Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Succesul unor artişti atipici

Succesul unor artişti atipici

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Daniela Șontică - 16 Iunie 2011

Există în Franţa un grup muzical format din trei preoţi catolici, numit chiar aşa, Les Prêtres (Preoţii), şi care a ajuns pe primul loc la vânzările de discuri. Mai întâi au cântat prin biserici şi catedrale, doar cântece cu un conţinut religios, iar scopul cu care s-au reunit a fost unul precis încă de la înfiinţare: adunarea de fonduri pentru renovarea bisericilor vechi şi pentru diverse cazuri umanitare. Am înţeles că dacă ar fi nevoie, s-ar încumeta să urce şi pe marile scene ori pe stadioane. Albumul lor, intitulat "Spiritus Dei", cuprinzând melodii de factură religioasă, însă şi câteva cântece laice de dragoste, a surprins întreaga piaţă muzicală franceză, fiind vândut în sute de mii de exemplare. I-am văzut recent într­o emisiune a unui cunoscut post de televiziune francez, în compania unor artişti cunoscuţi care s-au dedicat şi ei unor cauze umanitare prin actul lor artistic. Prestaţia celor de la Les Prêtres mi s-a părut agreabilă şi de bună calitate. N-am văzut o impietate în faptul că nişte purtători de costume negre cu o mică bandă albă la gât - spre a fi recunoscuţi drept slujitori bisericeşti - sunt şi artişti. E drept că eram obişnuită cu prezenţa pe scene a unui preot român care nu se sfieşte a purta costum popular şi a interpreta melodii din folclorul românesc, ori a se prezenta în reverendă la televizor şi a cânta pricesne pe la marile sărbători. În orice caz, vocile frumoase ale preoţilor francezi (care cântă cu binecuvântarea unui episcop) şi prezenţa lor decentă fac ca ei să fie foarte îndrăgiţi de iubitorii de muzică din diverse generaţii - oameni care s-au săturat de muzică agresivă, de muzică fără vreo valoare a versurilor, şi care au înţeles că nu ascultă doar o anume muzică, ci, plătind discul, aduc un beneficiu bisericii.

Suntem tentaţi să judecăm aspru astfel de iniţiative, gândindu-ne că preotului îi stă bine doar în biserică, rostind rugăciuni şi împlinindu-şi acolo misiunea cu care a fost învestit. Dar cine ştie dacă nu cumva, pentru societatea atât de lipsită de Dumnezeu în care trăieşte astăzi lumea occidentală, şi mai ales în Franţa, metoda aceasta este mult mai bună pentru actualizarea mesajului evanghelic. Nu vreau să susţin aici o cauză falsă, mă gândesc însă că există şi cazuri în care se poate face misiune şi în alt fel.