Soacra și nora

Conflictele intrapersonale sunt, din păcate, o realitate de zi cu zi. E greu să nu plătești pentru rău cu aceeași monedă, să „întorci celălalt obraz”.
Rolul principal în menținerea tensiunii, a conflictelor noastre lăuntrice este jucat de pofta și mânia care lucrează în suflete.
Parabola de astăzi ne vorbește despre proverbiala relație dintre noră și soacră, veșnic izvor de certuri și neînțelegeri.
După nuntă, mireasa unui tânăr s-a mutat în casa soțului ei, dar nu se simțea deloc bine acolo. Nefiind în stare să suporte continuele reproșuri și mustrări ale soacrei sale sarcastice și rele de gură, cea de curând măritată s-a dus la un vraci, cunoscător al puterii ierburilor.
Aceasta i-a mărturisit deschis: „M-am căsătorit de curând, îmi iubesc mult soțul, dar nu mai pot să trăiesc cu mama lui. Vreau s-o otrăvesc ca să pot să am o viață normală”.
„Pe asta vrei tu să-ți clădești fericirea, fată?”, a întrebat-o uimit vraciul, după care, înduioșat de rugămințile tinerei, i-a spus: „Ține ierburile astea. Fierbe din ele în fiecare dimineață și dă-i soacrei să bea zilnic. Ierburile o vor omorî treptat. Nimănui nu o să-i treacă prin cap că a fost otrăvită. Pe lângă asta, mai vreau să-ți dau un sfat. „Fac tot ce-mi spui, numai să scap de femeia asta nesuferită”, zise nora femeii.
„La noi în sat zvonurile se răspândesc repede. Ca să nu cadă bănuiala pe tine, schimbă-ți purtarea față de soacra ta: fii blândă, binevoitoare, zâmbește, ține-ți în frâu mânia, învață s-o cinstești, s-o asculți și să rabzi. Când ea va muri, tu o să fii în afara oricărei bănuieli. N-o să te mai chinui multă vreme, crede-mă”.
Așa a și făcut femeia. Se scula dis-de-dimineață, aprindea cuptorul, cocea pâine, făcea mâncare, fierbea ierburile și își poftea soacra să bea ceaiul-minune. Nu o scotea din „mamă”, o asculta, iar soțul proaspăt căsătorit nu mai putea de bucurie că nevasta și mama lui erau atât de apropiate. Soacra nu mai putea nici ea de dragul nurorii. Azi așa, mâine așa, într-o bună zi, femeia dă fuga la vraci și se aruncă la picioarele lui plângând: „Omule, te rog, dă-mi un leac împotriva otrăvii pe care ți-am cerut-o la început. Soacra mea o să moară tocmai acum, când mi-e ca o mamă bună.“
„Draga mea, liniștește-te. Eu ți-am dat doar ierburi aromate din care tu ai făcut un ceai gustos și folositor. Otrava era în inima ta, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, ai scăpat de ea."
Morala întâmplării este una simplă. Câmpul de luptă dintre Dumnezeu și diavol este inima oamenilor. De noi depinde cui înclinăm să acordăm victoria.