Pentru amma Sincletica, contextul nu este decât zgomotul de fond peste care se întâmplă viața. Noi, în general, alergăm în căutarea contextului perfect. Ni se pare că, dacă am găsi mediul perfect, dacă lucrurile s-ar întâmpla dintr-odată, așa cum ne dorim (sau poate doar ne imaginăm noi), viața ne-ar fi perfectă. Cel mai la îndemână, de fiecare dată, este să învinuim circumstanțele exterioare pentru eșecurile noastre. Cel mai greu, în schimb, este să îți asumi responsabilitatea și să faci ceea ce ține de tine pur și simplu.
Viziunea ammei Sincletica, de un ascetism radical, marșează pe lupta personală, fără a învinui contextul. Ea zicea: „Dacă te nimerești într-o chinovie, nu-ți schimba locul, căci îți vei face mult rău. Așa cum pasărea, sculându-se de pe ouă, le răcește și le strică, tot așa călugărul, sau fecioara, își răcește și omoară credința dacă se tot mută dintr-un loc în altul”.
Călugărul (dar zicând monahul, putem la fel de bine zice și creștinul) care simte imboldul de a pleca, de a-și schimba locul în permanență și de a alerga cu nestatornicie dintr-o parte în alta trebuie să considere această pornire un semn de alarmă. Ceva nu merge bine, dar nu neapărat din cauza mediului. Creșterea duhovnicească este o gestație lentă, care are nevoie de timp, răbdare și continuitate. De aceea imaginea pe care o folosește maica Sincletica este atât de puternică: pasărea care își părăsește ouăle înainte de vreme le răcește și le strică. Maturizarea sufletească are de câștigat de pe urma încercărilor felurite, iar răbdarea lor este crucială. Amplitudinea interioară crește doar prin răbdare.
Viața duhovnicească înseamnă și înrădăcinare. Un pom, pentru a rodi, are nevoie de timp îndelungat, în care își aruncă rădăcinile în pământ și așteaptă să crească. Creșterea nu poate fi forțată, bruscată, fără riscul unor mutilări. Gândul acesta este relevant și pentru creștinul care, dorind schimbări rapide, în loc să aștepte ca ele să se petreacă în interiorul lui, le produce în afară. Își schimbă povățuitorul duhovnicesc, poate renunță la comunitatea pe care o frecventează, doar-doar se va întâmpla miracolul transformării peste noapte. Dar așteptarea unei asemenea minuni este înșelătoare și vine din duhul lumii, care este marcat de instabilitate. Iar instabilitatea este semnul dezechilibrului lăuntric.
Totuși, chiar maica Sincletica nu își absolutizează perspectiva și sfatul ei trebuie asumat cu discernământ. Dacă analizăm tradiția ascetică, vedem că există monahi care au chemări speciale și care au vocația pelerinajului, care nu se înșurubează nicăieri. Apoi vedem că există și momente în care este necesară schimbarea, fie pentru că viața duhovnicească poate să se pericliteze prin acceptarea unor compromisuri, fie pentru că ești chemat la o lucrare mai înaltă. Chiar și aici, decizia nu trebuie luată din impuls, nemulțumire sau comoditate. Iar regula generală este cea a curajului: fuga de greutăți nu este soluția, iar răbdarea contribuie decisiv la adâncirea relației cu Dumnezeu.
Ne-am obișnuit cu comemorările din fiecare an ale Bisericii noastre ortodoxe, care marchează atât momente istorice, cât și liturgice, dogmatice sau spirituale, încercând să trezească conștiința credincioșilor spre o viață activă și unitară din perspectiva mesajului pe care îl transmite.
Tesalonicul este, în general, cunoscut ca un oraș care atrage an de an numeroși pelerini și călători ce străbat Elada. Unii dintre aceștia sunt însuflețiți de dorul de a ajunge în Sfântul Munte Athos, centru al trăirii Ortodoxiei, în vreme ce alții caută tihna soarelui și mângâierea apelor albastre ale Mării Egee. Nu puțini sunt cei care vin să contemple bogata zestre istorică și culturală a cetății ce păstrează urmele civilizației antice și mărturiile glorioase ale veacurilor ce i‑au urmat.
Vreme de peste trei ani, Mântuitorul Hristos le-a vorbit Sfinților Săi Ucenici și Apostoli despre tainele Împărăției lui Dumnezeu. Fiind oameni cu măsuri și înțelegeri diferite, la început nu au pătruns sensurile adânci ale învățăturilor dumnezeiești, dar, când Duhul Sfânt s-a revărsat peste ei, mintea li s-a deschis, inima le-a fost luminată și au înțeles toate...
