Talanţii, datoria împlinită, bucuria Stăpânului

Evanghelia Duminicii a 16-a după Rusalii ne vorbește despre stăpânul care, plecând departe, a chemat slujitorii, încredin­țân­du-le bogăția lui. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar un altul a primit un singur talant. Când s-a întors, le-a cerut socoteală, făcând un bilanț al lucrărilor săvârșite în lipsa lui.

Talanții sunt feluritele daruri duhov­ni­cești şi omeneşti, împletite de-a lungul vieţii. Fiecare dintre oameni este înzestrat cu mai mult sau mai puțin. Unii sunt harnici și osârduitori, atenți și înțelepți, iar alții, doar slugi leneșe și uneori viclene, care nu au recunoștința față de stăpân, nu știu să înmulțească ce au primit, întorcând lui Dumnezeu partea ce I se cuvine, iar celor din preajmă, iubirea și atenția lor.

Darurile oamenilor sunt diferite. În societatea noastră, mulți doresc să fie demnitari cu ranguri înalte, profesori universitari, savanți, iar cei care trudesc din greu, cultivă pământul ori se ocupă de îndeletnicirile tradiționale sunt tot mai puțini.

Tuturor Dumnezeu ne cere să înmulțim talanții! Roadele îmbelșugate sunt dăruite de pomii roditori, iar Sfântul Ioan Botezătorul, vorbind despre cei neroditori, oameni, arbori  și comunități, spunea: Iată, securea stă la rădăcina pomului. Orice pom care nu face roade se taie, se aruncă în foc și arde! Faceți roade vrednice de pocăință! (Luca 3, 9)

Sfântul Ioan Gură de Aur în Comentarii la Evanghelia după Matei relatează lucruri deosebit de profunde legate de această pildă.

El face asemănarea cu Evanghelia de la Luca, care istorisește Pilda talanților, unde cuvântul talant este înlocuit cu mina, o monedă de 100 de drahme: Uită-te că Domnul, în toate pildele Lui, nu le cere robilor îndată socoteala. În Pilda viei a dat lucrătorilor via și a plecat departe, la fel în pilda acestei duminici, a încredințat argintul Său și a plecat.

De asemenea, ne zice dumnezeiescul Hrisostom: Ca să afli îngăduința Lui, plecarea departe înseamnă îndelunga răbdare a Domnului. Mai adaugă Sfântul Arhi­episcop al Constantinopolului: Domnul, spunând acestea, a făcut aluzie și la Învierea Sa.

Cuvintele tălmăcite de iscusitul exeget ne spun: Să dai argintul la zarafi înseamnă că de fapt trebuia să vorbești, să îndemni, să sfătuiești. Nu te-ar fi ascultat nimeni, asta nu te privea! Poate fi, oare, o mai mare bunătate? Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur este profund și actual. Realitate veridică reflectată în cuvinte alese.

Medităm adeseori la impactul misiunii omiletice de la amvon. Oare cuvintele noastre, ale smeriților slujitori ai Bisericii, le mai ascultă cineva? Le mai pune cineva în practică? Marele Hrisostom afirmă: Nu te privea dacă nu te-ar fi ascultat nimeni, tu trebuia să vorbești, sau, cu alte cuvinte: Slujba ta fă-o deplin! Să propovăduiești Cuvântul! Dacă te va asculta cineva, mare se va chema. Și mai mare se va chema cel care va și face, după cum spun cuvintele Domnului.

Domnul numește dobânda săvârșirea faptelor, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Nu numai cel ce săvârșește faptele rele este pedepsit, ci și cel care nu face fapte bune.

Sfântul Ioan Gură de Aur mărturisește: Cât mai este vreme, să ne străduim pentru mântuirea noastră. Să luăm untdelemn în candele, să înmulțim talantul. Dacă trăim pe pământ în trândăvie, nimeni nu ne va milui acolo, chiar dacă am vărsa mii și mii de lacrimi.

