Trenul spre nicăieri

Ciudățenia acelui tren era că abia după ce urcai în el te hotărai unde vrei să ajungi.

Venea conductorul din timp în timp și-ți cerea să-i spui unde.

- Mai lasă-mă un pic să mă gândesc, i-am zis de câteva ori, ridicând din umeri.

Și mă tot gândeam, privind pe fereastră la gările prin care treceam în mare viteză, la câmpurile verzi ce rămâneau în urmă, la oamenii de pe câmpuri, la stâlpii de telegraf de pe marginea drumului, la așezările fumurii din depărtare, la apele de sub poduri, la cerul năpădit de păsări.

Pierdusem șirul zilelor de când pornisem la drum și încă nu mă hotărâsem.

- Pesemne că dumneata vrei să mergi spre nicăieri, mi-a spus într-un târziu conductorul.

Nu ești singurul care vrea asta. E plin trenul de oameni ce merg în aceeași direcție. Să nu mă întrebi, însă, când o să ajungem, fiindcă n-o să pot să-ți răspund.

- Te înșeli, m-am dezmeticit dintr-odată, eu am o țintă precisă. Îmi doresc s-ajung acasă. Doar că nu există nici o gară acolo!

- Nici nu e nevoie, s-a luminat brusc la față conductorul. Când vezi c-o să apară satul tău în dreptul ferestrei, coboară!

- Cum să cobor, dacă nu oprește trenul?

- Trenul stă pe loc, omule! Mă mir că n-ai băgat de seamă. Vagoanele nu s-au clintit din gara în care le-ai găsit la urcare.

- Nu te cred, am răbufnit revoltat. Cu locurile prin care am trecut cum rămâne? Dar cu așezările fumurii din depărtare? Ca să nu mai vorbesc de stâlpii de telegraf și de câmpuri. Au fost parcă și niște dealuri, de pe care ne-au făcut cu mâna câțiva copii.

- Ele au trecut pe lângă noi, nu noi pe lângă ele! mi-a răspuns senin conductorul.

- Care ele? am îngăimat intrigat.

- Toate acestea!

- Nu e adevărat! m-am pomenit țipând. Doar le-am văzut cu ochii mei cum sunt lăsate în urmă.

- Sigur că da, a zâmbit conductorul. Pentru că asta e direcția în care se duc. D-aia ți s-a și părut că se află în mișcare trenul. Dacă alergau înainte, ai fi observat de la bun început că noi stăm înțepeniți pe loc.

- Dacă-i p-așa, eu unul nu vreau să merg mai departe. Cobor!

- Chiar trebuie s-o faci. Uite, se apropie satul tău de peron! Grăbește-te, dacă nu vrei să-l pierzi!

Venea, într-adevăr, satul meu dinspre linia orizontului, trecând în viteză pe lângă locomotivă.

Am sărit în el din mers, fără să-mi pese că mă duce în urmă, după lunga călătorie spre nicăieri cu trenul din care tocmai coborâsem.