Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
05 Mai, 2024
Studiile din Anglia ale ieromonahului Antonie Plămădeală
Împresurat de încercările vieţii şi exclus din monahism, ieromonahul Antonie Plămădeală şi-a găsit loc vremelnic de şedere în Bucureşti, lucrând la Fabrica de Mase Plastice, în condiţii dificile şi umilitoare.
Patriarhul Justinian a încercat să-l recupereze, iar după multe intervenţii, în special la Departamentul Cultelor de atunci, l-a încadrat ca secretar al Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. Prin bunăvoinţa unor oameni cu suflet mare, ieromonahul Antonie Plămădeală a obţinut o bursă de câţiva ani în Anglia. Primele scrisori expediate de acolo familiei preotului Petru Ciobanu şi preotesei Angela din Slatina Fălticenilor rezumă activitatea viitorului mitropolit în postura sa de bursier la Heythrop College din Oxford - Anglia: "Dragii mei, nu-i nici glumă, nici vis: vă scriu din Anglia. La Bucureşti ne-au condus studenţi, profesori, cunoscuţi, familia, s-a cântat mulţi ani şi Gaudeamus, apoi a urmat zborul cu un Boeing uriaş, pe deasupra norilor, sub un soare luminos, într-un peisaj completamente inedit. Lumea de deasupra norilor e o lume pură, luminoasă, albă, dar rece şi pustie. N-am avut nici emoţii, nici… de lâair. Patru ore Bucureşti-Londra. La Londra mă aştepta Lucian Gatton (fiul episcopului) şi doi studenţi de la Colegiu cu o maşină. Am făcut până la Colegiu trei ore, într-o Anglie în care n-am văzut nici un sat. Toate par oraşe. Şosele asfaltate peste tot. Se circulă pe stânga. Maşinile au volanele în dreapta. Colegiul e într-un vechi castel ducal, cu sute de camere, în mijlocul unui parc imens. Am vecini de cameră un italian şi un maghiar, profesor de Dogmatică. În Colegiu sunt două facultăţi: teologie şi filosofie. Programul de învăţământ e cu totul altfel decât la noi. Şi cel de masă. Profesorul, inclusiv Rectorul şi Decanii iau masa laolaltă cu studenţii, la o masă aparte la care m-au cooptat şi pe mine. Feluri multe, neobişnuite pentru un răsăritean. Ceai, cafea şi lapte, toată ziua în camera televizorului şi în camera de repaos. Toţi profesorii sunt preoţi, iezuiţi şi se supun aceluiaşi program cu studenţii. Camerele nu se încuie niciodată. Pe săli sunt dulapuri în care se găsesc de toate: caiete, hârtie, pixuri, cerneală, plicuri, paste de dinţi, de bărbierit, săpun, cremă etc. Fiecare ia ce-i trebuie. Ca odinioară la Slatina. Colegiul e un imens labirint. Îmi vine să cred că n-o să-l învăţ niciodată. Nici nu vă puteţi imagina cum poate fi. Sala de mese e un T cu braţele de 15-20 metri şi piciorul de 25-30. Aparate peste tot: de spălat, de încălzit, de răcit… La masă te trezeşti cu trei cuţite, cinci furculiţe, trei linguri etc. Farfuriile se schimbă de nenumărate ori. La amiază se dă bere sau cidru, la alegere; seara şi dimineaţa lapte, cafea, ceai, la alegere, cu ouă, brânză, fulgi, unt etc. etc. la alegere. Civilizat, sobru. Camera mea e mai mare decât camera voastră: am masă, un pat, vreo cinci pături, două fotolii, trei scaune cu spătare înalte, două dulapuri în perete, un scrin, o bibliotecă, un scaun de rugăciune, chiuvetă