Spovedania unui nerușinat!

Cum să fii de aceeași vârstă cu părinții tăi?!
E ceea ce pare să mi se întâmple mie! Cu fiecare an care trece, sunt tot mai aproape de asta.
Pe câțiva dintre unchii mei chiar i-am depășit. De vreo trei ani sunt mai bătrân decât Dudică, fratele tatei. Iar pe Florea, cel mai în vârstă dintre frații mamei, l-am lăsat cu mai mult de zece ani în urmă. Nu ți-e rușine?, mi-ar spune ei, dacă s-ar întoarce din locul unde au plecat și ar da ochii cu mine. Nu ne așteptam la așa ceva de la tine!
Nici eu, unchiule Dudică și unchiule Florea, nu știu ce m-a apucat! N-aș fi vrut să se întâmple asta niciodată, dar uite că s-a întâmplat! Cum să profiți de moartea timpurie a unor oameni atât de apropiați, și din copilul care erai să devii într-o zi mai bătrân decât ei?!
Îmi doream, într-adevăr, să vă întrec, dar la numărul de clase absolvite, așa cum voi înșivă îmi cereați, însă la numărul de ani trăiți, niciodată. Poate unde am fost ocupat prea multă vremea cu școala, precum și cu alte lucruri la fel de puțin însemnate ca iubirea, tristețea, visarea, singurătatea, speranța, n-am luat seama la ce se întâmplă. Continuam, spre deosebire de voi, să fiu viu, fără să observ că încep să vă prind din urmă, până m-am trezit de aceeași vârstă cu voi. Așa cum, anul trecut, m-am pomenit că sunt leat cu bunicul din partea tatei. Bine că tata n-a putut să fie de față. Mi-ar fi tras, sub privirile copiilor mei, câteva perechi de palme, spunându-mi: Nu crezi c-ai întrecut măsura? Cum să fii mai bătrân decât tatăl meu, care n-a apucat niciodată să fie bătrân!
N-aș fi îndrăznit să zic nimic. Doar aș fi stat cu ochii în pământ, rugându-mi fiii în gând să nu urmeze exemplul meu prost.
Câtă vreme trăiesc, știu că un astfel de lucru n-o să fie posibil. Dar după ce n-o să mai fiu? Mai mult ca sigur atunci ei vor profita de absența mea, făcându-mă de rușine. Cam tot așa cum îi și fac și eu pe părinții mei de câțiva ani încoace. De la an la an, tot mai mult, până când voi constata că sunt mai tineri decât mine. De ziua aceea mi-e cel mai frică.
Noi te-am lăsat copil, o s-o aud pe mama spunând. Ce s-a întâmplat cu copilul acela? De ce n-ai avut grijă de el, păzindu-l să nu îmbătrânească? Zi, pramatie ce ești! Nu te mai fofila atâta, răspunde!
Știu încă de pe acum că n-o să știu ce să răspund. Dar mama o să mă ierte. Cum m-a iertat întotdeauna!