Biografii greci relatează în scrierile lor unele amintiri despre monahii români mai puțin cunoscuți de conaționalii lor, care au trăit în a doua jumătate a secolului XX, în special în timpul regimului
14 Noi, 2024
Tot răul spre bine?
Am scris acest articol un pic mai târziu decât de obicei, pentru că am aşteptat primele rezultate oficiale al celor două consultări electorale. La ora 10, media pe ţară a prezenţei la europarlamentare era abia de 3,79%, iar prezenţa la referendumul pentru votul uninominal, în versiunea PSD - Băsescu se apropia de 5,50%. Nu trebuie să ai capacităţi extrasenzoriale, nici o forţă de divinaţie deasupra mediei ca să realizezi că referendumul nu va fi validat din motivul tehnic al prezenţei insuficiente la urne, iar europarlamentarii sunt votaţi cu câteva zeci de mii de voturi bucata. Când scriu, nu ştiu, desigur, prezenţa finală la vot, dar este greu de presupus că va depăşi 25%, la ambele consultări. Vom avea o cea mai redusă prezenţă din 20 mai 1990 încoace şi una dintre cele mai reduse prezenţe la primele europarlamentare dintre toate ţările foste comuniste membre ale UE. În momentul de faţă, politicienii încep să culeagă roadele a ceea ce-au semănat de 17 ani încoace, mai abitir în ultimii 3 ani. Scandalul perpetuu dintre instituţiile puterii, tensiunile permanente din majoritatea partidelor, distanţa astronomică dintre agenda efectivă a populaţiei şi cea afişată de politruci, suprapunerea dintre cele două consultări electorale, lipsa de interes şi de vlagă a campaniei pentru cele două alegeri simultane, toate acestea şi încă altele, pe care nu le mai amintesc, se răzbună azi. Într-o lume politică mai apropiată de normalitate decât a noastră, această situaţie ar determina critici, autocritici şi chiar demisii în bloc ale liderilor politici. Desigur că nu ne putem aştepta la aşa ceva din partea clasei noastre politice. Dar ne putem oare aştepta ca acest avertisment popular dur şi clar să provoace un fel de „trezire din pumni“ a acesteia? S-o preocupe cu adevărat şi să-i provoace îngrijorare? Din păcate, aşa îmbătrânită în rele cum s-a dovedit până acum, slabă nădejde într-o asemenea „priză de conştiinţă“. Mă tem că această adunătură de slabă calitate, mai întâi, antropologică, abia apoi şi politică, va trece pe lângă acest avertisment aşa cum trece expresul printr-o haltă... Aşa că sunt tentat să răspund negativ la întrebarea formulată în titlu. Nu, nu cred că putem aştepta ceva bun de la aceşti ipochimeni, indiferent de ce apartenenţe ideologice îşi declară şi ce bune intenţii îşi afirmă. De altfel, funcţionând ca un fel de mafie transpartinică, este foarte dificil să le iei în serios afilierile ideologice declarate ori misiunile asumate. Iar noi vom deveni tot mai puţin votanţi efectivi şi tot mai mult spectatori dezgustaţi, funcţionând după sloganul „Pleacă ai noştri, vin ai noştri, iară noi votăm ca proştii!“. Este tristă această concluzie? Cu siguranţă. Poate fi făcut ceva pentru a o putea schimba? Se poate, dar mă tem că soluţia nu poate fi aflată în interiorul clasei politice, ci în afara acesteia. Deci, soluţia nu se află „la ei“, ci „la noi“. Problema redutabilă care se pune acum este - dacă reuşim s-o şi formulăm corect -, cum o putem impune? Cum am văzut mai mereu în istoria noastră, revoluţiile le facem prost, consecinţele lor negative fiind, cel mai adesea, mult mai numeroase decât cele pozitive! Şi, atunci? Poate să aibă efect un fel de boicot total al clasei politice, dezvoltând tendinţele alegerilor de ieri la proximele alegeri, localele şi apoi generalele de anul viitor? Poate ar fi o soluţie. Dar această societate, atât de dezgustată de politicienii săi, cum s-a văzut ieri, ar putea avea o asemenea capacitate de mobilizare? Nu ştiu!
.jpg)
