Teologia se învaţă pe dinlăuntru

Debutul primei cărţi a Sfintei Scripturi ne pune în faţa unei pseudoteologii: vorbirea omului despre Dumnezeu fără a lua în calcul prezenţa lui Dumnezeu. Ispitirea protopărinţilor noştri de către diavol în Eden poartă în sine şi caracteristicile unei teologii rupte de realitatea dumnezeiască. Ispititorul îşi întreţine dialogul expunând voia lui Dumnezeu ("Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?" Facere 3,1) fără să cerceteze pe Dumnezeu. Rezultatul asimilării unei pseudoteologii ("Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul" Facere 3, 5) este o existenţă golită de Dumnezeu ("Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi" Facere 3, 7). Ispititorul teologhiseşte voia lui Dumnezeu, dar în absenţa lui Dumnezeu.

O teologie care nu se înrădăcinează în experienţa sau relaţia cu Dumnezeu este o pseudo-teologie, un discurs despre Dumnezeu făcut "din afara" lui Dumnezeu. "Nimic nu este mai vrednic de plâns decât o minte care cugetă despre Dumnezeu în afara lui Dumnezeu", spunea Sfântul Diadoh al Foticeii. Gravitatea unei astfel de teologii este că ea nu-l neagă pe Dumnezeu, nu-l elimină din ecuaţie, dar îl creionează după bunul plac, modelând un dumnezeu care poate justifica patimile, interesele şi nevoile. O teologie făcută fără experienţa realităţii dumnezeieşti şi nici întemeiată pe experienţa sfinţilor poate spune orice şi oricum despre Dumnezeu cu pretenţia chiar că îl şi deţine pe Dumnezeu. Aceasta este o teologie moartă, o teologie pe dinafară.

Teologia adevărată se naşte din relaţia omului cu Dumnezeu şi creşte din această relaţie. Teologia este darul lui Dumnezeu către om, întâlnirea omului cu Dumnezeu şi mărturia acestei întâlniri. Harisma teologiei sălăşluieşte în omul rugător, în omul pregătit duhovniceşte pentru această sălăşluire a lui Dumnezeu în el: "Teolog este cel care se roagă şi cel care se roagă este teolog". Teolog înseamnă să fii cu Dumnezeu pe cale, să vezi lumea şi să o înţelegi "dobândind mintea lui Hristos". Este poate de înţeles afirmaţia lui Petre Ţuţea despre superioritatea "babei murdare pe picioare îngenuncheate în faţa icoanei Maicii Domnului". Teologia ei este una care se învaţă pe dinlăuntru, nu pe dinafară. Trebuie să te goleşti de balastul patimilor, să te cureţi interior pentru a-L primi pe Dumnezeu în tine şi de a te odihni în Dumnezeu. Evagrie al Pontului subliniază acest fapt comparând pe teolog cu Sfântul Ioan Evanghelistul la Cină cea de Taină: "Pieptul lui Dumnezeu este cunoaşterea lui Dumnezeu; Cel ce odihneşte pe el este teolog". Teologia de factură academică sau teologia de şcoală dacă nu se croieşte pe relaţia cu Dumnezeu sau dacă nu se întemeiază în duhul patristic devine păgubitoare. Teologia academică mai mult decât informativă este formativă. Ea trebuie să se adreseze omului altoindu-l la viaţa în Hristos. Ea nu trebuie să se separe de dimensiunea ascetică, de teologia harismatică. Dacă pierde legătura cu teologia harismatică devine ineficientă, idolatră în propriile convingeri şi certitudini. Nu poţi vorbi despre Dumnezeu dacă nu-L laşi pe Dumnezeu să vorbească întâi în tine sau când nu pleci smerit urechea şi privirea la cei care au teologhisit din viul relaţiei lor cu Dumnezeu. Simpla deţinere a adevărului la nivelul raţiunii nu este suficientă. Adevărul trebuie întrupat, trăit, gustat, cuminecat, învăţat pe dinlăuntru. Cine nu învaţă adevărul pe dinlăuntru nu-l învaţă deloc.