Stavrofora Onufria Nechifor de la Văratec, stareță rugătoare și talentat dirijor

Glasurile monahiilor, interpretând melosuri bizantine sau armonice, sunt pline de Duhul Sfânt, strana devenind amvon îngeresc, din care mărturisirea adevărurilor de cre­din­ță se înalță precum tămâia spre Tronul ceresc.

Tradiția muzicală a Mănăstirii Văratec se adaugă asemenea unei perle în tezaurul spiritual al monahismului românesc. De-a lungul vremii, grupuri de monahii s-au succedat și au adăugat frumusețe la bogata istorie muzicală din această lavră. Monahiile din orice timp nu cântă doar cântarea lor și nu plâng doar plânsul lor, ci pe al tuturor viețuitoarelor care s-au nevoit în acest loc.

Așa cum este cunoscut, nota distinctivă într-un grup psaltic, format din preoți, monahi, monahii sau mireni, este dată de conducătorul său, care oferă tonul și stabilește ritmul, intensitatea ori nuanțele în care se desfășoară cântarea.

Strana Mănăstirii Văratec a găzduit-o, într-o vreme, și pe monahia Onufria Nechifor, care s-a dedicat cântării, fiind fascinată și preocupată de studiul muzicii, de cercetarea manuscriselor muzicale vechi, de transmiterea tainelor muzicii psaltice ucenițelor mai tinere.

Viața monahului rămâne o taină știută în mod deplin numai de Dumnezeu. Oamenii văd doar o parte a vieții, când acesta își împlinește ascultarea, la slujbe sau în alte rosturi rânduite de cel mai mare. Însă lucrarea tainică a monahului se descoperă în chilia sa, locul unde se întâlnește cu Dumnezeu și cu sine, devenind spațiul bineplăcut de unde înalță rugăciuni și unde Domnul poposește, bucurând duhovnicește sufletul. Prin viețuirea și lucrarea lor, unii monahi (călugărițe) devin veritabile pagini de pateric, asemenea celor din primele veacuri creș­tine. O astfel de filă matericală o reprezintă și viața monahiei Onufria Nechifor de la Mănăstirea Văratec, pe care doresc a o pune în pagină, spre neuitare, generațiilor viitoare.

Monahia Onufria Nechifor s-a năs­cut în ziua de 24 septembrie 1933, din părinții Gheorghe și Maria, în satul Boscoteni, pe meleaguri boto­șănene, fiind al cincilea copil din cei șase, primind la Botez numele Ana.

A intrat în Mănăstirea Văratec la 8 septembrie 1945, când avea vârsta de 12 ani. Venise acolo de la câțiva anișori și a rămas perioade mai lungi sau mai scurte. Mărturisea că a fost adusă la mănăstire încă de când avea trei ani și poposea o perioadă, chiar și câteva săptămâni, prinzând drag de viața monahală.

Pașii către chinovia Văratecului i-au fost îndreptați de un unchi, fratele tatălui ei, duhovnicul și arhimandritul Ambrozie Nechifor (1885-1962), care locuia în casa monahiei Agafia Hriscu și care a rămas în amintirea chinoviei drept un călugăr smerit și slujitor apreciat pentru tactul pastoral. Fusese călugărit în anul 1915 la Mănăstirea Neamț, devenind un cunoscut duhovnic pentru monahi și preoți.

Când tatăl Maicii Onufria a venit de la părintele Ambrozie (moșucul îi zicea), le-a pus o întrebare copiilor: Maica Agafia are nevoie de o fată, care dintre voi vrea să meargă la mănăstire? Atunci Ana a răspuns: Eu, tată, vreau să merg!

A adus-o tatăl la mănăstire cu carul cu boi, a lăsat-o în grija arhimandritului Ambrozie și a maicii Agafia, iar când tatăl a plecat spre casă, Ana a început să plângă, moment în care cuviosul a strigat: Dă bici la boi și lăsați-o că-i va trece… Un alt copil începea să crească din tălpile ei din acel moment.

La mănăstire, sora Ana a deprins de timpuriu rânduielile locului, ucenicind la monahia Agafia, mare eclesiarhă, care a învățat-o să toace și să deretice biserica. Mergeau împreună la pădure după lemne, iar când ajungeau acolo, sora Ana era în culmea fericirii. Pe dată începea să toace și să cânte în voie, scoțând la lumină darul psalmodierii.

În acea perioadă, la Mănăstirea Văratec viețuia renumitul părinte Nicodim Măndiță, care avea chilia în vecinătatea casei maicii Agafia. Când sora Ana cânta prin curte și reda diferite melodii după trilurile păsărilor, părintele Nicodim o auzea și i-a dat canon să nu mai cânte orice, îndemnând-o să nu imite păsările, pentru că nu au grai, ci cântările bisericești, care-l înalță pe om spre Dumnezeu.

A rămas orfană de mamă de la vârsta de 8 ani, pe când tatăl ei era în concentrare. După moartea celei care i-a dat viață, atât ea, cât și ceilalți copii au rămas în grija Domnului și a Maicii Sale.

