Tineretul din ziua de azi

Presupusa „luptă între ge­ne­rații” și comportamentul, subînțeles a fi necorespunzător, al „tineretului din ziua de azi” s-au aflat întotdeauna în atenția severă și preocuparea aproape obsesivă a unora dintre adulți.

Spun „unora” pentru că așa este și nu cad în greșeala lor de a generaliza. Sigur că există tineri, adolescenți care se poartă urât, sunt obraznici, unii chiar bătăuși, nu par să aibă nici un scop în viață, n-au chef să învețe ori să muncească. Dar recitiți aceste caracteristici: nu le găsim oare și la unii adulți? Rapoartele zilnice de infracțiuni ale Poliției și implicit știrile „negre” nu par să fie dominate de minori...

Pe de altă parte, este la fel de vizibil faptul că foarte mulți adulți au o atitudine echilibrată, lipsită de înverșunare, față de cei mai tineri, cu care nu se consideră deloc a fi în vreun soi de război, nici măcar de competiție. Mă gândesc în primul rând la cei care gândesc și simt așa din vocație, adică preoții, educatoarele, învățătoarele și o mare parte dintre profesori. Ei știu - și nu doar că știu, dar și practică - două adevăruri esențiale: acela că toți copiii au nevoie de înțelegerea, inteligența, răbdarea și competența adulților și acela (mai greu de digerat, dar fundamental) că, cu cât un minor e mai neadaptat, mai recalcitrant, mai chiulangiu de la școală, mai străin de învățat și chiar mai violent, cu atât are nevoie de mai mult ajutor!

De unde poate veni acest ajutor, pentru toți? Două surse le-am men­țio­nat deja: Biserica și Școala. Biserica este în dezavantaj, pentru că - spre deosebire de școală - nimeni nu e obligat s-o frecventeze, după cum nu e obligat să urmeze orele de religie. Dacă-mi permiteți o glumă duioasă, Biserica îi poate ajuta pe copii și tineri când reușește să-i prindă.

Din fericire, cum știm, nu e neapărat așa. Mulți minori simt nevoia ajutorului și sfaturilor venite dinspre preoți și îi caută pentru asta. Pe de altă parte, preoții nu așteaptă pasivi, ci merg deseori în comunități cu minori, mai ales la cei mai necăjiți dintre ei, aceia din familiile sărace sau cei din spitale, inclusiv cele de psihiatrie.

Profesorii au avantajul să-i aibă în față zilnic pe elevi, dar sunt siliți să reziste aproape eroic între mai multe focuri: subfinanțarea învăță­mântului (prin lege ar trebui să primească 6% din PIB, în 2023 a primit doar 2,1%), cu tot ce implică asta; programa prea încărcată și clasele supraaglomerate; agresivitatea unora dintre elevi, ba chiar și a unora dintre părinți; orgoliile multor părinți și presiunile rezultate din ele.

A treia sursă majoră de sprijin al minorilor, de fapt prima, ar trebui să fie părinții și restul familiei. Care însă nu au timp. Sunt copii care-și văd părinții doar în weekend sau nici atât. E un subiect dureros și delicat, care pare să nu aibă vreo rezolvare.

Cât despre sprijinul societății în ansamblul ei, al administrației locale și centrale, al politicienilor - mai bine să nu vorbim.

Concluzia este simplă, dar greu de acceptat de către cei dintre noi care sunt ursuzi: indiferent ce face și cum se comportă, indiferent ce rezultate are, școlare și extrașco­lare, „tineretul din ziua de zi” este creația noastră, a adulților din ziua de azi și a generațiilor anterioare. Oricum ar fi, noi i-am făcut și-i facem așa. Cu bune și cu rele, desigur.

N-ar fi oare o idee să ne concentrăm mai mult pe cele bune?