cu apă rece şi caldă, oglindă, calorifer. Înaintea mea a stat aici un pictor: a vopsit pereţii în roşu, albastru, alb, iar tavanul galben. Mi-a lăsat şi o sculptură suprarealistă. Spun aceştia de aici că mă descurc destul de bine cu engleza. Cred totuşi că va trebui să învăţ intens vreo câteva luni. Unii profesori ştiu franceza şi asta nu-i bine. Vorbim franţuzeşte. Decanul de la teologie vorbeşte bine franţuzeşte. Sunt foarte politicoşi şi grijulii. Mâine urmează să merg cu o maşină la Oxford să cunosc un ortodox englez. Oxfordul e aproape. Colegiul e într-un parc mai într-o parte. Se face carte serioasă. Biblioteca e mai bine organizată decât a Academiei noastre. Săli imense cu mese pentru fiecare student. Nu există bibliotecari: autoservire. Părinţii iezuiţi sunt moderni. Fumează, conduc maşini şi sunt interesaţi în dialogul cu ortodoxia. Nu cunosc deloc teologia românească. Sunt aici singurul român şi singurul ortodox. Mai sunt străini, dar catolici, din Elveţia, Germania, Italia, Franţa. Aşadar iată-mă şi aici! Dumnezeu a fost mai darnic decât m-am aşteptat eu. Nu m-am hotărât încă ce să fac: să audiez cursuri şi să-mi fac teza, sau să susţin şi aici o teză. Voi vedea. Deocamdată sunt în perioada de orientare. Şi scriu scrisori. Să scap de o seamă de obligaţii. Bineînţeles, vouă vă scriu din plăcere! Transmiteţi doririle mele de bine părintelui Adrian şi doamnei Zaharescu, celor de la Slatina şi cui veţi mai crede voi de cuviinţă. Ceva despre ceaţă? Da, este. Mereu. Şi e cam rece. Şi eu nu mi-am luat cojocul. E vorba după Crăciun să vie pe aici părintele Stăniloae. Dacă mi-aţi trimite un cojocel îmbrăcat în negru, frumos, aţi fi neaşteptat de binevoitori şi săritori. Asta presupune însă graba de a-l confecţiona. Şi de a-l duce la Bucureşti. Sau poate îl trimiteţi cu poşta! Dar mă îndoiesc. Ar trebui să plătiţi acolo vama, că eu nu am aici nici un ban. Până acum nu mi s-a dat nimic şi nu-mi spune nimeni nimic. Mi se pare că e regim de Slatina, fără bani! Sărbători fericite tuturor. Aştept scrisori multe. Adresa e cea de pe frontispiciul hârtiei. Vă îmbrăţişez, Leonea" (Scrisoarea din 6 decembrie 1968, aflată în arhiva Arhimandritului Timotei Aioanei) "Dragii mei, sărbători fericite şi mulţi ani! 1969 să vă aducă şi mai multă fericire, să vă ţină tot atât de tineri şi dacă se poate să vă şi întinerească. Ştiu eu că aţi vrea. Dacă aş putea face ceva pentru voi, fiţi încredinţaţi că n-aş pregeta. (Uite ce ne scrie el din Anglia! S-a prostit!) Ce să vă spun? Totul e nou, totul e interesant. Nu mai ştiu ce v-am scris, precipitat, în prima scrisoare. N-aş vrea să mă repet. Mai bine întrebaţi-mă. Aştept în fiecare săptămână o scrisoare de la voi. Cu veşti de peste tot. Aici sunt complet izolat. Nici radio, nici ziare româneşti, nici vorbă românească. Pentru Crăciun voi pleca pentru o săptămână în nordul Angliei, la Liverpool, pe malul oceanului, la un preot anglican. Azi merg la biserica ortodoxă din Oxford, o capelă miniaturală pentru greci şi ruşi. Parohul e englez, profesor la Oxford. Ortodox bineînţeles. Am văzut în Oxford o librărie "Blackwellâs" care m-a uimit. Milioane de