Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Supraviețuim cu binele pe care îl facem

Supraviețuim cu binele pe care îl facem

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 03 Apr, 2019

Imperfecțiunea este marca pregnantă a existenței umane căzute. Totul este supus entropiei; dezintegrarea, deteriorarea, este omniprezentă. Răul parazitează binele, îl corupe în mod frecvent. E experiența noastră cotidiană, dar este și experiența părinților deșertului. Un frate sesizează faptul că demonii și răul în general tind să se grefeze pe orice inițiativă bună. De aceea îl întreabă pe Avva Pimen: „Dacă-i dau fratelui o bucată de pâine sau altceva, demonii murdăresc acest lucru, ca și cum ar fi fost făcut pentru a plăcea oamenilor”. Și totuși, chiar dacă există frecvent astfel de parazitări, ele nu pot pune stavilă binelui. Răspunde Avva Pimen: „Chiar dacă ar fi pentru a plăcea oamenilor, noi tot îi vom da fratelui ce-i trebuie”. Și pentru ca să fie și mai ilustrativ, Avva Pimen construiește o parabolă, după modelul celor din Evanghelie: „Doi țărani locuiau în același sat. Unul dintre ei, după ce a semănat, a strâns un pic de recoltă necurată; celălalt nu s-a ostenit să semene și n-a strâns nimic. Venind foametea, care dintre ei va supraviețui?” Când fratele răspunde că supraviețuiește cel cu recolta necurată, bătrânul concluzionează: „Așa și noi, să semănăm puțin, chiar dacă semințe necurate, ca să nu murim de foame”.

Faptul că răul tinde să paraziteze fiecare acțiune nu este un motiv ca acțiunea să înceteze. Lucid, Avva Antonie cel Mare spunea: „Cea mai mare lucrare a omului este să își asume păcatele înaintea lui Dumnezeu și să aștepte încercările până la ultima suflare”.

În „Jurnalul fericirii”, N. Steinhardt evocă plin de admirație gestul de o frumusețe tragică al ofițerilor de cavalerie polonezi: când Germania invadează Polonia cu tancuri, aceștia șarjează cu lăncile împotriva Panzerelor. Nu au nici o șansă de victorie, au însă o datorie, aceea de a lupta până la capăt. Imaginea aceasta este potrivită pentru a ilustra condiția creștinului în lume. Biruința este adesea improbabilă, iar dacă se întâmplă, este o minune, este darul lui Dumnezeu. Și chiar și atunci când survine e foarte probabil să fie fragilă și temporară. Împărăția lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta. Victoria ultimă a creștinilor nu este în lumea aceasta. Dar tocmai acest gând este temei pentru speranță.

Această luptă tragică nu are alternativă decât moartea. Așa că nu ne rămâne decât să luptăm până la capăt, lucizi, fără optimism exaltat, lipsit de temei. Biruința finală este în Împărăția lui Dumnezeu, care nu este din lumea aceasta. Așa că semănăm ce putem, cultivăm ce avem: semințe puține, nu dintre cele mai curate, ca să nu murim de foame.

Avva Pimen, cu exemplul său, vine în continuarea directă a pildei neghinei (Mt. 13, 24-30). Chiar amestecat cu neghină, grâul rămâne grâu și poate să hrănească. Iar trierea ultimă, alegerea infailibilă, o face Dumnezeu la finalul timpului. Iar noi supraviețuim cu binele, chiar puțin, pe care îl facem.