A dat omul înapoi talantul încredințat, dar a fost osândit. S-au rugat și fecioarele nebune, s-au apropiat de ușa de nuntă, dar totul în zadar și fără folos. Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată că prin talanți înțelegem puterea fiecăruia, fie în a-l sprijini pe aproape, fie în a-l ajuta cu bani, fie a-l învăța, fie în a face orice alt lucru asemănător. Nimeni nu poate zice: un talant am și nimic nu pot face cu el. Poți fi încununat și lăudat chiar cu un singur talant. Nu ești mai sărac decât văduva din Evanghelie, sau mai neînvățat decât Petru și Ioan, care erau oameni de rând și neștiutori de carte, dar pentru că au fost râvnitori și au pus totul în slujba folosului obștesc au dobândit cerul. Nimeni, deci, nu e atât de bun prieten al lui Dumnezeu ca acela care trăiește spre folosul celor din jurul Lui.

Așadar, talant înmulțit este și sfătuirea altora. Atunci când îl întrebuințăm, suntem următori ai lui Dumnezeu, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Petru, când L-a mărturisit pe Hristos, a fost fericit de Domnul, pentru că a grăit cuvintele Tatălui (Matei 16, 16 -17). Când însă L-a sfătuit să fugă de cruce, a fost certat cu asprime, deoarece a exprimat cele ce gândea diavolul (cf. Matei 22, 23). Dacă osânda lui Petru a fost așa de mare pentru cuvintele rostite în grabă sau din neștiință, ce iertare mai putem afla noi, care săvârșim mulțime de păcate?

Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, afirmă că omul care pleacă departe este Cel care pentru noi S-a făcut Om, a trăit în lume, a pătimit, a înviat și apoi S-a înălțat la ceruri. A plecat departe, pentru că îndelung rabdă și nu cere degrabă lucrarea, ci așteaptă roadele ei.

Slugile Lui sunt cei cărora li s-a încredințat slujirea Cuvântului, amintindu-i pe arhierei, preoți și diaconi. Toți au luat daruri duhovnicești. Unii au luat daruri mari, alții mai mici, fiecare după putere, adică după măsura credinței și a curăției lor.

Ne relatează Sfântul Teofilact că întru mărimea vasului pe care îl vor da lui Dumnezeu, întru acela ne pune darul Lui. Dacă oferim un vas mic, puțin dar va pune, iar de vom da vas mare, mult se va oferi.

Talanții mulți înseamnă osârdia multă. Cel care nu numai pe sine se folosește, sau cuvânt de are, sau bogăție, sau stăpânire lângă împărat sau meșteșug, sau orice altfel de putere, unul ca acesta îndoiește (adică înmulțește) ceea ce i s-a dat.

Sfântul Teofilact amintește despre cei care au cuvânt sau stăpânire lângă împărați. Ce mare lucru să fii un sfetnic bun! Să fii demnitar al vremii tale, indiferent care este perioada slujirii sau a viețuirii tale, slujindu-l pe celălalt. Ni se spune că unul ca acesta înmulțește ce i s-a dat, iar cel care a îngropat talantul și se îngrijește numai de el, fiind trândav, se osândește. După multă vreme vine Cel care a dat argintul, căci argint lămurit în foc sunt cuvintele lui Dumnezeu (Psalmul 11, 6). Sluga bună înseamnă, după cum tâlcuiește Sfântul Teofilact, cel cu adevărat iubitor de oameni, care-și revarsă bunătatea asupra semenilor. Bucuria Domnului este veselia cea neîncetată pe care o are Dumnezeu, veselindu-se de lucrurile sale (Psalmul 91, 4; 103, 35).

Dionisie din Furna, vorbind pentru Pilda talanților, zice: Raiul zugrăvit și din afară Hristos, șezând ca un Împărat și împrejurul Lui îngerii, iar în partea din dreapta Lui un sfânt arhiereu și un sfânt preot, ținând în mâini Evanghelia și privind la El, Îi arată în spatele lor mulțime de sfinți bărbați și femei, iar Hristos îi binecuvântează. În partea de-a stânga Lui, un dascăl, cu o mână Îi dă lui Hristos Evanghelia, iar cu alta arătându-i-o, îi grăiește: Iată ce este al Tău! (Erminia picturii bizantine).

