „izbăvească din necazuri” şi să ne apere „mântuind de boli tot poporul”.

„În tot pământul au ieşit vestirea faptelor” fericitului Dimitrie, „pentru aceasta, în ceruri a aflat plata ostenelilor sale; taberele diavolilor le-a pierdut, cetele îngereşti a ajuns, a căror viaţă fără de prihană a urmat”, iar noi îl rugăm să ceară de la Domnul „pace sufletelor noastre” în aceste vremuri încercate de întunericul războaielor.

Urmând Sfântului Dimitrie arătăm că avem ca pildă faptele sale de pe pământ prin care ne vădim ca slujitori ai lui Dumnezeu, ceea ce ne duce către mântuire şi odihnă alături de Cuviosul nostru ocrotitor „în pământul celor blânzi, în vecii vecilor”. Iar prin „moaştele sale” ne este nouă tuturor „izvor pururea curgă­tor de multe minuni şi tămăduiri” şi „bolile năprasnice le alungă de la noi”, apărându-ne de „cei ce caută să ne piardă”. De aceea şi noi astăzi îl cinstim prin cuvintele imnografului: „Bucură-te, lauda cea frumoasă a Basarabilor! Bucură-te, luminătorul Daciei! Bucură-te, mângâierea cea grabnică a celor bolnavi! Bucură-te, reazemul cel neclintit al celor sănătoşi! Bucură-te, că prin multa răbdare şi smerenie te-ai făcut vas ales al Sfântului Duh! Bucură-te, scăparea tuturor credincioşilor! Bucură-te, făcătorule de minuni, Dimitrie!”