Studiile religioase şi navigarea pe oceanul credinţei

În ultimii săi ani de viaţă, aflat în timpul unei călătorii pe mare de la Tesalonic la Constantinopol, Sfântul Grigorie Palama a căzut în captivitatea turcilor. Mărturiile sale despre cele petrecute în această perioadă sunt extrem de grăitoare pentru oricine meditează asupra întâlnirii dintre religii, culturi sau uzanţe cotidiene extrem de diferite. Epistolele redactate de acesta reflectă nu doar atitudinea extrem de tolerantă a turcilor faţă de creştini, ci şi "un interes deosebit pe care Grigorie Palama îl arată faţă de islam, discutând amical cu fiul emirului Orkhan şi dorind "să vină mai repede ziua în care să ne înţelegem între noi" (John Meyendorf, Sfântul Grigorie Palamas şi Mistica Ortodoxă, Editura Humanitas, 2007, p. 102).

Ceea ce poate surprinde este tocmai nerăbdarea întâlnirii cu celălalt, deschiderea către o înţelegere reciprocă, dorinţa fertilă de a vedea în celălalt un partener de dialog, şi nu un opozant insidios. Într-o astfel de relaţie, celălalt pare a oferi noi prilejuri de reflecţie, provocate fie de întâlnirea cu surprinzătoare accente argumentative, fie de mai buna înţelegere, prin comparaţie, a propriilor amprente discursive. Din acest unghi, a fi preocupat de constituţia altei religii, a parcurge textele fundamentale ale acesteia, nu înseamnă a trăda propria credinţă. Cât timp parcursul credinciosului este înţeles sub forma unei progresii infinite din taină în taină - aşa cum a fost ea tematizată în cadrul teologiei ortodoxe, de la epectaza Sfântul Grigorie de Nyssa până la doxologia hristocentrică a părintelui Andrei Scrima - o religie nu poate fi epuizată. Tocmai de aceea, întâlnirea cu o alte forme de expresie a credinţei nu îl pot zdruncina pe cel care este deja "stabil pe cale". Pentru cel care caută să înţeleagă teologic propria credinţă, studiul altor religii poate reprezenta un preţios instrument auxiliar. În schimb, cel care nu a dobândit această bună situare pe itinerarul propriei credinţe riscă destabilizarea nu doar prin contactul cu alte religii, ci şi prin interacţiunea cu obscenitatea gesturilor cotidiene. Creştinul care se va împiedica de o Sutră sau de Coran va fi deturnat şi de cinci mititei cu muştar, de mojicia celor din jur sau de luxurianta grădină a mâniei.

De curând, prilejul întâlnirii cu studiul religiilor a fost oferit de înfiinţarea programului Masterului Interdisciplinar "Studii Religioase - Texte şi Tradiţii", din cadrul Facultăţii de Limbi Străine, Universitatea Bucureşti. Animat de energia Madeei Axinciuc, director al programului, şi de atenţia lui Ştefan Colceriu, coordonator al programului, masteratul de studii religioase este rodul parteneriatului dintre Universitatea Bucureşti, Institutul de Studii Avansate "Colegiul Noua Europă" şi Institutul de Studii Religioase al Universităţii din Leiden. Curricula programului cuprinde cursuri de "Filosofia religiei", "Religie comparată", "Tradiţii textuale", "Istoria ideilor religioase", "Religie şi politică", "Iudaism", "Creştinism", "Islam", "Religii Orientale". Iar cei care fac posibil acest program de studii postuniversitare sunt, alături de profesori invitaţi ai Universităţii din Leiden, profesori precum Andrei Pleşu, Francisca Băltăceanu, George Grigore, Florin Ţurcanu, Madeea Axinciuc, Miruna Tătaru-Cazaban Ştefan Colceriu, Mihail Neamţu.

Întâlnirea cu alteritatea nu îl va deturna pe cel care "stă bine, stă cu frică şi ia aminte". Pe cel cel ezitant sau neaşezat în credinţa sa, o astfel de întâlnire îl va aduce în faţa propriilor sale lipsuri. Teologul catolic Raimon Panikkar - fiu al unui tată hindus şi al unei mame catalane - spunea: "Am "pornit" creştin, m-am "trezit" hindus şi am "revenit" budist fără a înceta niciodată să fiu creştin. La întoarcerea mea, m-am descoperit un creştin mai bun" (Raimon Panikkar, Între Dumnezeu şi Cosmos, Editura Herald, 2006, p. 72). Cazul său este relevant tocmai pentru că este, în egală măsură, singular. Ceea ce atrage, în primul rând, atenţia este dobândirea statutului de "mai bun creştin". Desigur, pentru atingerea acestui scop nu este necesară despărţirea, îndepărtarea sau ostracizarea ştiinţifică a creştinismului. Este însă foarte probabil ca întâlnirea cu celelalte religii să ofere abilitatea unei mai bune navigări pe oceanul propriei credinţe. Cel care în itinerarul său este ghidat de strălucirea Stelei Polare va fi ajutat de celelalte stele de pe cer să repereze mai bine corpul ceresc care îi oferă orientarea.