Stăruința adevăraților prieteni, vindecare și mărturisire

Evanghelia Duminicii a 6-a după Rusalii vorbește despre vindecarea unui slăbănog, altul decât cel pe care-l întâlnim în Evanghelia după Sfântul Ioan, la scăldătoarea Vitezda.

Sunt doi paralitici vindecați de Mântuitorul Hristos: unul era bolnav de 38 de ani, iar celui din Capernaum nu-i este consemnată vârsta.

Cel aflat la Vitezda din Ierusalim nu avea pe nimeni, era singur, uitat de rudenii şi prieteni, dacă va fi avut vreodată, iar cel din Capernaum avea câțiva oameni care-l îngrijeau și l-au adus la Mântuitorul Hristos.

Unuia dintre ei Mântuitorul i-a spus: Iertate îţi sunt păcatele! (Luca 7, 48), iar celuilalt: Voieşti să te faci sănătos? (Ioan 5, 6).

Unul a fost vindecat de Domnul într-o zi de sâmbătă, stârnind indignarea, protestul, atitudinea ostilă a fariseilor și a participanților la minunea săvârșită, care a însemnat o adevărată prigoană împotriva Mântuitorului, celălalt, într-o zi obișnuită.

Două cazuri distincte de vindecare minunată săvârșite de Domnul milei, însă aceeași dragoste de tămăduire sufletească și trupească pe care Mântuitorul Hristos a oferit-o ca pedagogie pentru ajutorul pe care trebuie să-l manifestăm față de aproapele nostru.

Mântuitorul, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, a arătat foarte multă blândețe, iubire și smerenie față de toți. Cu puțin timp înainte fusese alungat de gadareni, nu s-a împotrivit și a plecat, trecând marea în corabie, deși ar fi putut trece peste apă ca și pe uscat.

Venind în Capernaum, înaintea Lui a fost adus slăbănogul. Din pricina mulțimii nu au putut ajunge direct la Mântuitorul și au intrat pe acoperișul casei, lăsându-l pe cel paralizat înaintea Domnului, fără să spună ceva.

Cuvintele Evangheliei ne spun că, văzând credința celor care îl însoțeau pe cel aflat în grea suferință, Mântuitorul l-a vindecat. A văzut stăruința prietenilor, dorința de a-L sluji, iar Mântuitorul Și-a arătat puterea. Cât de importante sunt sinceritatea în rugăciune și stăruința în a face binele! Răsplata negreșit apare!

Demonii L-au recunoscut judecător, iar de această dată, la Capernaum, i-a silit pe cei care doreau să-L prindă în cuvânt, fariseii și cărturarii, să mărturisească faptul că este de aceeași slavă cu Tatăl.

Prezența Mântuitorului aduna oameni mulți. Ni se spune că accesul era obturat de prezența lor și, întrucât nu au reușit să pătrundă prin intrarea principală, prietenii suferindului au gândit să-l coboare pe slăbănog prin acoperiș.

Oferindu-i iertarea păcatelor, a mântuit sufletul slăbănogului. Nu doar trupul era suferind, ci și sufletul, care, încărcat de multe păcate, era întunecat.

Iudeii, însă, erau chinuiți asemenea altora de altădată, precum și a unora din vremea noastră, de multă răutate. Au spus: Acesta hulește! Cine poate ierta păcatele decât numai Dumnezeu? (Marcu 2, 7). Mântuitorul a confirmat totul, prin cuvânt și minune. Poate că i-ar fi supărat pe iudei dacă ar fi spus despre El că este Dumnezeu, de aceea le-a spus: Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta! (Marcu 2, 10-11). Când dușmanii Lui I-au spus: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu (Ioan 10, 33), Domnul a confirmat, zicând: Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl (Ioan 10, 37-38).

Domnul a dovedit că este Dumnezeu pentru iudeii care afirmau că numai Dumnezeu are puterea de a lega și dezlega păcatele. Hristos nu numai că dezleagă păcatele, ci arată că în El lucrează o putere pe care numai Dumnezeu o are, de a evidenția gândurile ascunse ale oamenilor, când iudeii nu au mărturisit ce gândeau: Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? (Matei 9, 4). Numai Dumnezeu poate cunoaște gândurile ascunse ale oamenilor. Căci Tu cunoşti inima lui şi singur ştii inima fiilor oamenilor (2 Cronici 6, 30), Cel ce cerci inimile și rărunchii, Dumnezeule (Psalmul 7, 10). Numai Dumnezeu poate cunoaște în mod deplin gândurile, trăirile oamenilor, ascunse celorlalți. Din nefericire, oamenii adeseori una spun și alta gândesc. De aceea Mântuitorul le-a și spus: Poporul acesta mă cinstește numai cu buzele, iar cu inima este departe de Mine!

Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? (Matei 9, 4) le-a atras atenția. Era mâhnit pentru atitudinea lor potrivnică, pentru că se comportau asemenea celor care, văzând, se făceau că nu văd și, auzind cuvintele, nu înțelegeau nimic.

