Soldați și martiri

Există o părere destul de răspândită printre necunoscători după care creștinismul ar fi o manifestare a blândeții fără limite, a sentimentalismului lacrimogen și a stărilor emoționale pasagere. Nimic mai fals.

Creștinismul respinge orice formă de sentimentalism ieftin și orice formă de lacrimozitate călduță. El este în fapt o stare maximalistă. O stare în care se asumă cel mai mare risc, fără nici o garanție. Trăirea credinței creștine poate fi comparată cu saltul de la trapez fără plasă.

Sunt greșite reprezentările îngerașilor de pe broderiile de mahala și de pe cărțile poștale folosite cândva mai ales în Occident.

Îngerii sunt ființe spirituale copleșitoare și de o putere inimaginabilă pentru muritori. Nu întâmplător primul cuvânt adresat de îngeri celor cărora li se arată este: „Nu vă temeți”. Categoric, îngerașii de mucava nu ar putea genera o asemenea stare.

Dar să revenim. Există un text evanghelic care avertizează foarte clar: „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum Împărăția cerurilor se ia prin străduință și cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Matei 11, 12). Multe traduceri sunt încă mai răspicate: Noul Testament de la Alba Iulia afirmă „o iau cu putere”; textul diortosit de către Mitropolitul Bartolomeu Anania menționează „se ia prin asalt”. Iar textele biblice din limba engleză spun „se ia prin violență”. Este evident că aceste îndemnuri la „asalt”, la „strădanie”, la „vio­lență” nu se referă la manifestările fizice, ci la atitudinea spirituală. Cei care voiesc Împărăția trebuie să lupte cu patimile lor și cu potrivnicii din afară, din toate puterile, cu violență, cum spunea Sfântul Pavel, „până la sânge”.

Nu există mai mare putere în întreaga creație decât libera voie a celor înzestrați cu conștiință de sine și cu înțelegere duhovnicească. Folosirea spre rău a acestei puteri poate avea consecințe devastatoare.

Cu acestea spuse este de folos să arătăm un aspect mai puțin cunoscut privind răspândirea creștinismului în primele veacuri de la venirea lui Hristos.

După Apostoli și alți propovăduitori, armata romană a fost mijlocul cel mai important prin care s-a răspândit învățătura creștină în mileniul întâi. În acea vreme, armata Romei se compunea din trupe „legionare”, care erau recrutate dintre cetățenii Romei, și din „auxilia”, care erau recrutați dintre peregrini, locuitori ai imperiului fără cetățenie imperială. Pentru cei din „auxilia”, serviciul militar era de 25 de ani. La capătul acestui serviciu ei primeau dreptul de „conubium”, de a-și întemeia o familie și de a dobândi pentru ei și urmașii lor cetățenia Romei. Toți cei care serveau sub stindardele Romei erau voluntari și, pentru ne-cetățeni, armata era un bun mijloc de a promova economic și social.

Se știe că dintre soldați, nu­me­roși erau creștini sau se convertiseră pe când făceau parte din trupele Romei. Purtați de la un capăt al altuia din imperiu, ei au răspândit credința în Hristos și au mărturisit-o prin foarte numeroase acte de martiriu. Nu fără sens, în foarte multe scrieri apostolice sunt folosite com­parații și termeni din viața militară (pavăză, armură, trâmbiță, sabie etc.). Sfântul Pahomie cel Mare a auzit despre creștinism în vremea aflării sale sub arme.
Numărul soldaților Romei care și-au dat viața pentru crezul lor creștin este foarte mare. Conform studiilor făcute după Actele Martirilor rezultă că, procentual, numărul celor martirizați dintre soldați era dublu față de cei martirizați din populația generală. Au fost foarte mulți martiri militari, iar în unele cazuri actele de martiraj au fost absolut uluitoare. Poate cel mai strălucit exemplu l-a oferit Legiunea Tebană în anul 286.
Legiunea Tebană, după cum îi spune numele, era recrutată din Egiptul de Jos, zona Teba. Această legiune, care avea 6.600 de membri, era în întregime creștină. În anul 286, ea a fost deplasată în Galia pentru a lupta contra burgunzilor. În acel an, împăratul Maximin Hercules a dezlănțuit o violentă prigoană anticreștină. Soldații Legiunii Tebane au primit ordin să aducă jertfe zeilor păgâni. Membrii legiunii, până la unul, au refuzat. În aceste condiții, legiunea a fost decimată, adică unul din zece soldați a fost ucis. După ce 660 de ostași au fost uciși, restul legiunii a refuzat din nou să aducă jertfe păgâne. Legiunea a fost din nou decimată. Nici așa soldații și ofițerii nu s-au supus ordinului de a aduce jertfe și restul trupelor a fost exterminat. Acest miracol a avut loc în localitatea Agaunum, actualul St. Maurice. Căci după tradiție, Mauritius, comandantul centuriei a treia din Legiunea Tebană, avea în posesie Sfânta Lance cu care fusese împuns Iisus. Numeroase documente și mărturii arheologice dovedesc adevărul acestui fapt.

Această transformare a soldaților Romei din ostași ai imperiului în mărturisitori pentru Hristos cu sângele lor este minunea cea mai convingătoare. Căci mai lesne este ca voia lui Dumnezeu să miște din ordine firească lucruri neînsuflețite. Adevărata minune este cea care se petrece în oamenii care se „întorc” (se pocăiesc, trec prin „metanoia”), căci sunt înzestrați cu liberă voie.
Este extrem de impresionant că cei care au purtat cu vitejie cea mai înfricoșătoare putere, armele Romei, nu au ridicat un deget în apărarea lor și fără șovăire au luptat în Duhul pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Cei mai buni soldați ai imperiului s-au dovedit încă mai viteji luptători pentru Împărăția cerurilor.