Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
12 Mai, 2024
Toate drumurile duc la Sfântul Dimitrie
Nu trebuie decât să mergi într-o seară, la ora ieşirii de la serviciu, prin Piaţa Unirii ca să constaţi că viaţa în metropola de pe Dâmboviţa poate fi un mare stres, ciocnire la propriu şi la figurat cu multă lume, cu nervi şi bombeuri iritabile când le calci fără voie. Dacă n-ai fost niciodată în Bucureşti de hramul Cuviosului Dimitrie, nu ai cum să înţelegi toată forfota dulce care cuprinde oraşul. Un alt fel de forfotă, una care împrumută ceva din blândeţea Sfântului, care are zumzetul rugăciunii şi vuietul nădejdii ce urmează a se împlini. Sunt altfel oamenii care vin să-l laude pe smeritul călugăr de la sud de Dunăre, adus de pronia cerească acasă la noi. Puhoi de lume urcă scările de la metrou, fiecare se strecoară cum poate printre ceilalţi pe trotuarele devenite neîncăpătoare, miile de pelerini umplu autobuzele, trenurile şi microbuzele, gata de salutul de toamnă al Sfântului nostru.
Cu buchete amărui de tufănele în mâini, cu lumânări şi pomelnice lungi cât neamul fiecăruia, tăcuţii pelerini îngroaşă rândul care urcă domol spre racle. Anul acesta se simt binecuvântaţi să se închine nu doar la moaştele Sfântului Dimitrie şi ale Sfinţilor Împăraţi, ci şi la o părticică din Lemnul Sfintei Cruci. Răbdătorilor închinători pare să nu le mai trebuiască nimic în aceste zile, nici somn în paturi moi, nici mese pline, nici alte preocupări cotidiene. Se lasă cu totul purtaţi de dorul sfinţilor, de dragul Domnului şi de conştiinţa propriilor păcate şi neputinţe. Desigur, mai sunt mânaţi spre locul închinării şi unii care au auzit că ar fi bine să se supună măcar o dată în viaţă la o asemenea aşteptare în rând cu ceilalţi şi ating superstiţios vreo batistă de moaşte. Dar şi pe aceştia îi primeşte Dumnezeu, nu trebuie judecat nimeni dintre cei care fac jertfa aşteptării în frig supunându-se oboselii. Cei mai mulţi ştiu însă de ce drumurile lor duc în aceste zile în Dealul Patriarhiei. La unii ca aceştia vezi lacrimi de bucurie în vremea minunatelor slujbe de Priveghere la ceas de seară, unii ca ei se împărtăşesc la Liturghie, în ciuda faptului că privitorii doar la televizor ai pelerinajului îi consideră nişte habotnici. Pelerinii plini de credinţă şi răbdare sunt de fapt cei care ne spală oraşul cu paşii lor, calcă pe grija noastră cea lumească şi o îmblânzesc ruşinându-ne comoditatea şi credinţa de paradă.