Primele studii le-a început în satul natal, continuându-le la „Școala de fete” care funcționa atunci la Mănăstirea Văratec.

La școala mănăstirească a deprins repede rânduiala la Ceaslov, Psaltire și chiar cântările practice, ucenicind la maicile bătrâne, pricepute în ale psalmodierii.

La rasoforie a primit numele Agafia, după cel al maicii care o primise în grijă.

Văzând stareța că rasofora Agafia are vocație monahală și este talentată la muzică, a decis să-i dea ascultare la stăreție, după care a urmat cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Agapia.

În anul 1959, într-o perioadă tulbure pentru monahism, în urma Decretului 410, personalul monahal cu vârsta sub 50 de ani trebuia să părăsească mănăstirile. Maica Agafia Hriscu, care avea 49 de ani, a plecat în lume, luându-și numai Ceaslovul și Psaltirea, iar maicile Agafia (Onufria de mai târziu) și Zenaida au fost trimise de către stareța Văratecului, arhimandrita Pelaghia Amilcar, la Cotnari, unde era via mănăstirii, departe de ochii lumii. Au viețuit acolo până s-au liniștit vremurile, după care s-au reîntors la mănăstire.

A urmat în mai multe etape cursuri de ghizi-muzeografi și a deprins no­țiuni de limbă franceză și ger­mană, cunoscând duhovnici care au povă­țuit-o în anii de nevoință. Prin­tre ei se numără Nicodim Măn­di­ță, Calinic Prisecaru, Dionisie Măntă­­luță, Adrian Tănăselea și Iorest Matei.

Periodic, în numeroasa obște a Mănăstirii Văratec, erau susținute conferințe sau prelegeri pentru întărirea vieții duhovnicești. La una dintre ele, conform documentelor din cancelaria mănăstirii, maica Agafia Nechifor, pe atunci rasoforă, a susținut referatul cu tema Miro­no­sițele și exemplul lor.

Pentru râvna ei către viața duhovnicească și ascultare, pentru dragostea ce o manifesta față de viața monahală, a fost călugărită în ziua de 9 aprilie 1974, în vremea stăreției stavroforei Nazaria Niță, primind numele Onufria. Îndată după obține­rea unei anumite libertăți în viața mănăstirilor, la Văratec au avut loc primele călugării oficiale, în 1974, atunci când au fost rânduite în cinul monahicesc mai multe viețuitoare care aveau ascultări importante în cancelaria mănăstirii. Între ele s-a aflat și maica Onufria Nechifor, care a avut-o nașă de călugărie pe stareța Nazaria Niță. Alături de ea, au mai fost călugărite monahiile Teodora Popoaia, Nimfodora Popoaia și Antima Loghin. Cele două surori Popoaia au devenit, peste ani, starețe ale Mănăstirii Durău. Călugăria a fost săvârșită de către arhimandritul Efrem Chișcariu, exarh al mănăstirilor și apoi stareț al Mănăstirii Neamț.

După călugărie, a avut diferite as­cultări în mănăstire: la biserica mare, s-a ocupat cu îngrijirea florilor din incintă; a lucrat la atelierul de covoare; a fost profesor de muzică psaltică, dirijor de cor, ghid la muzeu și stareță a Mănăstirii Văratec în perioada 20 ianuarie 1995 - 14 decembrie 2001 (aproape șapte ani).

Stareța Nazaria Niță (^2005) a propus-o pentru a face parte din diferite delegații, cu responsabilitatea de translator, în Israel, Grecia, Elve­ția, Bulgaria, Germania ș.a. A vizitat numeroase locuri din lume, fie cu prilejul unor conferințe la care erau invitate călugărițe din România, fie cu alte ocazii. Împreună cu mai multe călugărițe din Văratec, a făcut un pelerinaj pentru câteva săptămâni în Biserica Ortodoxă Greacă, la invitația Frăției O Kalos Pimemon (Păstorul cel Bun), din Atena, condusă de arhimandritul Clement Anas­tasiu, care vizitase de mai multe ori mănăstirile din România. Atunci s-au închinat la mănăstirile de la Tesalonic, Meteora și din zona Atenei.

La întoarcerea din Grecia, în perioada 8-15 mai 1982, a vizitat și Bul­ga­ria, maicile fiind primite de episcopii Ghelasie și Ilarion. S-au închinat la Mănăstirea Rila, în Catedrala Alexandru Nevski și în alte mănăstiri și biserici istorice.

Muzica psaltică a deprins-o de mică, apoi de la cursurile din seminar și de la arhidiaconul Filotei Moro­șanu (care slujea la Mănăstirea Văratec), apreciat psalt și compozitor. Din când în când, în mănăstire venea câte un profesor de la Conservatorul din București pentru a preda noțiuni generale și exerciții de muzică corală.

