Sodoma sau decăderea firii umane în abisul degradării spirituale

În perioada dintre epoca primară a bronzului și cea a bronzului mijlociu (cca 3200-2050 î.Hr.), Sodoma a fost unul dintre cele mai importante orașe canaanite, alături de Gomora, Adma, Țeboim și Zoar.

Potrivit mărturiei biblice din Facere 10, 19, zona acestor cetăți constituia granița de sud a ținutului locuit de urmașii lui Ham, fiul lui Noe, ținut care se întindea tocmai din îndepărtatul Sidon, „spre Gherara până la Gaza, iar de aici spre Sodoma, Gomora, Adma și Țeboim, până spre Lasa”. Mai târziu, în vremea patriarhilor (cca 2000-1550), prospera cetate a Sodomei străjuia, în partea de miazăzi, regiunea stăpânită de Lot, nepotul Patriarhului Avraam. În timpul vieții celor doi, Dumnezeu a distrus orașul sodomeilor, odată cu Gomora, cetatea vecină, căci, spune Scriptura, oamenii de aici erau „răi și tare păcătoși” înaintea Sa (Facere 13, 13). De atunci și până în zilele noastre, mentalitatea colectivă a catalogat Sodoma ca fiind, prin excelență, orașul degradării morale, al nelegiuirilor și al infamiei generalizate. Nu întâmplător, istoricul iudeu Josephus Flavius mărturisește că „sodomiții deveniseră mândri de bogăția și mul­ți­mea banilor lor, erau sfidători față de oameni și lipsiți de evlavie față de Dumnezeu; astfel, nu-și mai aduceau aminte de binefacerile aduse de El, își urau oaspeții și disprețuiau legăturile cu ceilalți” (Antichități iudaice I, XI, 1).

Poziția geografică a acestei așezări umane nu a putut fi niciodată stabilită cu exactitate. Arheologii sunt de părere că cetatea Sodomei se înălța undeva în valea Sidim, un loc foarte fertil din sudul Canaanului, care, mai târziu, probabil din cauza unui cataclism, a fost scufundat sub apele Mării Moarte. Foarte interesant, dacă pentru evrei această mare, ce se aseamănă mai degrabă unui lac, era cunoscută ca fiind Marea cea Sărată sau Asfaltică, pentru arabii din acele timpuri ea era Marea Sodomei și a Gomorei. Și mai mult, pe țărmul sud-vestic al mării se află muntele Jebel Usdum, a cărui denumire arabă se traduce prin Muntele Sodomei, fapt care atestă că orașul rău famat al sodomeilor se afla în apropierea sa. Este foarte probabil ca pe acest munte soția lui Lot să fi fost surprinsă privind la distrugerea Sodomei, fapt susținut de existența unui misterios stâlp de sare ce seamănă izbitor cu silueta unui om. Astfel, se pare că bogata cetate a Sodomei se afla în Valea Sidim, undeva în zona de sud, sud-vest a Mării Moarte, nu departe de peninsula Lisan, ce străpunge astăzi apele excesiv de sărate ale mării.

Dispariția bruscă și violentă a Sodomei a produs reverberații chiar și în cercurile marilor învățați ai Antichității. Oameni iluștri precum Strabon, Tacitus sau Josephus Flavius amintesc în operele lor de un cataclism care a dus la dispariția cetății. Ultimul, spre exemplu, consemnează în Antichitățile sale că „Dumnezeu a mistuit orașul în foc împreună cu locuitorii săi, pârjolind ținutul de jur împrejur, ca într-un incendiu” (Antichități iudaice I, XI, 4). Și mai mult, din Sfânta Scriptură aflăm că „Domnul a slobozit peste Sodoma și Gomora ploaie de pucioasă și foc din cer” (Facere 19, 24). Nu întâmplător, cercetătorii au găsit în zonă o cantitate enormă de pucioasă, prezentă sub forma unor bile. Sulful din aceste bile de culoare albă se regăsește într-o concentrație cuprinsă între 90% și 100%, fapt nemaiîntâlnit în nici un loc de pe planeta noastră. Foarte interesant este că structurile ce se regăsesc în această zonă, care au forma unor vechi locuințe, sunt acoperite de un strat gros de cenușă, ceea ce ne trimite la gândul că, în urma reacției dintre foc și sulf, orașul sodomiților a fost cuprins de un foc mistuitor.

Cetatea Sodomei este pomenită în Pentateuh și în Profeți de 39 de ori, iar în Noul Testament de 7 ori. De asemenea, în Canonul său de po­căință, Sfântul Andrei Criteanul amintește deseori de orașul imora­li­tății, tocmai pentru a sugera dimensiunile catastrofale ale unei vieți păcătoase, trăite în abisul indiferenței față de lumina harului iubirii intratrinitare și în adâncul celor mai imun­de vicii care îl înstrăinează, aproape iremediabil, pe om de comuniunea cu Dumnezeu. Nu întâmplător, Sodoma se află sub apele sărate ale Mării Moarte, aproape de unul dintre cele mai joase puncte de pe Terra, indi­când tainic nivelul subpământesc, teluric, în care firea umană se poate scufunda.

Așadar, se cuvine ca în această perioadă liturgică a Triodului, de adâncă introspecție și trezvie duhovnicească, să căutăm să irigăm cetatea sufletului nostru cu „apa cea vie” (Ioan 4, 10-15), cu apa cristalină a pocăinței și a smereniei, pe care să o încălzim prin căldura duhului iubirii milostive, astfel încât să nu cădem și noi în noianul învolburat al păcatelor, ci să ne înălțăm, prin lumina neînserată a Învierii, la ospățul de taină al Stăpânului, de unde vom gusta merindele vieții veșnice.