Tableta de observator: Pacea fără Dumnezeu - pace fără valori

Anul care se apropie de sfârşit ne-a aruncat, din punctul de vedere al securităţii militare globale, într-o lume şi mai neclară. Aproape totul - alianţele politico-militare regionale, drepturile individuale sau colective, migraţia capitalurilor şi a forţei de muncă, piaţa joburilor, organizaţiile internaţionale, comportamentele xenofobe la nivel de state - se schimbă într-un ritm şi într-o manieră greu predictibile. Dar ceea ce este şi mai grav, în această lume ce devine tot mai întunecată, este deteriorarea echilibrului puterii între actorii majori.

Până mai ieri trăiam în lumea „îngheţată“ a Războiului Rece. Acum am început să trăim într-o lume „supraîncălzită“, cu efecte de stres planetar. Armatele sunt fluide, la fel şi armamentele, sistemele de apărare, conflictele regionale ş.a.m.d. Întreaga conjunctură este fluidă, fapt ce se traduce prin creşterea instabilităţii mondiale, pe de o parte, şi prin posibilităţile tot mai reduse ale statelor de a se poziţiona raţional, pentru menţinerea păcii planetare, pe de alta. Suntem oare în perspectiva de a ajunge să regretăm vremurile „reci“ când, totuşi, prieteniile şi adversităţile erau, în aceeaşi măsură, destul de sigure?

Din statistici reies, dincolo de cifrele seci, lucruri uimitoare pentru configuraţia la care s-a ajuns: unii au tot mai multe „tunuri“, în vreme ce alţii pregătesc tot mai multă... „carne de tun“; unii caută pacea prin impunerea valorilor, în timp ce alţii cred că democraţiile trebuie apărate numai cu mijloace militare ofensive. Iar în aceste axiome, trecutul nu are nici o valoare. Din aceleaşi considerente, învăţăturile înţeleptului cuprinse în cuvintele „Cine nu pricepe trecutul, riscă să-l repete sau să-l regrete“ nu au, la fel, valoare pentru actorii de la masa jocului sau pentru cei care aspiră la masa respectivă. Mai mult decât atât, apelând la logica perversă a lucrurilor, susţinătorii implementării democraţiilor prin mijloace armate consideră că repectivele cheltuieli militare se reflectă aşa-zis pozitiv în viitoarele războaie perfect „echilibrate“. Luptând pentru impunerea păcii fără valoare, umanitatea este aruncată în chinuri şi mai mari, care nu sunt decât consecinţele multiplelor excese comise în mod constant şi, paradoxal, în mod conştient.

În pofida acestui tablou pesimist de la finele anului 2007, optimiştii cred că omenirea se află, totuşi, pe cel mai bun (sau mai puţin rău) drum posibil. Va deveni democraţia globală? Punând în balanţă cele două extreme, putem presupune că da, dacă şi pacea va deveni globală. Atunci nu ne mai rămâne decât să o împăcăm pe aceasta cu Dumnezeu. Ca să putem reacredita valorile creştine înscrise în tratate, alianţe, acorduri şi înţelegeri, dar nerespectate în viaţa de zi cu zi.