Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Tasia Nica, creștină și mamă împlinită
După ceasul trecerii din această viață a unei persoane se cuvine să se rostească cuvinte evocatoare, frumoase, să fie descrise amintiri, momente de bucurie ori tristeți. Toate acestea, într-o notă plină de nădejde, chiar dacă este dificil să reflectăm asupra vieții și activității persoanei dragi care, din rânduiala lui Dumnezeu, s-a mutat în veșnicie. Mai ales când este vorba despre o mamă…
Amintesc în câteva cuvinte despre iubirea unei mame față de familia ei, prieteni, cunoscuți și apropiați, dar și răspunsul sentimentului nobil îndreptat către ea de aceștia, din recunoștință, prețuire și gratitudine, pentru bunătatea şi jertfa de care a dat dovadă întreaga ei viață.
Pentru a reflecta la viața mamei Tasia Nica, voi aduce în atenția prezentului o filă de istorie monahală nemțeană, când, în urmă cu 32 de ani, într-o zi de toamnă târzie, fiul doamnei Tasia a intrat ca novice la Mănăstirea Neamț.
Îmi amintesc și acum ziua aceea, a strângerii roadelor, când Vlad Nica a venit să-I slujească Domnului. A învățat încă de timpuriu despre adunatul roadelor, fiindu-i lecție permanentă oferită de mama sa, căci lucrurile bune cu osteneală se câştigă şi cu greutate se împlinesc. Atunci l-am întâlnit și anii s-au scurs atât de repede…
Am fost părtaș bucuriei momentului tunderii în monahism a fratelui Vlad Nica, devenit monahul Emilian, în biserica Lavrei Neamțului.
Progresul său academic (învățătoresc) a debutat cu frecventarea cursurilor de la Seminarul Mănăstirii Neamț, apoi studiile teologice și doctorale.
A slujit la Mănăstirea Neamț ca tipograf, mare eclesiarh și apoi la Catedrala Mitropolitană din Iași, destui ani, până când a plecat la Râmnicu Vâlcea.
În toată această perioadă am întâlnit-o de câteva ori și pe doamna Tasia, venind să-și vadă fiul, mai des în prima parte a viețuirii sale la Mănăstirea Neamț, la Iași, Râmnicu Vâlcea sau Arad. Dragostea de mamă i-a condus pașii către fiul ei, unde Preasfinția Sa a desfășurat activitatea în ultimii ani. De asemenea, pașii fiului au dus adeseori către casa părintească.
La un moment de vremelnică despărțire, este esențial să aducem ca vădită mărturisire a credinţei noastre Taina Sfintei Liturghii, prin intermediul căreia cei vii dimpreună cu cei adormiți în Domnul stau împrejurul Sfântului Agneț, formând o comuniune între viață și trecerea dincolo, în Împărăție.
Cel mai important lucru pe care îl putem face pentru cineva care s-a mutat dintre noi este să-l pomenim la Liturghie. Atunci când așezăm miridele de pe Sfântul Disc în potir, cerem mereu Preamilostivului Dumnezeu spunând: Spală, Doamne, păcatele tuturor celor ce s-au pomenit aici. Acesta este cel mai mare dar pe care un slujitor al Bisericii îl face celor apropiați, fii duhovnicești, cunoscuți, rudenii și mai ales părințiilor noștri.
Dragostea fiilor care ajung să devină slujitori ai Bisericii se răsfrânge astfel în Taina Liturghiei, în pomenirea și permanenta rugăciune către Mântuitorul Hristos, pentru a așeza sufletele celor mutați întru odihna și pacea Sa.
Doamna Tasia Nica era o femeie credincioasă, rugătoare, iar când se afla în satul natal, la Berezeni, Vaslui, mergea întotdeauna la biserică. Când îndeletnicirile cotidiene nu-i permiteau deplasarea în Casa Domnului, inima i se ruga, iar timpul se scurgea în boabe de metanii…
Era primitoare, ospitalieră, harnică și darnică. Am gustat din roadele grădinii ei, via pe care o lucra, în vremea aceea, cu 20 de ani în urmă, când am vizitat-o, toate le orânduia singură. Casa, straturile, grădina, acareturile aveau o ordine deosebită, întrucât rânduiala corectă și munca au fost preocupări constante ale vieții ei. Avea caracterul unora dintre personajele emblematice ale literaturii românești: Victoria Lipan, Lisaveta, Anica, Fira (Profira), Sultana, Candachia, din scrierile sadoveniene, ori Fefeleaga, luptătoarea lui Agârbiceanu, și exemplele de asemănătoare chipuri pilduitoare pot continua…
Era o femeie luptătoare, hotărâtă, înțeleaptă și în aceeași atmosferă i-a crescut pe copii, patru fete și singurul băiat, oferind altora cu bucurie din ceea ce Dumnezeu i-a dăruit.
Ea reprezintă o parte a satului tradițional românesc, oamenii de altădată legați de pământul lor, de satul lor, statornici, rugători și speciali din multe puncte de vedere.
Doamna Tasia Nica a trecut pragul acestei lumi ca o mamă fericită, care și-a văzut băiatul slujind lui Dumnezeu, o mamă care și-a așezat copiii la casa lor și s-a împlinit întru bucuria și realizarea copiilor; o mamă rugătoare, care a rămas până în ultimul moment o făclie ce a ars până la capăt, când Dumnezeu a chemat-o la Sine.
Nu întâmplătoare mutarea ei în ziua pomenirii Sfintei Parascheva, către care atât ea, cât mai ales fiul ei s-au rugat adeseori. Întâia rugăciune către Tronul Preasfintei Treimi pentru ea a venit din partea Sfintei Parascheva, cea mult folositoare și rugătoare.
Departe de a se sfârși, călătoria doamnei Tasia Nica abia a început, în ziua de 14 octombrie 2021. Este lunga călătorie pe drumul veșnicie, pe care va merge împreună cu faptele săvârșite.
O încredințăm pe doamna Tasia milostivirii lui Dumnezeu și ne rugăm cum am pomenit-o și până acum, când ne cerea Preasfințitul Emilian adeseori, ca iubirea ei, dragostea, râvna pentru Biserică, pentru satul românesc, tradiție, ospitalitate și frumoasa viețuire să dăinuie încă în satele românești, în familia Nica și pretutindeni.