Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Tata Noe şi potopul (2)

Tata Noe şi potopul (2)

Un articol de: Marcel Lutic - 04 Iun, 2007

Îl lăsasem săptămâna trecuta pe tata Noe tare necăjit; supărarea lui provenea de la boacăna pe care i-o făcuse Michiduţă distrugându-i mândreţea de corabie pe care o clădise cu atâta şi atâta chin. Ucigă-l toaca ar fi procedat astfel pentru „ca să nu poată scăpa nimeni dintre făpturile lui Dumnezeu de potop“; uitase, probabil, până şi de el! Există însă şi unele legende care acreditează ideea distrugerii corabiei chiar de Dumnezeu, motivaţia gestului Creatorului fiind următoarea: „Ca să înspăimânte pe Noe pentru greşelile cari le-a fost făcut: întăi că s-a îmbătat şi al doilea că a spus taina înainte de vreme nevestei lui“.

Aminteam, în primul material dedicat potopului, că Noe ar fi primul beneficiar al vinului, darul acesta fiindu-i făcut de către diavol; se spune că ori de câte ori ajungea acasă tata Noe, flămând şi obosit, bea o ulcică-două de vin; interesant e faptul că nu s-a îmbătat niciodată până când dracul, hotărât să afle de la el ce tot meştereşte în mijlocul pădurii, a scuipat în butoiul unde-şi ţinea Noe licoarea; după acest episod, vinul a devenit ceea ce este şi astăzi, licoare dumnezeiască dacă bei unul, două sau, cel mult, trei pahare, şi băutură drăcească dacă depăşeşti sfânta măsură!

Ne închipuim ce tensiune trebuie să fi existat pe capul lui Noe după ce şi-a văzut corabia refăcută; practic, urma să-i fie transmis un semn, pentru ca mai apoi apele să năpădească lumea pământeană. Însă, de la o vreme, Noe îşi cam luase grija potopului; până într-o zi, atunci lemnarul nostru fiind la prăşit pe ogor. Atunci, el văzu că „o dată s-au închis (...) porţile cerului, începând a se revărsa apele peste toată faţa pământului“; tata Noe a crezut că e o ploaie mai mare, însă apa începuse deja a bălti bine; lui Noe îi cam chiorăiau maţele de foame, aşa că tot căuta un loc bun să mănânce; ce loc mai bun putea găsi pe o asemenea vreme decât ...tăişul sapei; în timp ce îmbuca şi privea senin la apa ce nu mai contenea, Noe a împietrit, aducându-şi aminte de vorbele Domnului: „Când vei mânca de pe masă de fier să ştii că acesta e semnul prevestitor al urgiei de apă“! A fugit repede acasă, a luat familia, câte o pereche de animale şi păsări, precum şi plante din toate cele ale pământului, şi la corabie! În unele legende se aminteşte că nevasta lui Noe, vrăjită de Nichipercea, nu ar fi vrut să urce pe corabie până când bărbatul ei nu s-a răstit cu sudalma „sui, drace!“. Bineînţeles, astfel a urcat pe corabie şi Michiduţă, că doar nu era să moară înecat! În puţine legende se relatează şi faptul că Noe şi-ar fi lăsat nevasta să se înece, luând pe corabie „o altă pereche de oameni (...) pentru ca neamul omenesc să nu piară“. Necazuri a avut Noe al nostru şi cu unele animale, boul şi iornorogul (iormorogul) nevroind deloc să păşească pe corabia salvatoare. Ce o fi fost acest ciudat animal numit iornorog? Dinozaur sau uriaş, nu prea se ştie, însă se ştie că „s-a pierdut atunci de pe pământ vietatea cea mai mare şi mai puternică“.

Se zice că a plouat într-una timp de 40 de zile şi de nopţi; „nici munţii nu se vedeau cât negru sub unghie“, apa trecând cu 15 coţi peste cei mai înalţi munţi. Corabia umbla ca o pană peste aceste ape imense. Nu prea ştim ce s-a petrecut pe corabie în acest timp al groazei. Memoria omenirii nu a reţinut decât un episod, anume acela al încercării Necuratului, prin intermediul şoarecelui (născut din balele stăpânului său), de a găuri corabia. Noroc cu Noe, care, într-una din „inspecţiile“ sale a zărit şoricelul ce tot rodea la lemnul vasului; imediat a aruncat o mănuşă sau o năframă, din aceasta, zice legenda, născându-se mâţa, adică pisica! În alte legende, diavolul sfredeleşte singur fundul corabiei, salvarea venind de la ...năpârcă, aceasta băgându-şi imediat coada în gaură; de asta nu-i bine să omori năpârci, chiar dacă muşcătura lor este adesea fatală; serviciul făcut lui Noe nu a fost dezinteresat, năpârca cerându-i câte un om pe zi, se înţelege după terminarea potopului.

În sfârşit, la un moment dat, cei de pe corabie văd că ploile au încetat. Dar unde să te duci, căci peste tot erau numai şi numai ape. Noe trimite pe rând mai multe vietăţi, sarcina lor fiind aceea de a vesti retragerea apelor. Corbul şi barza nu-şi îndeplinesc misiunea din cauza mâncării pe care o găsesc, revenind la corabie după trei zile şi fiind blestemate de Noe. Interesant este că broasca trimisă de Noe revine după o săptămână cu puţin pământ în unghiile de la picioare; se zice că din acest pământ, Dumnezeu şi diavolul au zidit lumea a doua oară. Majoritatea legendelor româneşti arată însă că porumbelul sau hulubul, trimis la trei săptămâni după ce revenise corbul, s-a întors repede cu o ramură de salcie, brad sau măslin în cioc, semn că „apele s-au tras la matcă şi pământul a înverzit“. Ne putem închipui ce atmosferă a fost atunci pe corabie, puţinii oameni bucurându-se împreună cu vietăţile ce supravieţuiseră potopului. Numai dracul uneltea, după cum îi este obiceiul; acum, intrase sub pielea năpârcii, aceasta venind glonţ la Noe pentru a-şi cere răsplata; dacă Noe ar fi acceptat, lumea ar fi pierit în câteva zile; norocul lumii că Noe s-a enervat atât de tare încât a aruncat năpârca în foc; Celui de Sus nu i-a plăcut însă fumul ce ieşea, împrăştiind cenuşa pe tot pământul; se zice că din această cenuşă au ieşit ...puricii; adunând sângele pe care-l sug ei, cu siguranţă mănâncă un om în fiecare zi!

Legendele ne sugerează că Însuşi Dumnezeu s-ar fi îngrozit de proporţiile potopului, hotărând că nu va mai pedepsi niciodată lumea prin potop, ci cu alte cumpene. Ca atare, i-a poruncit lui Noe să strice corabia, însă feciorii lui, de teamă că potopul se va repeta, s-au împotrivit. Dumnezeu i-a liniştit, lăsând pe lume ...curcubeul, acesta fiind semnul ceresc care ne arată că nu va mai exista niciodată un alt potop.

Deoarece acest eveniment catastrofal a lăsat urme adânci în memoria umanităţii, vom stărui asupra lui şi săptămâna următoare. Până atunci, vă las în grija Celui de Sus!