Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Toma curajosul

Toma curajosul

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 03 Mai, 2008

Deşi, în general, numele lui Toma se asociază cu „necredinţa“, din Evanghelie vedem că lucrurile sunt puţin mai complicate. Toma este unul dintre cei doisprezece ucenici apropiaţi ai lui Iisus, care, conştient de

uneltirile mai marilor iudei din Ierusalim, doreşte să-L urmeze chiar şi la moarte pe Învăţătorul. Putem înţelege din fraza sa: „Să mergem şi noi şi să murim cu El“ (Ioan 11, 16) că pentru el nu mai conta nimic dacă Învăţătorul putea să fie omorât, adică viaţa nu ar mai fi avut sens!

Într-adevăr, ulterior, toţi apostolii, înfricoşaţi atât de cei care erau responsabili cu paza, cât şi de disperarea lui Iuda, unul dintre ei, care se sinucisese, s-au ascuns, ca să nu fie luaţi la întrebări. Toma nu era cu ceilalţi ucenici în acest timp. Dar unde era el? De ce nu stătea împreună cu ceilalţi? Oare îi evita cu dinadinsul? Nu ştim aceasta, ni se spune doar că el nu era cu ei atunci când Hristos li S-a arătat, după Înviere.

Cred că ar trebui să analizăm un pic altfel situaţia şi să vedem în Toma pe cel care, pipăind semnele cuielor, revine la viaţă, revine la ceea ce credea el că trebuie să fie Hristos, pune mâna pe El şi strigă: „Este!“ Mântuitorul nu se arată în vreun fel supărat pe aceasta, deşi îi spune că sunt mai fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut. El vine la cei unsprezece ucenici şi îl cheamă pe Toma, ca să-l încredinţeze, şi odată cu el, şi pe noi, de cel mai mare adevăr al tuturor timpurilor: Învierea! Sfântul Apostol Pavel ne spune că, dacă Hristos nu ar fi înviat, ca începătură a învierii noastre, desigur, credinţa noastră nu ar mai fi avut rost.

În fapt, necredincioşi suntem noi atunci când cochetăm cu zodiile, atunci când ni se pare interesantă noţiunea de „karma“, atunci când yoghinii ne conving să ţinem regim alimentar sau când ne bucurăm puţin cu gândul la unirea cu „absolutul“. Da, temelia creştinismului este Învierea! Dacă nu ai Înviere, atunci nu ai creştinism, nu ai viaţă veşnică, nu ai personalităţi unice şi irepetabile, care să se îndumnezeiască!

Tocmai de aceasta a vrut să fie sigur Apostolul Toma, pentru ca apoi să plece la predicarea acestei veşti bune - a Învierii, în lume, suferind chiar moarte de martir.

Nu întâmplător, în această duminică pomenim pe cei adormiţi din neamul nostru, dreptmăritori creştini. Paştile blajinilor se poate spune că este o reiterare a acţiunii Apostolului Toma, dar, de această dată, în vederea lumii celor adormiţi. Aceştia văd, odată cu Toma, că Hristos a înviat, iar noi ne rugăm pentru ei, aprinzând lumânări la morminte, care nu sunt altceva decât simbolul lui Hristos - Lumina lumii. De aceea cred că a şi apărut tradiţia ca cei care mor în Săptămâna Luminată se duc în rai, deoarece „porţile cerului sunt acum deschise“ şi poate intra oricine. Iertarea lui Dumnezeu nu are limite în credinţa populară, fapt ce reiese şi din bunăvoinţa faţă de Toma, pe care noi îl judecăm, gândind, probabil, că am fi acţionat altfel, mai „responsabil“.

Conducerea pe „ultimul drum“ a celui adormit adună rudele şi pe cei cunoscuţi care l-au apreciat pe acesta. De Paştile blajinilor rudele vin, în fiecare an, să „vorbească“ cu cei adormiţi, să fie împreună cu ei, chiar dacă nu-şi dau seama de acest lucru. Ziua Învierii este considerată a fi pentru cei vii, în general, iar pentru cei adormiţi, împreună cu ceilalţi, care îi pomenesc, s-a „creat“ un alt Paşti, special. Atunci cimitirele se umplu, lumânările şi candelele de la cruci se aprind şi cei adormiţi „pregustă“ ziua Învierii cea minunată.

Apostolul Toma vine să pipăie pentru a ne arăta, de fapt, nouă, că Hristos este acelaşi, în veci, fără să se schimbe în vreun fel. Apostolul Toma este un mărturisitor al credinţei în Întrupare şi Înviere, numai că de această dată Mântuitorul nu spune, ca odinioară, când vindecase pe orbul din naştere, că acestea s-au făcut „ca să se arate prin el lucrările lui Dumnezeu“ (Ioan 9, 1).