Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei „Spectacolul“ sfârşitului fără sfârşit

„Spectacolul“ sfârşitului fără sfârşit

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ciprian Olinici - 22 Aug, 2010

Dacă cineva doreşte să obţină astăzi rating personal, poate uza de o temă care a făcut istorie, afirmându-se a fi de viitor. Este vorba de momentul sfârşitului lumii. Cu puţină imaginaţie, aducând argumente biblice, scoase din context şi interpretate cabalist, manevrând cifre şi aşezând în ecuaţii complexe unităţile de măsură ale timpului, poţi reuşi să construieşti o cifră care se poate constitui într-un deadline al umanităţii. Dacă demersul tău are şansa de a fi contemporan cu un cutremur, cu inundaţii şi o secetă prelungită, succesul este ca şi garantat.

Dar ce vei face dacă prognoza nu se adevereşte? Nu trebuie să îţi faci probleme, nu eşti primul care anunţă data exactă a iminentului sfârşit. Experienţa istorică te ajută să înţelegi că oamenii care au crezut în calculele tale se vor bucura că au scăpat de marea nenorocire, gândindu-se că le-a mai rămas timp pentru ceva treburi neterminate.

Dar de ce mai aduc în atenţie o temă mult exploatată? Teoriile privind dezastrul final cunosc un reviriment care nu te lasă indiferent. De la o vreme s-a încetăţenit ideea că anul 2012 va aduce, şi el, "aşteptatul" sfârşit. De data aceasta, calendarul săpat într-o piatră mayaşă se va încheia pe 21 decembrie 2012. Între timp, "mayaşii" zilelor noastre s-au răzgândit. Noi calcule susţin că apocalipsa va veni în 2406, dovedind prin neglijenţă de calcul că o simplă aşezare în fracţie poate muta cu aproape 300 de ani destinul umanităţii. Nu voi intra în logica acestor socoteli, dar am fost surprins să constat că a devenit o modă să garniseşti o discuţie cu referiri la 2012. Până la urmă, nu-i aşa, când invoci calendarul mayaş, eşti automat persoana cea mai potrivită să îl şi descifrezi.

Oricât de ancoraţi am fi în prezent, cu toate că ne facem planuri pentru mulţi ani, manifestăm o nerăbdare, câteodată isterică, pentru sfârşit. Căutăm semne ale finalului din dorinţa de a fi contemporani cu acest eveniment din istorie. Pe de altă parte, s-ar părea că lumea, aşa cum o cunoaştem astăzi, ne plictiseşte deja şi ne-am dori să înceapă alta. De aici atâtea "sfârşituri". O consecinţă, de această dată, a "preciziei" cu care se calculează în zilele noastre sfârşitul lumii este aceea că, pentru unii dintre noi, el nu mai înseamnă nimic. Cine se gândea că, după anul 2000, se va găsi o cifră mai cuminte pentru sfârşit? Iată că, odată cu 2012, şi acest ultim criteriu, al cifrei rotunde, a căzut. Intrăm, se pare, într-o nouă etapă a "istoriei sfârşitului", aceea a epilogului fără principiu, a deznodământului fără normă. Şi poate că, paradoxal, desuetudinea în care a căzut apocalipsa ne aduce mai aproape de ea. Atunci când iroseşti timp pentru a dezbate la nesfârşit problema timpului, rămâi fără timp pentru a trăi.

Sfânta Scriptură vorbeşte despre acest timp al sfârşitului, dar nu pentru a provoca aşteptări nevrotice, ci pentru a arăta că suferinţa şi nedreptatea din lume vor avea un capăt. Pedagogic, tot Cuvântul revelat stabileşte ferm că data apocalipsei nu o cunoaşte nimeni, în afară de Dumnezeu. În faţa acestei afirmaţii, toate aceste teorii cad. Există însă un sfârşit care trebuie să ne preocupe, anume sfârşitul nostru. În secolul al

V-lea, Fericitul Augustin scria unui episcop că "sfârşitul lumii este, de fapt, sfârşitul fiecărui om". Iată că problema sfârşitului nostru primeşte mai puţină atenţie decât calculele calendarului mayaş. De ce? Pentru că suntem avizi după "spectacole". Ne

aşteptăm, pe de o parte, ca sfârşitul umanităţii să ne ridice adrenalina, să depăşească toate reality-show-urile urmărite până acum la televizor. Însă, cu cât ne aranjăm mai mult

pentru "show"-ul final, cu atât mai puţin suntem pregătiţi pentru a-l trăi.

Am putea crede că se vorbeşte atât de mult despre sfârşit pentru că el are o atât de mare importanţă pentru noi - este vorba, până la urmă, de sfârşitul lumii aşa cum o ştim -, dar când vedem că, tot mai mult, în legătură cu ORICE subiect, nimeni nu tace, ne dăm seama că totul este un "spectacol". Unul ieftin şi fără sfârşit.