Înmulțirea darurilor se adresează ucenicilor fideli care își împlinesc datoria.

Trăim într-o lume în care darurile, talanții și minele nu mai sunt apreciate! Dacă vedem vreun dar în semenii noștri, îndată îl osândim, îi găsim pricină. Datoria împlinită este răsplătită de Stăpânul, nu de oameni care au oricum păreri schimbătoare, diferite.

Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe slujitorii Bisericii să-și facă datoria de păstori ai sufletului, să sfătuiască mereu, cu osârdie! Nu te-ar fi ascultat nimeni? Asta nu te privește! Datoria împlinită este răsplătită de Stăpânul a toate!

Omul din parabolă plecat departe este Dumnezeu, răbdarea Lui nemărginită, îngăduința către oameni, atitudinea lor față de El, iar mai presus de toate iubirea Lui. El pleacă departe și lasă slujitorilor deplina libertate. Slujitori suntem toți cei cu daruri puține sau multe care prețuim darul fundamental al vieții. Se cuvine să-I mulțumim necontenit Stăpânului a toate, Creatorului, pentru ce ne-a dăruit.

În Epistola I Corinteni, capitolul 12, Apostolul Pavel ne învață: Râvniţi însă la darurile cele mai bune. Şi vă arăt încă o cale care le întrece pe toate. Cel mai mare dar este al iubirii. Cât de mult s-ar schimba lumea dacă iubirea noastră s-ar întâlni frecvent. Ce taină negrăită se cuprinde în iubirea lui Dumnezeu revărsată asupra oamenilor! Una dintre rugăciunile Bisericii ne spune că Dumnezeu pe cei drepți îi iubește și pe cei păcătoși îi miluiește. Așadar, tuturor ni s-a dăruit după milostivirea Stăpânului.

În Evanghelia după Sfântul Luca, capitolul 28, versetul 48, citim: Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere.

Apostolul Pavel zice: Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt (I Corinteni 10, 15), harul Lui care este în mine n-a fost în zadar și m-am ostenit mai mult decât toți, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine.

Nu lăsați duhul să vă ducă dorul, ne sfătuia un cunoscut ierarh. Nu lăsați lucrarea duhului neauzită, faceți fapte vrednice de pocăință!

Evanghelia Duminicii a 16-a ne arată că ceea ce facem cu responsabilitate, atenție și dăruire este lucrare pentru veșnicie. Spuneau uneori semenii noștri: Plata în ceruri!, cea mai importantă, în perspectiva veșniciei, chiar dacă noi, uneori, o preferăm pe cea de pe pământ.

Activitatea pe care o înfăptuim, lucrarea fiecăruia, este, de fapt, răscumpărarea timpului. „Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele” (Efeseni 5, 16). Suntem împreună lucrători ai lui Dumnezeu (I Corinteni 3, 9), adică Dumnezeu împrumută mâinile noastre pentru a-Și împlini lucrarea în această viață.

Darurile primite de la Dumnezeu sunt numeroase, chiar dacă adeseori le negăm, uitând că Dumnezeu ne-a dăruit fiecăruia sălaș, cum oferă și păsărilor cerului cui­buri. Sănătatea, inteligența, puterea unor oameni de a sluji altora, bunătatea lor, dăruirea pe altarul comunității, unii chiar printr-o viață de sfințenie și iubire închinată lui Hristos. Sunt daruri de la Dumnezeu!

Sfântul Apostol Pavel se întreabă: Ce lucru ai și nu l-ai primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și când nu l-ai primit? (I Corinteni 4, 7) Suntem tentați să credem că totul se datorează nouă, școlilor, unor curente cărora ne înrobim, dar uităm că totul am primit de la Dumnezeu, de la Care și prin Care sunt toate…

Evanghelia Duminicii a 16-a după Rusalii ne îndeamnă la împlinirea cu atenție a datoriilor și la dorința de a înmulți darurile (talanții) pe care le-am primit de la Dumnezeu!

Să nu auzim în ziua răsplătirii Lui celei drepte cuvintele: Slugă vicleană și leneșă, ci slugă bună și credincioasă, peste puțin ai fost credincioasă, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului Tău!