Tinerii s-au întors în catedrala lor cu vitralii foşnitoare

Buciumeni, Sfânta Mănăstire din codrii seculari ai localităţii cu acelaşi nume, numără veacuri de istorie a rugăciunii din dogoarea convingerilor duhovniceşti ale sihaştrilor de altădată. Aşezământul capătă în actualitate o nouă dimensiune a misiunii monahiilor, reaşezate la ascultare după 1990, căci până atunci au fost excluse din viaţa comunitară predecesoarele lor, vatra monastică devenind tabără de pionieri. Ce minuni face Dumnezeu, în timp, cu noi, oamenii, deşi avem mari dificultăţi în a le înţelege semnificaţia profundă, autentică, binefăcătoare, aducătoare de perspective luminoase şi statornice!

Pionierilor de ieri, nu din vina lor, siliţi de-o ideologie fără de Dumnezeu, li se inoculau ficţiuni şi surogate pentru omul nou, fără de Dumnezeu, deci şi fără sensibilităţi lăuntrice, izvorâtoare de generozitate şi de iubire jertfelnică, vindecătoare de rănile urii, exclusivismului şi egoismului.

Dintotdeauna, oamenii care au putut să-L cunoască şi să-L iubească pe Dumnezeu au avut şi au luat drept reper gingăşia, curăţia şi puritatea copilului. De aceea şi Mântuitorul a intrat în istoria umanităţii ca Dumnezeu adevărat în starea reală a copilului devenit şi om adevărat. Dumnezeu adevărat şi om adevărat! Poate că înţelegem mai bine de ce Biserica, în libertate, îşi exercită misiunea ei de Mamă, cu „M” mare! Aşa o simte din inimă, în lăuntrul său şi al nea­mului, Mihai Eminescu: „Biserica este mama spirituală a neamului românesc”. Prezenţa copiilor şi a tinerilor în biserică este, aşadar, o normalitate şi o confirmare a simbiozei dintre familia creştină, şcoală şi Biserică. Nu se întâmplă aceasta totdeauna, din nefericire, pentru toţi. Şi aceasta înseamnă că avem mult de lucrat până a ne cunoaşte bine şcolile esenţiale: familia, şcoala şi Biserica. Ruperea firescului parcurgerii şi absolvirii acestor adevărate şcoli ale vieţii lasă urme în formarea noastră completă şi complexă.
Suntem martorii eforturilor de recuperare a şcolirii la una din cele trei şcoli pentru viaţă, Biserica. Ea a fost brutal exclusă din pedagogia formării lăuntrice a omului în comunism şi în consumism. Cu înţelepciune şi deschidere reală spre familia creştină şi spre şcoală vom regăsi echilibrul normalităţii. Desigur, Biserica nu obligă, nu forţează pe nimeni s-o urmeze, dar ea arată lumina, căldura şi iertarea lui Dumnezeu pentru tot omul.

Ne gândim acum, în pandemie, una din etapele vieţii noastre, la distanţarea omului de om din raţiuni sanitare. Se pare că sunt totuşi semne de însănătoşire biologică, prin urmarea normalităţii sanitare, dar traumele sufleteşti ale distanţării comunionale se refac greu, doar prin metode înţelepte, medicale şi spiritual-duhovniceşti. Preotul, împreună cu profesorul de religie, alături de medic, realizează astăzi în câmpul misionar o lucrare de medicină sufletească şi trupească.

Iată un modest exemplu de la pelerinajul, tradiţional de acum, la Buciumeni: cu excepţia anului 2020, mii şi mii de liceeni din judeţele Galaţi şi Brăila s-au întrunit la sărbătoarea Sfintei Treimi, la Sfânta Liturghie şi la comuniunea sinceră şi deschisă spre problemele lor lăuntrice, în „catedrala cu vitralii foşnitoare”. Aşa au denumit-o ei. Pe platoul minunat al pădurii de foioase şi de pin din preajma mănăstirii, care are în centru un Altar de vară, este un spaţiu asemănător raiului, cu tineri şi mulţimi de pelerini, până la 5.000, ca o catedrală ce actualizează Cincizecimea comunităţii primare a Bisericii din Ierusalim.

