Stareţa unei mănăstiri istorice

Mănăstirea Slatina, ctitoria lui Lăpuşneanu de pe apa Suha, se află într-un spaţiu cu frumuseţi de început de lume. Munţii Stânişoarei din preajmă păstrează locurile în care, cu veacuri sau decenii în urmă, călugări solitari biruiau „cele ale lumii” şi agoniseau lumină în suflet, rugându-se neîncetat, ziua şi noaptea, pentru ei şi pentru alţii care trudeau din greu la poalele munţilor.

Într-un aşa loc sihăstresc, Lăpuşneanu a înălţat „mândră mănăstire”, rămasă însă departe de marile circuite turistice. Ea a păstrat rânduielile statornicite cu sfinţenie de monahii nevoitori. Pentru aceasta a şi cunoscut încercările veacurilor, asediile, focul, jaful, pustiirea. De fiecare dată au luat-o de la început. Un timp care nu dura prea mult până la o altă încercare. Taine rămase necunoscute, nouă, pământenilor.

O perioadă de revigorare a cunoscut Slatina în vremea stăreţiei arhicunoscutului stareţ Cleopa arhimandritul. El n-a fost singur. Împreună cu el erau sfântul duhovnic Paisie Olaru, Petroniu Tănase, Antonie Plămădeală, Andrei Scrima, Daniil Sandu Tudor şi mulţi alţii. Vremurile acelei stăreţii erau crâncene.

Avva Cleopa s-a retras în munţi, iar aţii, pe calea cea strâmtă, în temniţe şi apoi în Cer. Slatina a devenit după ani obşte de călugăriţe.

Era iarăşi un nou început. Mănăstirea avea nevoie de muncă jertfelnică pentru a i se reda o parte din strălucirea ctitoriei voievodale. În acel moment de muncă asiduă a venit la stăreţia Slatinei monahia Evelina Tănase. Era în 1977. Mitropolitul Moldovei Justin Moisescu s-a oprit asupra acestei nevoitoare plăpânde ( la prima vedere ), dar înzestrată cu neostoită râvnă pentru „Curţile Casei lui Dumnezeu”. Născută la Galu, în ţinutul Neamţului, la 9 noiembrie 1934 şi intrată în obştea Mănăstirii Războieni la vârsta de 14 ani, ascultătoare la maica Evelina Chirilescu, mătuşa ei, maica Evelina a urmat cursurile Seminarului de la Mănăstirea Agapia, funcţionând mai târziu ca profesor la Şcoala monahală din Mănăstirea Războieni, în perioada 1957-1959.

În urma decretului 410/1959 Mănăstirea Războieni s-a desfiinţat, iar monahia Evelina a fost nevoită să se stabilească în Iaşi, lucrând ca muncitoare la Fabrica „Antibiotice”. În timpul liber, participa la slujbele de la Catedrala mitropolitană, alinându-şi durerea „exilului” prin rugăciunile fierbinţi închinate Sfintei Cuvioase Parascheva. Cu ajutorul mitropolitului Justin Moisescu şi al arhimandritului Irineu Crăciunaş a găsit posibilitatea revenirii la viaţa monahală, închinoviindu-se în obştea Mănăstirii Slatina în anul 1964.

Vreme de 13 ani monahia Evelina Tănase a slujit cu zel de „mironosiţă” obştea condusă de stavrofora Evelina Chirilescu, fiind prezentă în aproape toate ascultările şi la toate rânduielile liturgice.

În anul 1977 a fost aleasă stareţă şi instalată de arhimandritul Efrem Chişcariu, exarh şi stareţ al Mănăstirii Neamţ. În timpul stăreţiei sale, mănăstirea cunoaşte o „înflorire” şi „revigorare”ca în amintita perioadă a stăreţiei arhimandritului Cleopa Ilie.

Chiar în anul 1977 a început restaurarea bisericii mari, prin înlocuirea acoperişului cu tablă de cupru şi refacerea zidurilor în exterior. Mai târziu, a pavat biserica cu marmură, a introdus încălzirea centrală, a restaurat catapeteasma etc.

În anul 1980 s-a făcut aducţiunea apei potabile din Poiana Pustnicului Pahomie, la 4 km, în munte. În 1985, paraclisul cu hramul „Sf. Nicolae” şi „Sf. Spiridon” a fost pictat de fraţii pictori Mihail şi Gavriil Moroşan.

Casa domnească din incintă, zidurile şi celelalte clădiri au fost restaurate, multe chilii reamenajate şi s-a construit în anul 1998 o casă pentru pelerini, încăpătoare şi modernă, în anul 2001 a fost readus la Slatina capul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, luat în mod nedrept din tezaurul acestei mănăstiri în perioada de furtună din a doua jumătate a veacului XX.

Pentru numeroasele merite şi îndelungata activitate, monahiei Evelina Tănase i-a fost acordat rangul de stavroforă, fiind hirotesită la 6 august 1985, cu prilejul hramului mănăstirii, de către mitropolitul Moldovei şi Sucevei, pe atunci Teoctist Arăpaşu.

Aspră la întâia întâlnire, ageră, harnică şi permanent veghind la rânduielile mănăstireşti, stavrofora Evelina a fost în toţi aceşti ani o păstrătoare a tradiţiei bogate a mănăstirii şi o povăţuitoare atentă a soborului încredinţat ei spre păstorire. Rareori pelerinul va găsi liberă strana stareţei la sfintele slujbe, ea, stareţa, venind de multe ori la Sfânta Liturghie, utrenie şi vecernie prima dintre toate vieţuitoarele mănăstirii.

Smerită şi preocupată de lucrarea duhovnicească înaltă, Stavrofora Evelina a fost mai mult de 40 de ani un adevărat ctitor restaurator al mănăstirii zidite de Lăpuşneanu. Nu s-a considerat ca atare, n-a avut pretenţii, n-a vorbit despre sine.

Întrebată în acest timp de realizările mănăstirii răspunde că soborul a muncit din greu, că părinţii duhovnici au un rol esenţial, că a întâlnit binefăcători cu inimă mare şi că, mai presus de orice, rugăciunile Macii Preacurate au ocrotit această obşte.

Maica Evelina mai are încă un merit deosebit. În anii stăreţiei sale a primit în mănăstire multe călugăriţe bătrâne, unele dintre ele aflate cu ascultarea la Centre Eparhiale sau rămase în iureşul lumii, după decretul 410/1959. Aceste călugăriţe au aflat bucuria Duhului Sfânt prin participarea la slujbele Bisericii, la ascultările chinoviale şi la împreună –lucrarea pentru refacerea şi înfrumuseţarea mănăstirii. Stareţa a fost pentru ele un reazem, un ajutor o sfătuitoare sinceră.

La 30 de ani de povăţuire a comunităţii monastice de la Slatina, stareţa Evelina poate spune că i-a închinat lui Hristos aceşti ani ca o „jertfă bineprimită” ori un prinos „Dăruitorului a toate” care patronează Mănăstirea „Schimbării la Faţă” de la Slatina, din ţinutul mitic al Fălticenilor.