Sufletul ia forma ocupaţiilor noastre

Dintre toate viciile, mândria sau autosuficienţa pare a fi cea mai subtilă şi mai devastatoare în urmări. Ea se poate mula aproape fără cusur pe înfăţişarea bunei intenţii, a faptei bune, a bonomiei, ajungând în final să distrugă pe oricare dintre aceste virtuţi. Un om mândru nu manifestă reţineri de la înfăptuirea binelui, fiind capabil şi de sacrificii pentru a lua chip de virtuos şi binefăcător. Doar că ceea ce culege cu o mână, iroseşte cu ambele, atât timp cât prin îngâmfare şi închipuire de sine dispreţuieşte chiar pe cei pe care îl ajută.

Sfântul Vasile cel Mare, în omilia din care redăm un fragment în continuare, priveşte antitetic patima mândriei şi virtutea smereniei, subliniind aspecte care, nu de puţine ori, le regăsim mai aproape de noi decât am fi dispuşi să recunoaştem.

Nu te mândri niciodată faţă de nimeni, nici faţă de cel mai mare păcătos! Adeseori, smerenia mântuieşte pe cel cu multe şi mari păcate. Nu socoti niciodată că tu eşti mântuit şi celălalt pierdut. Niciodată! Dacă tu cu gura ta hotărăşti că eşti mântuit, vei fi osândit de hotărârea lui Dumnezeu. „Nu mă judec pe mine însumi, a spus Apostolul Pavel, că nu mă ştiu vinovat cu nimic; dar nu cu aceasta m-am mântuit; însă Cel Care mă judecă este Domnul“.

Când vezi semenul păcătuind, aminteşte-ţi de faptele lui bune

Socoteşti că ai săvârşit vreo faptă bună? Mulţumeşte lui Dumnezeu! Nu te mândri cu ea faţă de semenul tău! „Fiecare, spune Pavel, să-şi cerceteze fapta lui şi atunci va avea laudă faţă de sine numai, şi nu faţă de altul“. Cu ce ai folosit pe semenul tău, dacă-ţi trâmbiţezi credinţa, dacă spui că ai suferit prigoniri pentru numele lui Hristos sau dacă spui că ai îndurat ostenelile postului? De pe urma tuturor acestora tu câştigi, şi nu altul. Teme-te să nu ai aceeaşi cădere ca şi diavolul, care s-a mândrit faţă de om, dar a căzut mai jos decât omul şi a ajuns călcat în picioare de cel pe care avea de gând să-l calce în picioare. La fel a fost şi căderea israeliţilor. S-au mândrit faţă de celelalte neamuri, spunând că sânt necurate, şi au ajuns ei cu adevărat necuraţi, iar neamurile s-au curăţit. „Dreptatea lor a ajuns ca o cârpă lepădată“, iar nelegiuirea şi necredinţa neamurilor s-au şters prin credinţă. Într-un cuvânt, adu-ţi aminte de adevărul proverbului, care spune: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har“. Să ai în faţa ochilor cuvintele Domnului: „Tot cel ce se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte se va înălţa“. Să nu fii judecător nedrept, când judeci faptele tale, şi nici nu le judeca pentru a-ţi face plăcere. Dacă ţi se pare că ai făcut vreun bine, nu socoti numai acest bine, uitând cu ştiinţă celelalte păcate; nici nu te mândri cu faptele bune săvârşite astăzi, iertându-te singur de faptele rele săvârşite ieri sau alaltăieri, ci, când ai de gând să te lauzi cu o faptă bună săvârşită acum, adu-ţi aminte de fapta rea de mai demult, şi atunci vei pune capăt mândriei nesăbuite. Dacă vezi pe semenul tău păcătuind, nu te uita numai la acest păcat al lui, ci aminteşte-ţi de faptele bune pe care le-a săvârşit şi le săvârşeşte; şi adeseori vei vedea că este mai bun decât tine, dacă vei cerceta toate faptele lui şi nu te vei opri la nimicuri. Nici Dumnezeu nu cercetează cu de-amănuntul faptele oamenilor. „Eu, spune Domnul, vin să adun faptele şi gândurile oamenilor“. Odată, când Dumnezeu a voit să pedepsească pe Iosafat pentru un păcat săvârşit, şi-a adus aminte şi de faptele lui bune şi a zis: „Dar au fost găsite şi cuvinte bune întru tine“.

