Strigarea catalogului

Nu există toamnă în care să nu vreau să merg la școală. La școala din satul meu, nu la alta. Nu mai am de multă vreme vârsta potrivită pentru un astfel de drum. Și totuși eu mă încăpățânez să-l fac, chiar dacă școala în care am învățat să scriu și să citesc nu mai există.

Au rămas doar niște coridoare pustii și niște săli de clase, în care vezi intrând numai vântul.

Mai vine câteodată și ploaia, prin spărturile din tavan. Mi-ar plăcea s-o văd scoasă la tablă. Dar cine s-o scoată? Doamna învățătoare Bălțatu se lasă în zadar așteptată. Pe unde o fi umblând? Întârzie întruna. E cancelaria goală. Doamna directoare Verenca întârzie și ea. Până și domnul Titi, profesorul de matematică, e absent. Lipsește însăși școala de la școală.

O să strig, în absența lor, eu, elevul Mitroi, catalogul.

Încep cu vrăbiile ce zboară pe deasupra băncilor. Continui cu frunzele pe care vântul le smulge din pomii de afară, azvârlindu-le prin golul ferestrelor înăuntru. Sunt trecute și geamurile în catalog. Le rostesc numele de câteva ori, dar nu-mi răspunde nimeni. Lipsesc și ele de la școală. Doamne, cu cine am ajuns să fiu coleg de clasă!

Vine rândul ușii pe care a dat buzna, vara trecută, un cal, petrecându-și nopțile în clasa noastră. Ce l-ar mai fi tras doamna Bălțatu de urechi, dacă se întâmpla să-l găsească acolo! Ca să nu mai spun că i-ar fi scăzut nota la purtare. Și pe bună dreptate, fiindcă păscuse, pezevenghiul, toate florile din planșele de pe pereți. Ronțăise chiar o parte din țările de pe hartă, pe cele din jurul ecuatorului, îndeosebi, care erau verzi în toate anotimpurile anului. Nu doar la purtare, ci și la geografie merita să i se scadă nota. Norocul lui că învățătoarea noastră nu-l prinsese asupra faptului. Nici n-o să-l prindă vreodată, dacă întârzie să apară. În lipsa ei, lipsește de la școală și ușa. Toate ușile de fapt, începând cu cea de la intrare. Lipsesc și elevii, și profesorii din școala mea dragă.

A venit o nouă toamnă în lume. A sunat peste tot clopoțelul. În satul meu, nu știu de ce, sau poate că știu, dar nu vreau să spun, de ani buni, ce sunt mai degrabă răi, când vine toamna și începe școala, se aude, în locul clopoțelului, prohodul!