„Tatăl nostru, Care eşti în ceruri”

Cea mai cunoscută rugăciune în lumea creştină este Tatăl nostru sau Rugăciunea Domnească. Această rugăciune ne-a predat-o Domnul nostru Iisus Hristos, după cum ne relatează Sfânta Evanghelie: „voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!” (Matei 6, 9-13).

Această rugăciune o rostim zilnic şi este respiraţia noastră duhovnicească, modul firesc în care ne adresăm Tatălui ceresc, Dumnezeu Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute, după cum mărturisim în Crez.

Când rostim Rugăciunea Domnească, trebuie să înţelegem cui ne adresăm şi ce înţelegem prin cuvintele: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri...” După cum am spus şi mai sus, noi ne adresăm lui Dumnezeu- Tatăl. Despre Care Fiul Său Întrupat, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ne spune că ne dăruieşte toate binefacerile şi ştie de ce avem trebuinţă mai înainte de a cere noi de la El (Matei 6, 8).

Mântuitorul ne învaţă să ne rugăm Tatălui nostru Care este în ceruri arătându-ne că ne poartă totdeauna de grijă şi nu rămâne undeva în cer, ci este permanent cu noi. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să-I deschidem uşa sufletului şi să-L primim.

Mărturisindu-L pe Dumnezeu ca Tată arătăm credinţa noastră în El ca „Cea dintâi Persoană a Preasfintei Treimi”, Care „a născut din veci pe Fiul şi purcede pe Sfântul Duh” şi la plinirea vremii „a trimis în lume pe Fiul, prin a Cărui învăţătură, Pătimire, Moarte şi Înviere ne-a izbăvit de păcat”, dăruindu-ne viaţă veşnică, după cum ne învaţă Catehismul ortodox.

Numindu-l Tată pe Dumnezeu, exprimăm dragostea paternă pe care ne-o arată permanent nouă oamenilor şi iubirea mai presus de înţelegerea noastră pe care o are faţă de întreaga creaţie. Dumnezeu-Tatăl are faţă de noi o iubire necondiţionată şi ne aşteaptă în fiecare clipă a existenţei noastre să-L primim în inima noastră plină de credinţă şi fapte bune. Iar atunci când cădem sub povara păcatelor şi ajungem în exilul dureros din ţara întunecată a patimilor, El plin de dragoste părintească ne aşteaptă să ne venim în fire şi prin pocăinţă să ne întoarcem în casa Tatălui nostru ceresc plini de căinţă şi părere de rău pentru greşelile noastre, pe care ni le iartă după cum iertăm şi noi greşiţilor noştri.

Toţi am primit prin Hristos Domnul darul preţios de a-L numi pe Dum­nezeu Tată şi bucuria de a fi cu El în Împărăţia Sa cea cerească. Dumnezeu este Tatăl nostru al tuturor, de aceea trebuie să ne rugăm pentru toţi semenii noştri, pentru că împreună suntem fii ai Tatălui ceresc.