Atâtea sfaturi bune au primit de-a lungul a 26 de ediţii de la preoţi şi de la profesori, dar poate mult mai profunde, actuale şi sincere sunt reflecţiile privitoare la viaţa lor, în lumina şi realismul lumii în care trăim. Ne sunt de mare folos aceste mărturii, unele deja publicate. Ei sunt tinerii internetului şi ai viziunii virtuale asupra vieţii. Totuşi, taina este evidentă în sinceritatea, în spontaneitatea şi în puritatea lor lăuntrică.

Revenind la ediţia din acest an, a 26-a, subliniem, cu multă bucurie, semnificaţia dorului atât de aşteptat pentru sărbătoarea Sfintei Treimi la Buciumeni, deoarece s-a constituit, etapă cu etapă, o anumită deprindere a comunicării cu Dumnezeu, în mijlocul naturii, dar şi a dialogului credincioşilor de toate vârstele, al preoţimii şi al cinului monahal, o simbioză în centrul căreia pulsează inima tânără, ca vârstă biologică, a tinerilor pentru Biserică.

Se ştie că sensibilităţile tinerilor trebuie bine cunoscute, apoi analizate cu ei înţelept, construc­tiv şi ponderat. Numai aşa obţinem starea de dialog, în sinceritate şi în libertate lăuntrică. De asemenea, observăm cât de delicată este comunicarea pe verticală şi liturgică, în sfântul lăcaş, cu tinerii, precum şi la ora de religie. Fără respiraţia „aerului” Sfintelor Taine ale Bisericii, tinerii nu pot obţine hrana sufletească pentru rezistenţa lor nu doar fizică, profesională şi conjuncturală, aici şi în lumea mare. Cu Dumnezeu şi în comuniune pot să realizeze înrădăcinarea în tradiţia, în cultura, în limba lor, ca pe daruri familiale de suflet, pentru minte, inimă şi viaţă. Dar pentru a atinge acest ideal este necesară o pedagogie a răbdării, a bunei credinţe, a programelor înţelept gândite şi echilibrat adaptate la posibilităţile reale ale tinerilor.

Tocmai în aceasta constă darul Sfintei Treimi pentru Biserică, pentru lume, pentru viaţă, comunicare din iubire, cu iubire şi pentru iubirea-faptă întrupată în comuniunea reală. În fond, aceasta este Cincizecimea. Aceasta este Biserica. Parţial, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin bunăvoinţa lor, a tinerilor de la Galaţi şi Brăila, secondaţi de profesorii de religie, ajutaţi mult de preoţii inimoşi, harnici şi deschişi spre problemele lor, dar şi cu acordul părinţilor, s-a realizat o „şcoală” în ograda mănăstirii, în cadrul căreia rugăciunea susţine şi pelerinajul tinerilor, şi participarea lor la Sfânta Liturghie, cu toţi ceilalţi credincioşi, dar şi comunicarea faţă către faţă, iată, chiar pe marginea temelor, mature şi esenţiale, propuse de Sfântul Sinod pentru anul 2021.

Tinerii, încet-încet, înţeleg Biserica drept şcoală, familie şi comuniune, în cadrul căreia ei sunt factori activi şi nu doar simpli participanţi de la distanţă. Ei au contribuit efectiv la construcţia „catedralei cu vitralii foşnitoare”. Ei sunt împreună cu preoţii, cu monahii, cu profesorii, cu părinţii, cu lumea lor - „catedrala” transparentă spre Dumnezeu, spre a se vedea mai bine om cu om, frate cu frate, român cu român, aici, acasă, în ţară, în lume. Toţi în Biserică - familia spirituală a poporului român, a românilor de pretutindeni.

Deşi acest pelerinaj şi întrunirea de la Buciumeni s-au consumat în timp de pandemie, Dumnezeu, obştea monahală de la Buciumeni, cu harnicii şi devotaţii noştri preoţi, cateheţii tinerilor, profesorii de religie şi poporul rugător ne-au oferit „aerul” proaspăt al normalităţii: în rugăciune, în dialogurile duhovniceşti, în agapă, în frumuseţe sufletească şi comunională, în „catedrala cu vitralii foşnitoare”. Mulţumiri şi recunoştinţă tuturor, în frunte cu Preafericitul Părinte Daniel, care ne-a binecuvântat de fiecare dată, căci şi Preafericirea Sa este în mare sărbătoare, drept ctitor al Centrului de Presă BASILICA, tot sub adumbrirea Preasfin­tei Treimi. Slavă Domnului pentru toate!