Teologia crizei (care zguduie America şi ameninţă lumea)

Criza americană are caracteristicile şi amploarea crizei generale din 1929, ne spune un foarte mare cunoscator al mecanismelor crizei actuale, prof. Gh. Dolgu. Examinând cauzele declanşării crizei şi căutând „vinovatul“, domnia sa fixează mai întâi dimensiunile crizei care sunt halucinante: s-au prăbuşit cei 5 giganţi care erau bănci de investiţii, s-au prăbuşit giganţii refinanţărilor ipotecare, Freddie Mac şi Fannie Mae, care garanteaza peste 6.000 de miliarde de dolari în împrumuturi ipotecare (scăderile lor de cotaţie bursieră au atins 25% din valoare într-o singură sesiune, aflăm din Monitorul imobiliar, revistă on-line fondată de prof. Artur Silvestri, expert imobiliar), s-a prăbuşit cea mai mare firmă de asigurări (fiind preluată în cele din urmă de către stat), s-a prăbuşit cea mai mare casă de..., s-a prăbuşit... etc. etc. Detonatorul crizei financiare a fost, la urma urmelor, criza din sectorul imobiliar. Înainte de a propune explicaţia noastră, încadrabilă în domeniul major al noologiei şi teologiei crizelor, vom mai reţine câteva dintre trăsăturile actualei crize.

Ce s-a întâmplat de fapt, ce-a declanşat detonatorul imobiliar? Activele nocive ale băncilor, adică ceea ce specialiştii denumesc subprime (suprimes), credite neînsoţite de o măsurare corectă a puterii de onorare. Mai explicit: modul de acordare a creditelor a declanşat mecanismul speculativ. Undeva, spre capătul acestui lanţ malefic, s-a acumulat neputinţa acoperirii, adică s-au acumulat active (obligaţii ipotecare) fără acoperire şi, deci, fără valoare, la un volum uriaş. Specialiştii numesc atari fenomene baloane speculative. Un uriaş balon speculativ întunecase cerul Americii financiare.

Creşterea neputinţei de acoperire a dus, aşadar, ne spune prof. Dolgu, la topirea valorii acestor active (a obligaţiilor ipotecare) şi la dispariţia încrederii (pieţele finaciare nu şi-au mai putut onora obligaţiile). Într-o secundă, ceea ce părea o afacere naţională prosperă, o exaltare naţională, s-a dovedit a fi nimic, balon umflat, praf şi pulbere, o teribilă amăgire. Ieri, o imensă populaţie se ştia bogată, pentru ca, în miezul zilei curente, să descopere că n-are nimic în acele depozite. Acesta este fenomenul pe care specialistul îl denumeşte cu o sintagmă memorabilă: topirea valorii (acelor active ale băncilor care între timp se dovediseră a fi active nocive, purtătoare de lăcomie, de încredere oarbă în puterea banilor, adică în Mamona). Măsura fixată de Dumnezeu prin proporţiile unei economii înţelepte, fusese dispreţuită prea lungă vreme şi cu prea multă trufie de economia lacomă a tuturor formelor de capitalism.

Ne apropiem, iată, de cauza reală a acestei crize, aşa cum ni se dezvăluie ea în lumina noologiei şi a teologiei crizelor. Am dedus că e vorba, mai întâi, de miza mai tuturor actorilor lumii pe „lada de fier“ a băncilor şi nu pe depozitul îndreptărilor lui Dumnezeu pentru o economie înţeleaptă. Fenomenul este sesizat ca atare de specialişti prin ceea ce numesc „financiarizare excesivă“. Examinând acest fenomen, profesorul Gh. Dolgu îi descojeşte miezul înşelător: hipertrofia serviciilor de investiţii financiare; înlesnirea, pe cale de consecinţă, a umflării baloanelor speculative; decuplarea serviciilor financiare de economia reală. Această decuplare arată cât de departe a mers încrederea idolatră în puterea banilor şi cât de grav s-au distanţat actorii importanţi ai scenei lumii de îndreptările divine pentru o economie înţeleaptă. Fiindcă FED-ul, adică Rezerva Federală americană, a privit fenomenul baloanelor speculative ca pe ceva „firesc“, aşa cum se deduce din declaraţiile marelui strateg al FED, care aprecia că baloanele speculative pot fi controlate după ce se sparg. Aceeaşi încredere oarbă - în capacitatea mecanismului financiar de a controla şi a reglementa prin el însuşi fenomenele. Aşa se explică şi deficitul de reglementare în domeniu, mai precis fenomenul „dereglementării“, cum remarcă acelaşi specialist, fenomen care a fost alimentat de ambele administraţii americane. Democrată, întâi, şi republicană, după aceea. Nici agenţiile de rating nu s-au dovedit mai abile, încât evaluările lor n-au sesizat nimic, probabil din pricina aceleeaşi încrederi oarbe în puterea marii finanţe de a rezolva chestiunea lumii prin ea însăşi. Tot astfel putem explica lipsa de intervenţie a legislativului şi a executivului american. Şi nu în ultimul rând, marele actor de fundal, care e prezent pe scenă ca actor mut, dar extrem de relevant pentru înţelesul întregii drame sau comedii umane: publicul. Publicul, remarcă acelaşi mare specialist, care este prof Gh Dolgu, „n-a rezistat tentaţiei oferite de credite, de a obţine profituri înalte fără muncă, arătându-se de regulă indecis să asocieze profitul cu riscul“.

„Vai ţie, Horazine!“, spune Iisus, certând cetăţile nepocăite. „Atunci Iisus a început să mustre cetăţile în cari fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră. «Vai de tine, Horazine!», a zis El. «Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit, cu sac şi cenuşă. De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon, decât pentru voi. Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi pogorât până la locuinţa morţilor; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile, care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi. De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, îi va fi mai uşor pământului Sodomei decât ţie»“ (Matei, 11; 21-24)

În spatele acestor concepte elegante, chiar dacă şi dureroase - „finaciarizare excesivă, dereglementare, subprime sau active nocive, baloane speculative etc. - odrăsleşte, în puritatea ei contemplativ-mustrătoare, tema cetăţilor nepocăite, căci miza lumii pe lada de fier a băncilor a mutat credinţa popoarelor de la Dumnezeu spre Mamona, ceea ce-a dus la ignorarea îndreptărilor lui Dumnezeu aşezate în lume, deopotrivă sub forma economiei înţelepte şi a justiţiei sociale, la desconsiderarea avertismentelor divine ale lui Iisus Hristos prin Sf. Apostol Pavel: „Cel ce nu lucrează să nu mănânce!“ şi: „Orice veţi cere (de la Tatăl) întru numele Meu, Eu voi face“. Nimic fără Dumnezeu (nihil sine Deo)! Vai ţie, Horazine, şi ţie, Betsaido, că aţi uitat cuvântul lui Dumnezeu şi vă rânduiţi viaţa după alte îndemnuri care sunt toate amăgitoare şi nimicitoare! Cine se reazemă pe bani cade cu banii, spune un duhovnic de la Mănăstirea Sitaru. Aici se află cauza crizei, şi lumina salvatoare a lumii se înteţeşte odată cu această întoarcere spre o economie întemeiată pe doctrina creştină, înflorind prin afaceri predesemnate prin ochii credinţei în Dumnezeu şi nu prin orbitele golite de puteri văzătoare, ale încrederii oarbe în puterile amăgitoare ale Mamonei, în salvare prin invocarea noului viţel de aur, lada de fier a marii finanţe care voieşte să cârmuiască lumea prin puterea singură şi aiuritoare a banilor.