Parabola smereniei dumnezeieşti

Să ne spunem neîncetat aceste cuvinte şi unele ca acestea, pentru a îndepărta de la noi mândria; să ne coborâm pe noi înşine, ca să ne înălţăm, fiind următori Domnului, Care s-a pogorât din cer la cea mai mare umilinţă, ca de la umilinţă să ne urcăm la o minunată înălţime. Toate faptele Domnului ne învaţă smerenia. Când prunc fiind era în peşteră, şi nu în pat, ci în iesle; în casa unui teslar şi a unei sărmane mame, supunându-Se mamei Lui şi logodnicului ei; a fost învăţat şi a auzit lucruri pe care nu avea nevoie să le înveţe şi să le audă; punea întrebări şi, prin întrebările puse, minuna pe toţi cu înţelepciunea Lui. S-a supus lui Ioan şi Stăpânul a primit de la rob botezul. Nu s-a împotrivit nici unuia din duşmanii Săi şi nici nu s-a folosit de nespusa putere pe care o avea, ci se supunea lor ca unora care ar fi fost mai puternici decât El, îngăduind puterii acesteia trecătoare să-şi arate toată tăria ei. A stat înaintea arhiereilor cum stă un acuzat, a fost dus înaintea guvernatorului şi a îndurat judecata şi, cu toate că putea să vădească pe hulitori, suferea în tăcere hulele; a fost scuipat de slugi şi de cei mai josnici robi, a fost dat morţii, ba chiar la moartea cea mai ruşinoasă printre oameni. Astfel, Domnul nostru a străbătut de la naştere până la sfârşitul Său pe toate cele omeneşti. Dar după o atât de mare smerenie îşi arată în urmă slava Sa, slăvind împreună cu El pe cei oare au trăit împreună cu El fără de slavă. Dintre aceştia, cei dintâi au fost fericiţii ucenici, oameni sărmani şi goi, care au cutreierat lumea, nu cu înţelepciunea cuvântului, nu cu mulţimea însoţitorilor, ci singuri, mergând din loc în loc, călătorind când pe uscat, când pe mare, biciuiţi, loviţi cu pietre, prigoniţi şi, în sfârşit, ucişi.

Acestea sunt pentru noi învăţăturile părinteşti şi dumnezeieşti! Să imităm pilda lor, ca prin smerenie să răsară şi pentru noi slavă veşnică, darul desăvârşit şi adevărat al lui Hristos.

Cum se câştigă smerenia?

Cum vom dobândi, dar, smerenia cea mântuitoare şi vom îndepărta boala cea pierzătoare a mândriei?

Dacă în toate împrejurările vieţii vom pune în practică smerenia şi dacă vom face totul, ca să nu ne vatăme mândria. Că sufletul ia chipul ocupaţiilor noastre, ia înfăţişarea celor ce facem şi se aseamănă cu ele. Să-ţi fie, dar, deprinse cu smerenia şi înfăţişarea şi haina şi mersul şi statul şi hrana şi aşternutul şi casa şi toate lucrurile din casă. Cuvântul, cântecul şi vorba cu vecinii să fie mai degrabă măsurate decât îngâmfate. Nu întrebuinţa vorbe umflate şi meşteşugite, nici nu folosi glas afectat în cântecele tale. Nu fi mândru şi grav în vorbirile tale, ci îndepărtează orice lăudăroşenie. Fii îndatoritor cu prietenii, blând şi răbdător cu cei care te supără, milostiv cu cei de jos. Mângâie pe cei năpăstuiţi, cercetează pe cei bolnavi; nu privi de sus pe nimeni; vorbeşte cu blândeţe, răspunde cu bucurie celui ce te întreabă; fii binevoitor cu toată lumea? Când vorbeşti, nu te lăuda şi nici nu pune pe alţii să te laude; nu primi cuvinte necuviincioase; ascunde, pe cât poţi, însuşirile şi faptele tale bune; când păcătuieşti, învinovăţeşte-te şi nu aştepta mustrările altora, ca să te asemenea omului celui drept, care, el cel dintâi, se învinovăţeşte, ca să fii ca Iov, care nu s-a ruşinat de mulţimea locuitorilor cetăţii, de a mărturisi în faţa tuturor greşeala lui. Nu fi aspru când dojeneşti, nici grabnic şi pătimaş când mustri, că şi aceasta este tot mândrie. Nu osândi pe alţii pentru toate fleacurile, ca şi când tu ai fi cu desăvârşire drept. Priveşte cu ochi înţelegători pe cei ce greşesc şi ridică-i duhovniceşte din păcatul lor, aşa cum îndeamnă Apostolul, „luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită“. Să pui atâta râvnă în a nu fi slăvit de oameni, câtă râvnă pun alţii în a fi slăviţi, de-ţi aminteşti de Hristos, Care a spus că cel care caută de buna sa voie laudă de la oameni şi face binele pentru a fi văzut de oameni pierde răsplata de la Dumnezeu. „Îşi iau plata lor“, a spus Domnul. Să nu-ţi pierzi, deci, plata de la Dumnezeu, vrând să fii văzut de oameni. Dumnezeu este marele privitor al faptelor noastre. Să iubeşti slava pe care ţi-o dă Dumnezeu! El dă strălucită răsplată. Ai fost numit într-o slujbă înaltă şi te cinstesc şi te slăvesc oamenii? Poartă-te cu cei de sub stăpânirea ta ca şi cum ai fi egal cu ei, „nu ca stăpân al păstoriţilor“. Domnul a poruncit: „Cel care vrea să fie între voi întâiul, să fie slugă tuturor“.

Pe scurt, urmăreşte atât de mult smerenia, ca şi cum ai fi îndrăgostit de ea. Îndrăgeşte-o şi te va slăvi. Aşa vei merge pe calea care duce cu bine la slava cea adevărată, slava îngerilor, slava de la Dumnezeu. Hristos te va mărturisi înaintea îngerilor că eşti ucenic al Lui şi te va slăvi, dacă vei fi următor smereniei Lui, Care a spus: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre“. (Texte selectate din Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1986).