Suntem în timpul Postului Mare când în cursul săptămânii (de luni până vineri) se oficiază în biserici Liturghia Darurilor înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul, autorul ei, pe care-l
.jpg)
Duminica a 2-a din post (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12 În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de
„În vremea aceea S-a dus Iisus într-un loc pustiu și Se ruga acolo. Dar au mers după Dânsul Simon și cei ce erau cu el și, aflându-L, I-au zis: Toți Te caută pe Tine. Iar Iisus le-a răspuns: Să mergem în
Fraților, luați seama, să nu fie cumva în vreunul din voi o inimă vicleană a necredinței, ca să vă depărteze de la Dumnezeul Cel viu. Ci îndemnați-vă unii pe alții, în fiecare zi, până ce putem să
Sfinţii Mucenici Agapie, Plisie şi Timolau au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Mucenicul Agapie era născut în cetatea Gaza. El era un bărbat cinstit şi demn între creştini şi
Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 314, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 459-460 „(...) Fie pentru ca cineva, drept fiind, să fie distins și pus în lumină strălucitoare
Anul 1925 este foarte important pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru că Biserica noastră a fost ridicată la rang de Patriarhie. În acest an s-a desfăşurat un amplu proces de înfiinţare a Patriarhiei Române, ce s-a bucurat de spaţii ample în presa vremii.
În ultimii șase ani, la Casa Muzeu „Alexei Mateevici” din Căinari, în luna martie, împreună cu preoții din Protopopiatul Căușeni, cu preotul Valentin Baltaga din Parohia „Sfinții Arhangheli” și autoritățile din acest oraș, dar și cu mulțime de tineri, elevi și lucrători în domeniul culturii din raionul Căușeni, am oficiat slujba Parastasului și am participat la activitățile culturale dedicate preotului Alexei Mateevici (1888-1917), unul dintre poeții înzestrați cu mult har și talent, care ne-a lăsat cea mai frumoasă poezie dedicată limbii: „Limba noastră”.
Unii călugări din mănăstirile athonite, numiţi şi isihaşti, au ajuns să vadă lumina necreată a lui Dumnezeu. Dar adversarii lor respingeau posibilitatea vederii lui Dumnezeu de către om, negau distincţia dintre fiinţă şi energii în Dumnezeu, excluzând orice posibilitate de comuniune reală a omului cu Dumnezeu. Cel care a luat iniţiativa de a le răspunde acestora a fost Sfântul Grigorie Palama, care a vorbit despre posibilitatea cunoaşterii şi a unirii cu Dumnezeu, afirmând că nu există natură (fiinţă) nelucrătoare care să nu se manifeste în afară prin energii. Sfântul, pentru care isihasmul devenise un mod de viaţă, a răspuns că isihaştii nu văd Fiinţa lui Dumnezeu, ci energiile necreate care se revarsă din Fiinţa Lui.
În 28 februarie 2025 se împlinesc 240 de ani de la moartea martirică a lui Horea și a lui Cloșca, din anul 1785, la Alba-Iulia. Crișan murise deja în închisoare, în 13 februarie. Deși în raportul comisiei de anchetă se menționează că acesta s-a sinucis, există mai multe argumente care aruncă îndoiala asupra acestui lucru.
Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii, unul foarte profund, dens și uneori greu de asimilat. Temele abordate de el, cum sunt distincția dintre ființă și lucrările nezidite în Dumnezeu, distincția dintre teologie și vederea lui Dumnezeu în lumină, sunt adânci, greu de expus în cuvinte. Nici exprimarea lui nu este simplă, pe alocuri chiar aticizată și, mai mult, deși se folosește destul de des de metoda argumentației de tip aristotelian, documentaţia lui este laborioasă, nu ușor de urmărit, parcă vrând cu tot dinadinsul să-i invite pe detractorii lui să-i recitească paragrafele! Deci, da, Grigorie Palama este un teolog greu de descifrat și trebuie să recunoaștem și greu de digerat, nu numai de frații noștri de alte confesiuni, dar uneori și de noi. Bunăoară, citindu-l pe Varlaam, Achindin și mai ales pe Grigoras sau Dexios, s-ar putea să ni se pară la început mai clari, mai logici, mai digerabili! Totuși, dincolo de aceste dificultăți, Grigorie Palama este teologul luminii nezidite al lui Dumnezeu, teologul care ne arată cum să urcăm muntele Taborului pentru a-L întâlni acolo pe Hristos, izvorul luminii. Învățătura lui este despre viață, viața în Hristos.