cărţi. Şi atâta teologie! Dar n-am bani. Abia mi-au dat 10 lire (cam 400 lei), căci bursa e casă şi masă. Poate şi ceva bani de buzunar, dar încă nu s-au primit relaţii de la Roma. Am scris şi eu două scrisori acolo, unor…, aşa de politeţe. Papei încă nu i-am scris! De teză încă nu m-am apucat. Nici de engleză. Ascult prelegeri la Facultatea de Teologie şi la Facultatea de Filosofie şi seara mă instalez la televizor pentru limbă. Dacă aţi şti ce ordine, ce confort e aici! În toate camerele găseşti mereu ceai, cafea, lapte; mesele sunt pe alese (cam fără pâine, dar merge), îţi găseşti ziarul la uşă, scrisorile în cameră, pe săli, în dulapuri, găseşti hârtie, plicuri, pixuri, cărţi (şi poliţiste, în dulapuri speciale). Biblioteca (o minune) e cu autoservire. Dacă vrei ceva laşi o notiţă pe un geam şi vei găsi în cameră ceea ce ai cerut. Dacă vrei să ţi se repare ceva laşi obiectul pe sală, cu o notiţă. Îl vei găsi reparat. Etc. etc., dar e o ceaţă! Şi englezii ăştia nu ştiu deloc româneşte! Vreau să vă rog ceva. Urgent. Căutaţi în revista "Ortodoxia", mi se pare nr. 4/1967 un articol de părintele Stăniloae: Coordonatele ecumenismului… Dacă nu aveţi voi revista căutaţi-o la vecini, la părintele Adrian. Puneţi articolul într-un plic, îndoit în două cred, şi trimiteţi-l aici. E nevoie să fac o prezentare a punctului de vedere ortodox. Dacă în revistele recente găsiţi şi altceva referitor la poziţia ortodoxă în ecumenism, faceţi la fel. Dar în primul rând articolul părintelui Stăniloae. O să vă coste ceva timbre, dar cred că veţi găsi voi resurse. Dacă va fi prea greu, trimiteţi şi în două, trei, patru plicuri, descurcaţi-vă. Dar nu peste 100 de ani. Mulţumesc frumos. Thank you verry much indeed. Oh! Dacă aş fi mai aproape, cum v-aş mai cere cojocel! Dacă cei de la Sihăstria erau mai grăbiţi! Ceaţa asta îţi intră în oase. Nu voi putea scrie tuturor de Crăciun. N-am bani. Vă rog pe voi să salutaţi Slatina - părinţii şi maicile -, Rădăuţii, Găineştii etc. E a doua scrisoare pe care v-o scriu. Urmează deci să primesc două răspunsuri şi articolul părintelui Stăniloae. Să nu mă înşelaţi! Să notaţi exact numărul revistei, anul etc. Cât face o scrisoare de la mine până la voi? Aici în Anglia poşta e foarte rapidă. Aproape orice scrisoare din interior se primeşte a doua zi. Adresa mea exactă e cea de pe frontispiciul acestei scrisori. Azi am primit de la poliţie carnetul meu de şedere în Anglia, prin poştă. M-au botezat PLAMA şi DEALA, două nume, ca la chinezi, coreeni etc. Dar ne-a găsit. Am viză pentru un an. Dacă bursa se va prelungi, se va prelungi şi viza. Profesorii de aici sunt foarte cunoscuţi în lumea culturală. Decanul de la filosofie, Copleston, e autor al unei istorii a filozofiei în opt volume. Audiez la el un curs asupra lui Wiltegenstein. Tot la filosofie audiez un curs de metafizică, asupra lui Heidegger, cu Fr. Folan. Îndrumătorul meu se cheamă Robert Murray (se citeşte Marei). Şi cu asta gata. Aştept scrisori şi articolul şi veşti bune despre voi şi ai voştri. Vă îmbrăţişez, Leonida Antonie" (Scrisoarea din 14 decembrie 1968, aflată în arhiva Arhimandritului Timotei Aioanei)
