Smeritul părinte din „satul livezilor“

Trecuse puţin de 40 de ani când a venit paroh la Biserica „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel“ din Rădăşeni. Preotul Petru Irimescu parcă făcuse un legământ cu această biserică, de mărimea unei catedrale, care aştepta de mult un ctitor, un preot fără odihnă, un rugător şi un cinstitor...

Construită în perioada interbelică, maiestuoasa biserică trecuse prin încercările vremii. Din cauza mărimii, era greu de întreţinut, iar despre înfrumuseţat sau adăugat ceva nici nu mai putea fi vorba. Icoana Maicii Domnului, pictată la Schitul Lacu din muntele Athos, ajunsese la Rădăşeni în 1921, în timpul unei mari secete. Bătrânii satului povesteau că icoana n-a plecat mai departe. A rămas şi ea, uimită de măreţia construcţiei (neterminată), dorind să ocrotească satul acesta de oameni truditori, cu bunele şi relele lor, amestecate, ca în orice loc unde trăiesc muritori.

Aproape 70 de ani se risipiseră prin clepsidra vremii de când biserica primise binecuvântarea mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei. Era mare nevoie de renovări exterioare şi de pictură nouă. Dar câte altele nu erau de făcut!

O chemare tainică care-şi avea începutul la Athos şi continuarea în „satul livezilor“, ocrotit de „cea mai înaltă decât cerurile şi mai curată decât strălucirile soarelui“, s-a oprit asupra unui preot evlavios şi harnic, cu numele lui Petru Irimescu, legat de Rădăşeni prin soţia sa Eugenia, fiică a locurilor şi păstrătoare a tradiţiilor locale şi a unei discreţii exemplare.

A refuzat să-şi scrie numele pe pisanii

Născut în satul Pleşeşti, comuna Vultureşti, părintele Petru Irimescu a fost paroh la Valea Glodului în perioada 1969-1986. Neobosit, ajutat de tinereţea râvnei duhovniceşti şi de un dor al slujirii totale, a dăruit toată priceperea şi zelul său Bisericii. Puţini preoţi pot constata că au lucrat atât de mult în 40 de ani de slujire a Sfântului Altar. Singur sau ajutat de colaboratori, a zidit din temelii ori a restaurat integral şase biserici (la Rădăşeni, Valea Glodului, Mereşti, Pocoleni, Dumbrava Minunată şi biserica Spitalului Municipal din Fălticeni), a construit case parohiale, case sociale, clopotniţe şi toate cele trebuincioase acestor parohii.

La Rădăşeni, mulţi ani la rând biserica a fost un permanent şantier. Doar zidurile sunt vechi, în rest totul a fost înnoit. Pictură nouă, câteva mozaicuri în exterior, catapeteasmă, mobilier, icoane noi, un candelabru unicat pentru întreaga zonă, policandre diverse, vase de cult, covoare, încălzire centrală, un clopot de aproximativ 1.000 kg, alte clopote mai mici - la biserică şi cimitir, două case sociale - la parohie şi cimitir, prima, cu o capacitate de peste 150 de locuri, având toate facilităţile. Acestea sunt doar câteva din împlinirile văzute ale celor 40 de ani de slujire sacerdotală. A fost, fără îndoială, şi slujirea bisericilor din inimă, a povăţuirilor de sub epitrahil, a împlinirilor dar şi a neîmplinirilor din lupta duhovnicească. A transformat, în aceşti ani, biserica de la Rădăşeni într-un sanctuar al Celei pline de Dar, cu rugăciuni stăruitoare înălţate în aproape toate zilele săptămânii. Auzind de istoricul acestei icoane minunate, mulţi pelerini au căutat şi ei drumul Rădăşenilor, găsind în acest loc mângâiere sufletească şi sprijin.