Cărturarii, fariseii, cei de cinste ai poporului erau dominați de păcatul greu al invidiei. Au privit cu ochi răi binefacerile primite de alții. De aceea, Mântuitorul, după ce a afirmat: Iertate îți sunt păcatele, i-a spus: Ia-ți patul tău și mergi la casa ta. Cu alte cuvinte, Hristos le-a grăit: Ce vi se pare mai ușor? A înzdrăveni un trup slăbănogit sau a ierta păcatele sufletului? Este mai ușor să înzdrăvenești un trup bolnav, dar cu mult mai prețios este sufletul decât trupul.

Hristos, prin faptele Lui, a descoperit lumii ceea ce spusese mai înainte Ioan Botezătorul, Înain­temergătorul Domnului, că El ridică păcatele lumii...

Același lucru se petrece și în lumea noastră! Unii, sub pretext că Îl apără pe Dumnezeu, își satisfac în realitate pornirile pătimașe asupra celor pe care îi urăsc, când ar trebui să lucreze doar cu blândețe și bunăvoință.

Ridicându-l din boală, l-a trimis acasă. Eu, spune Domnul slăbănogului, am vrut prin vindecarea bolii tale să vindec pe cei care par sănătoși cu trupul, dar bolnavi cu sufletul. Dar, pentru că nu vor, du-te acasă și îndreaptă pe cei din casa ta, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Prin această minune, Domnul arată că este creator al sufletului și al trupului. Vindecă boala sufletului și trupului, iar prin vindecarea celui care se vede, adică a trupului, face cunoscută vindecarea care nu se vede, a sufletului.

Văzând mulțimile, s-au mirat și au slăvit pe Dumnezeu, Care a dat oamenilor o putere ca aceasta! Trupul pe care-l purta ca Om îi împiedica pe oameni să-L socotească Dumnezeu. Dar Domnul, prin minunile Lui, caută să-i ridice și să le înalțe gândul. Nu a fost puțin lucru să înțeleagă aceștia că El este mai mare decât toți oamenii și că venea de la Dumnezeu.

O parte dintre iudei spuneau: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei (Ioan 9, 16). Prin aceste cuvinte, iudeii își acopereau propriile lor păcate și neputințe. Aceleași lucruri îl fac și astăzi foarte mulți, sub pretext că Îl apără pe Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: Dumnezeu ar putea să trimită trăsnetul peste cei care-L hulesc. Dar El trimite soarele peste cei buni și peste cei răi, peste cei drepți și cei nedrepți, pogoară ploaie și dă cu îmbelșugare toate celelalte. Să-L imităm numai pe El! Pe cei ce hulesc pe Dumnezeu să-i povățuim cu bunătate, nu cu mânie. Nu trebuie să te mânii dacă e hulit Dumnezeu, hula nu-I pricinuiește nici o vătămare, ci dimpotrivă, cel care hulește se rănește. Nu te mânia pe hulitor! Suspină pentru el, plânge-l, fapta lui este vrednică de plâns!

Pe un om rănit nimic nu îl poate vindeca ca blândețea, întrucât este mai puternică decât forța. Iată ce grăiește Domnul Cel hulit de noi: Poporul Meu! Ce ţi-am făcut şi cu ce te-am împovărat? (Miheia 6, 3). Domnul l-a întrebat pe cel care avea să fie vas ales: Saule, Saule, pentru ce mă prigonești?

Sfântul Apostol Pavel ne poruncește să-i tratăm cu blândețe pe cei care ne stau împotrivă! Iar Domnul i-a certat cu asprime pe ucenici când s-au apropiat de El și I-au cerut să pogoare foc din cer, spunându-le: Nu știți ai cărui duh sunteți!

Când cărturarii L-au hulit, Domnul nu i-a numit spurcați și înșelători, pizmași sau dușmani ai mântuirii oamenilor, ci doar atât: pentru ce cugetați cele rele în inimile voastre? Domnul a poruncit să fie lăsată și neghina, îngăduind vreme de pocăință, mulți dintre cei răi s-au pocăit, s-au schimbat, deși înainte erau răi și îndepărtați de Dumnezeu. Avem destule exemple: Saul, vameșul, tâlharul. Dacă au fost cândva neghine, au ajuns grâu curat. Cu semințele este cu neputință să se întâmple așa. Cu oamenii însă, înzestrați cu voință, este mai ușor. Sufletul omului nu-i înlănțuit de legile firii, are libertatea voinței. Așadar, dacă cineva va întâlni un dușman al adevărului, trebuie să-l reîntoarcă la virtute, să-i ofere pildă de viață trăită în Dumnezeu. Caută să nu fie osândite cuvintele tale, apără-l, poartă-i de grijă, fă tot ce poți ca să-l îndrepți, imitând nu pe cei care vindecă într-un singur chip, ci atunci când văd că o doctorie nu e de folos, se folosesc de alta, apoi de alta, uneori taie rana, alteori o leagă, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.