Înainte de a primi ascultarea de stareță, maica Onufria a fost în mod deosebit preocupată de muzică, atât în cadrul coralei, cât și la strana mănăstirii. Întrucât cunoștea bine psaltichia, le-a ajutat pe multe surori și maici, exersând cu acestea în particular. De asemenea, a făcut ascultare vreme îndelungată la muzeul mănăstirii, grupurile oficiale și mul­țimea pelerinilor fiind întâmpinate de un ghid destoinic și bine informat.

Întrucât Văratecul avea o obște numeroasă, mai ales în vremea posturilor, se organiza, după tradiția veche, Școala Monahală. Între profesoarele de la Școala Monahală o amintim pe maica Onufria, care preda psaltică, secondată de alte maici, precum și de părinții duhovnici, care aveau pregătirea și priceperea necesară desfășurării unui act didactic reușit.

În vremea profesoratului maicii Onufria, periodic, o comisie trimisă de Arhiepiscopia Iașilor examina maicile care promovau aceste cursuri și care, la final, primeau diplome de absolvire, recunoscute în fața auto­rităților de atunci, îngăduind astfel maicilor să rămână în mănăstire.

De asemenea, maica Onufria Nechifor a făcut parte din Consiliul Cultural al mănăstirii și dintr-o comisie de inventariere compusă din câteva înțelepte monahii, între care Hristofora Haidamac, Zenaida Constantin, Teodora Popoaia și altele, care au inventariat bunurile importante și au actualizat documentele mănăstirii.

Deși nu a dorit ascultarea stăre­ției, când a fost numită, în anul 1995, s-a ostenit mult, punând accent pe rugăciune și liniște. Fiind în vârstă, nu s-a preocupat prea intens de lucrarea administrativă, însă, după ce a împlinit responsabilitatea de coordonare a maicilor, monahia Onufria mergea, până să se îmbolnăvească, la biserica Sfântul Ioan Botezătorul, aflată aproape de chilia ei, unde conducea strana.

După ce lăcașul de cult a intrat în ample reparații, ea și ucenițele participau la slujbe în biserica mare, atât timp cât starea de sănătate i-a îngăduit.

Ucenica maicii Onufria, Martiniana, a fost dirijoare de cor, apoi tipicăriță, fiind și ea încercată cu probleme de sănătate.

Maica Martiniana a dirijat corala pe patru voci și grupul psaltic. La ma­rile sărbători și praznicele împă­ră­tești, dar și în duminici, veneau cântărețele bune de la toate cele trei biserici. Se făceau repetiții cu câteva zile înainte și studiu pe partituri.

De multe ori însă, când maicii starețe i se părea că anumite lucruri nu funcționau în cadrul cântării sau erau partituri mai grele, părăsea strana stărețească, cu bastonul în mână, mergea în cafas, lua diapazonul, dirija, iar cântarea se derula frumos, lin și melodios.

Ultimele hramuri ale mănăstirii, mult extinse în comparație cu anii dinainte de 1989, au fost pregătite cum se cuvine. Nu doar slujba și jertfa din zilele premergătoare hramului, ci și împodobirea Altarului de vară, realizarea unor ghirlande de flori și brad, adus din pădure, făceau parte din ritualul sărbătorii. Ucenicele maicii Onufria se ocupau adeseori de pregătirea celor necesare, împreună cu alte călugărițe râvnitoare.

Maica Onufria a învățat de mică în mănăstire rânduielile monahale, dobândind multe cunoș­tințe din istoria locului și a călu­gă­rițelor, având o memorie foarte bună, de vreme ce și acum, la o vârstă vene­rabilă, recită nenumă­rate tropare, condace, stihiri sau chiar poezii.

Maicile care au lucrat cu ea mărturisesc că vădea delicatețe sufletească și noblețe duhovnicească, atât de importante pentru o monahie și stareță.

Maica Onufria era o conducătoare responsabilă. Cu greu îngăduia maicilor să nu participe la Sfânta Liturghie și la slujbele mănăstirii. Era mai bucuroasă știin­du-le în biserică decât să împlinească anumite ascultări.

Când se apropia pomenirea Sfân­tului Onufrie, maicile din ob­ște doreau să-i facă daruri maicii starețe, flori sau diferite obiecte vestimentare. Odată, maica le-a spus: Nu sunt importante darurile, mai importantă este participarea la Sfânta Liturghie!

În contextul „Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și al „Anului comemorativ al imno­grafilor și cântăreților bisericești”, evocarea maicii Onufria Nechifor, prin aceste rânduri despre viața și lucrarea sa, reprezintă o datorie și o smerită pagină de recunoștință adusă unei călugărițe exemplare, fostă stareță a Văratecului, bună cunoscătoare a muzicii bisericești și dirijoare de cor, care și-a închinat viața slujirii Bisericii lui Hristos și constituie o exemplară mărturie de ascultare, răbdare și jertfă pentru monahii mai tineri.

Marți seara, 20 iunie, când textul despre  maica Onufria,  îndreptată spre vârsta nonagenară, era încheiat și trimis redacției, venerabila stareță a fost chemată din lumea aceasta către primitoarele brațe Părintești spre a-i fi răsplătită sârguința...