Resfinţirea bisericii din 16 iulie 1995 a adunat în comuniunea rugăciunii trei arhierei, peste 40 de preoţi şi aproximativ 30.000 de credincioşi. În ziua aceea, satul a fost, practic, „paralizat“. Mulţimea a parcurs distanţe mari pe jos şi a aşteptat ore în şir închinarea la Prestolul care izvora binecuvântări.

La zile de sărbătoare, ca şi-n zile de rând, în biserica Sfinţilor Apostoli din Rădăşeni s-au adunat, în ultimii ani, soboare numeroase de slujitori, ca şi la marile Catedrale ori pe la sfintele mănăstiri, în bucuria slujirii la Altarul Mântuitorului Hristos şi la icoana Împărătesei Cerurilor.

Pe de altă parte, parohul de la Rădăşeni s-a ocupat de cei necăjiţi, ajutând femei văduve şi familii nevoiaşe. A căutat modalităţi de a răspunde exigenţelor vremii, dar şi de păstrare a tradiţiei. A refuzat publicitatea imediată, uneori renunţând chiar să apară în imagini de televiziune. Îşi căuta alte treburi când operatorii şi redactorii îi solicitau părerea. A refuzat, de asemenea, să-şi scrie numele pe pisaniile bisericilor la care a trudit, gândindu-se, probabil, că singura şi adevărata răsplătire vine de la Dumnezeu, şi nu de la oameni.

Liturghiile de la Rădăşeni

Preotul Petru Irimescu i-a învăţat pe enoriaşi să caute pelerinajele către locurile sfinte din ţară şi străinătate. El însuşi a purtat toiagul de pelerin la Ierusalim, în muntele Athosului, la mănăstirile mari şi mici de pe întreg cuprinsul ţării. În unele locuri s-a îngrijit să lase şi câte un dar din partea comunităţii pe care o reprezenta, ştiind că darul merge către Stăpânul a toate câte sunt, iar dăruitorul primeşte darurile cele bogate ale Duhului Sfânt.

Slujirea fără odihnă pare a defini lucrarea acestui preot misionar, harnic, preocupat de lucruri serioase şi trainice. Dăruit cu atâţia talanţi, ar fi putut şi el să ajungă într-un loc mai înalt, în vreo cetate mai cunoscută. A preferat tihna şi încercările unei localităţi ca aceea a Rădăşenilor. De multe ori n-a mai privit alături, ci numai spre Cer. De acolo venea ajutorul pe care-l aştepta. Tot spre Cer a privit în ceasurile de mâhnire care vin peste noi, oamenii. A luptat şi cu potrivnicii omeneşti, cu păreri pripite, cu neprieteni şi cu iţe ţesute maliţios. De aceste încercări ale vieţii nu s-a plâns niciodată. Cel puţin, mie, nu mi-a spus vreodată, deşi ştiam că au existat. Iar unele încercări veneau chiar de la cei din preajmă, de la casnici sau vecini.

În sfârşit, vreau să fac o mărturisire. Am căutat deseori să ajung la Biserica „Sfinţilor Apostoli“ din Rădăşeni, unde am primit veşmântul luminos al Sfântului Botez. Când ajungeam la Rădăşeni, în biserica sufletului meu, lângă mormintele bunicilor care mi-au bucurat sufletul, aveam să trăiesc întotdeauna taina întoarcerii la izvoare. Ostenit de drum şi de hăţişurile prin care am trecut, îmi ostoiam setea adăpându-mă din apa cea bună aflată în fântâna de sub streaşina bisericii. Liturghiile şi slujbele de la Rădăşeni rămân bucuriile veritabile ale unui om care caută, dincolo de lucruri mărunte, esenţialul.

Lângă aceste amintiri, multe şi pline de lumină, se află preotul de la Rădăşeni, Petru Irimescu, ajuns acum portret în cuvinte, dăruindu-şi viaţa şi trăirile Stăpânului veacurilor, Răsplătitorul şi Judecătorul nostru, al tuturor.