Tableta prefectului: Dependenţa de cultură

Anii de după revoluţie nu au părut a fi benefici pentru oamenii de cultură. Multe din revistele clasice se zbat, astăzi, într-o zonă a competiţiei economice, cu publicaţiile comerciale. Evident că lipsa apetitului pentru o carte bună, pentru o revistă elitistă şi, de ce nu, pentru o seară petrecută la Filarmonică sau la Teatrul Naţional, nu reprezintă un semnal pozitiv.

Educaţia tinerei generaţii pare să nu facă faţă exploziei de informaţie primită prin intermediul internetului sau a televiziunilor. Asta nu înseamnă că noi ne-am pierdut formatorii de opinie. Arată, însă, că aceştia, din păcate, nu sunt apreciaţi la adevărata şi justa lor valoare.

Săptămâna trecută vorbeam despre dependenţa de economic. Undeva, ambele subiecte se întâlnesc. Nu poţi construi o societate civilizată fără a-ţi aprecia greutatea culturală şi spirituală a locului în care trăieşti, laolaltă cu dezvoltarea economică. Făceam o paralelă cu Piramida lui Maslo, motivând pierderea identităţii culturale, de satisfacerea nivelului de trai şi a unei minime securităţi sociale.

Pentru orice gen de activitate sunt necesare resurse. Şi pentru cultură nevoia de finanţare poate fi un răspuns, însă am putea aluneca uşor şi prea mult tot spre zona comercială.

Cum putem renaşte gustul pentru cultură? Cum putem determina generaţia tânără să părăsească tastatura calculatoarelor pentru câteva clipe de linişte petrecute în lumea lecturilor cu adevărat valoroase?

Puterea exemplului este o noţiune singulară şi nu ajută foarte mult. Capacitatea educatorilor, indiferent că aceştia provin din mediul universitar sau gimnazial, este, de asemenea, un posibil răspuns.

Deschiderea spre carte este şi un act spiritual. Familia poate îndruma noua generaţie spre a înţelege nevoia de civilizaţie într-un spaţiu european. Toate acestea nu par suficiente pentru a genera atenţia necesară pentru cultură.

Unii sunt înclinaţi să considere subiectul „Iaşi, Capitală culturală a României“ ca fiind vetust şi anchilozat în trecut. Cu toate acestea, Sibiul a reuşit să dubleze aspectele culturale, de efecte economice, demonstrând că simpla voinţă poate să fie finalizată cu succes atunci când există suficientă înţelepciune.

Întrebarea este: Iaşul este sau are nevoie să redevină Capitala Culturală de necontestat a României? La această întrebare ar trebui să răspundă, alături de autorităţi, elitele Iaşului. Un apel către intelectuali poate părea demonetizat, datorită unor alte proiecte anterioare similare, care nu au reuşit să determine o voce comună. O soluţie simplă ar fi gustul pentru carte, promovat în toate formele posibile.

Eu nu cred că Iaşul îşi poate recâştiga ţinuta de altădată, fără a insista asupra acestui subiect. O datorie nescrisă, însă perfect relevantă, ne aparţine tuturor. Atunci când mă gândesc la acest obiectiv pentru Iaşi, recunosc deschis că am o nuanţă pesimistă. Poate că acest subiect ar fi interesant dacă l-am transforma în meditaţie pentru a genera interes.

Chiar dacă nu recunoaştem deschis, suntem dependenţi de cultura Iaşului mai mult decât pot eu exprima în cuvinte.