Talanţii şi investiţiile responsabile pentru viitor

Într-un context sociocultural complex, în care atenția este concentrată, în principal, asupra folosului material, pasajul evanghelic de la Matei 25, 14-30, care relatează Pilda talanților, ne arată că darurile, spirituale sau materiale, aduc cu ele responsa­bilități pe măsură.

Pilda talanților ne descoperă două tipuri de comportament, ce reprezintă o luptă a omului aflat permanent în balanța dintre lenevire și munca în van ce poate fi echilibrată de dărnicie, întrucât acest act oferă un sens efortului.

În procesul de înmulțire al talanților Evanghelia menționează doar graba primului slujitor - „Îndată mergând…” (cf. Matei 25, 16), ceea ce arată că anumite persoane sunt dăruite spre efort îndelungat și îndeplinirea sarcinilor fără contenire.

Al doilea slujitor și-a îndeplinit sarcinile, cu toate că nu ni se prezintă în pasajul evanghelic cât de repede a fructificat darul primit. Acesta poate a avut nevoie de un imbold sau a șovăit gândindu-se prea mult asupra îndeplinirii unei sarcini importante.

Dacă avem îndoieli sau nedumeriri asupra predilecțiilor, meseriilor și talentelor noastre, este indicat să cerem povățuire duhovnicească și, astfel, ni se arată calea spre decizia cea mai bună. Duhovnicul poate potența capacitățile noastre, oferindu-ne căi de a fi în legătură activă și continuă cu Hristos.

Cel de-al treilea a îngropat talantul. A ascuns averea sa pentru a nu risca. S-a lenevit, nu s-a expus și s-a mulțumit cu ceea ce a avut în acel moment. A fost înșelat de o siguranță aparentă și distonantă a zilei de mâine, negândindu-se la faptul că Stăpânul, „după multă vreme” (cf. Matei 25, 19), va veni și va cere socoteală.

De multe ori procedăm ca sluga care și-a îngropat talantul fără să ne dăm seama. Forțați de împrejurările agitate ale vieții, care trag de noi din toate părțile, în loc să înmulțim darurile, ne păcălim înmulțindu-le ca număr, dar divizându-le în mai multe direcţii. Traista minții este plină de activități și gânduri împrăștiate, dar valoarea acțiunilor rămâne aceeași. Fiecare parte, separat, valorează foarte puțin.

Această diviziune ne oferă falsa impresie a unei productivități personale, pentru că facem mai multe lucruri împărțindu-ne, dar nu evoluăm, ci rămânem pe o linie de plutire, mai lină sau mai turbulentă. Dublând talantul, darurile primite de la Dumnezeu, pe măsura puterii fiecăruia de a transporta, devenim oameni valoroși pentru comunitate.

Dacă reușim să înmulțim talanții, dar la un moment dat simțim că îi putem pierde sau că nu îi mai putem fructifica, ar trebui să-i investim în ajutorul necondiționat pe care îl putem dărui celui de lângă noi, oferind un minim de efort, ajutor care se va întoarce negreșit. În acest fel păstrăm și cultivăm, ajutăm pe semenul nostru, primind bucurie pe măsura dăruirii.

Investirea în aproapele nostru înseamnă a-l învăța ceea ce știm şi am dobândit prin muncă asiduă și studiu, ca alții, la rândul lor, să-și descopere și să se bucure de darurile sădite în ei. Astfel, talanții se vor înmulți, încet şi în siguranță. Uitându-ne în trecut, dar și la fericirea de pe chipul celor din jur, vom vedea rodul investiției, simțind mireasma nesfârșitei Împărății a cerurilor şi ­devenind conștienți de talanții cei mai de preț: viața ca dar al lui Dumnezeu și urcușul duhovnicesc spre veșnicie, menire semănată în firea noastră: „Se cuvenea, deci, ca tu să dai banii Mei la zarafi, și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă” (Matei 25, 27).

Gândindu-ne negreșit că darurile ne sunt încredințate de Dumnezeu, iar noi lucrăm la înmulțirea acestora, ca recunoștință față de El, înseamnă că suntem conștienți de rezultatul și responsabilitatea intensificării acțiunii de conlucrare cu El pe parcursul vieții noastre, ce va avea ca rod dobândirea Împărăției cerurilor.

Dumnezeu nu cere mult de la noi și nu ne dă mai mult decât putem duce. Ca un Părinte Iubitor și Multmilostiv, El vrea să vadă cum, prin binecuvântarea Sa, înmulțim cu sens și destoinicie darurile primite.

Cei trei slujitori au primit daruri diferite, ceea ce reflectă faptul că lucrăm și gândim în proporții diferite. Nu este vorba de inechitate, pentru că ne sunt oferite daruri după putința noastră, câte putem rodi și înmulți. Dumnezeu ne oferă șanse egale tuturor la mântuire, cuprinzându-ne în acest fel pe toți cu dragostea Sa. Dacă spunem în sinea noastră că nu suntem înzestrați cu daruri, să nu uităm, mai ales în aceste vremuri, că viața noastră - pusă în pericol de o boală infecțioasă răspândită la nivel mondial - este darul lui Dumnezeu cel mai de preț.

Să încercăm să limpezim cerul gândirii, alungând norii apusului ce ne străbat prin griji și stres, și să vedem toată priveliștea posibilităților, ce ni se deschide în față până departe, cu o generoasă listă de mijloace de a face binele, dar și de a valorifica talantul primit, prin hărnicie.