Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Tăcerea receptivă

Tăcerea receptivă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 02 Mai, 2018

Vorbitul este una dintre cele mai mari plăceri ale oamenilor. Ne trecem timpul vorbim unii cu ceilalți sau unii despre alții, ne alungăm singurătatea și fugim de întâlnirea cu sinele. Liniștea, întreruperea fluxului continuu de cuvinte care ne invadează pe toate canalele poate să fie înfricoșă­toare. Ne temem să rămânem cu noi înșine. Singurătatea și tăcerea sunt închisoarea din mijlocul închisorii. Și totuși, tăcerea este o stare fertilă, care îmbogă­țește mintea și inima, pentru că îți permite să asculți, să îl privești cu atenție pe celălalt, pentru el însuși.

Avva Iosif l-a întrebat pe avva Nistheroos: „«Ce să fac cu limba mea, pentru că n-o pot stăpâni?» Bătrânul îl întreabă: «Dacă vorbești, te liniștești?» El zice: «Nu». Atunci bătrânul i-a zis: «Dacă nu te liniștești, de ce vorbești? Mai bine taci și, dacă se întâmplă să iei parte la o discuție, mai bine ascultă decât să vorbești”.

Există o satisfacție a vorbirii care e adesea sterilă. Este intrarea într-un cerc vicios: vorbești ca să ajungi să te liniștești puțin, dar în locul liniștii simți cum se scurge odată cu cuvintele orice urmă de energie și de pace. Cauți liniștea vorbind și o alungi tot mai mult. O goană inutilă după iluzii.

Avva Nistheroos recomandă refacerea dozajului dintre a tăcea și a vorbi. Bătrânul nu poruncește o tăcere totală, cufundarea într-o liniște vegetală, ci îndeamnă la curaj. Curajul de a sta neclintit în fața ta însuți într-o tăcere receptivă. Atenția la cei care vorbesc, ca o formă de ieșire din sine, de mutare a privirii în afară, la ceilalți, pentru ei înșiși.

Nu poți vorbi și asculta în același timp; deodată nu poți fi emițător și receptor. Pentru că ai de ales, atunci opțiunea mereu recomandată este ascultarea. Aceasta derivă din smerenie, ca un prim act prin care platoșa dură a egoismului este fisurată. Tăcerea face loc celuilalt să vorbească.

***

 Într-o duminică, Mitropolitul Antonie Bloom a rostit o predică scurtă, câteva cuvinte care au vibrat în liniștea din biserică: „Aseară o femeie cu un copil a venit la biserică. Era în pantaloni și nu avea batic. Cineva, nu știu cine, a certat-o. Ea a plecat. Nu știu cine a făcut aceasta, dar îi poruncesc acelei persoane să se roage lui Dumnezeu pentru mântuirea ei și a copilului ei până la sfârșitul vieții. Pentru că s-ar putea ca ea nu mai intre vreodată în biserică”. Cuvintele au consecințe, sunt ca niște pietre azvârlite, care rănesc în zborul lor insensibil. Dar cine dintre noi este fără de păcat încât să arunce piatra? (cf. In. 8, 7).