Trilogia Cuvântului, gânduri și reflecții

În legătură cu o carte de predici, dacă cititorii ar înainta felurite obiecții, multe ar putea rămâne fără argument. Într‑o predică nu se urmărește numaidecât stilul literar, deși acesta poate fi prezent, nu se evidențiază cuvintele prețioase, întrucât ele nu pot schimba mesajul Evangheliei, oricât de atent ar fi ele alese, nu se aduc în prim plan imaginile spectaculoase, stilul bogat ori alte aspecte, pe care un necunoscător al Scripturii le‑ar putea avea în vedere. Predicile nu fac obiectul unor critici obișnuite și, oricum am privi, din punct de vedere teologic, orice predică poate fi îmbogățită, omiliile sunt mereu perfectibile și de aceea ele constituie un izvor de inspirație pentru începători, tineri, dar și pentru cei care au experiență.

Cineva spunea că predicile sunt testamentul unui slujitor, indiferent de rangul lui în Biserică. Un testament pe care îl lasă odată cu trecerea sa prin bucuriile și încercările slujirii de‑o viață. De aceea, nu se recomandă celor începători să își publice predicile, cum se poate recomanda celor care au o anume experiență, dar ele rămân pentru toți într‑un proces de completare și de permanentă îmbogățire.

Așadar, despre predici, numai de bine!

Importanţa predicilor măiestrit alcătuite este evidentă prin faptul că ele aduc un suflu nou peste fiecare slujitor al Bisericii, monah ori credincios.

Dacă privim în istoria Bisericii, putem constata că unii dintre scriitorii sau Părinții bisericești, chiar din perioada post‑apostolică, au scris foarte mult și bine, încât la prima vedere pare că nu s‑ar mai putea aduce ceva nou, lucruri inedite sau interpretări originale.

Timpurile au trecut, scriitorilor de demult, genuini, fertili, preocupați de latura propovăduirii Evangheliei, li s‑au adăugat în fiecare perioadă alții, care au vorbit după limba lor și au căutat să actualizeze anumite teme și subiecte pe care Sfânta Scriptură le conține. Așa cum citim și în nota editorială care deschide volumul de față, Biserica a folosit întotdeauna cuvântul scris, pentru că această opțiune este justificată prin faptul că „transpunerea în scris a învățăturii de credință prezenta o serie de avantaje în raport cu tradiția orală”. Multe dintre scrierile de început au adus în discuție ceea ce exista și persista printre creștini, lucruri care, dacă nu s‑ar fi scris, s‑ar fi pierdut. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune: Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le‑a făcut Iisus şi care, dacă s‑ar fi scris cu de‑amănuntul, cred că lumea aceasta n‑ar cuprinde cărţile ce s‑ar fi scris (Ioan 21, 25).

Dacă privim în istoria omiletică și catehetică de la noi, începând cu marii ierarhi, între care Antim Ivireanul, Varlaam, Dosoftei și ceilalți care au scris în timpurile mai vechi, ajungând până în contemporaneitate, constatăm că într‑o perioadă de câteva sute de ani, aproape nu a fost ierarh care să nu fi rostit și tâlcuit cu râvnă sfântă cuvintele Evangheliei. De la unii au rămas scrieri, de la alții nu. Unii au rămas în istoria Bisericii ca oameni devotați misiunii preoțești și arhierești, împlinindu‑și cu sârg lucrarea, dar mulți dintre ei ne‑au lăsat și predici scrise și aceasta mai ales în ultimul veac, când tiparul a devenit mai accesibil și oamenii au reușit să tipărească măcar parte dintre predicile, catehezele și cuvintele lor de învățătură.

A existat și o perioadă de hiat, de stagnare și de acerbă luptă, când regimul opresiv totalitar cenzura cu atenție orice cuvânt care venea în editurile bisericești. Dar și atunci mulți au refuzat să tacă, unii au continuat să rostească adevărurile în care credeau, alții au așternut cuvinte în scris, chiar dacă știau că ele pot rămâne pentru totdeauna în sertar, fără a vedea vreodată lumina tiparului.

Iată că acum sunt alte posibilități! Biserica are libertatea de a tipări cărți cu o foarte diversificată tematică teologică, multe dintre eparhii au tipografii noi, edituri și oameni consacrați, care lucrează cu sârg în Via Domnului, ca să se facă tuturor toate, ca măcar pe unii să‑i dobândească.

Trilogia Cuvântului. Predici la duminicile de peste an, cartea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Calinic, este un dar al ierarhului pentru ceilalți slujitori ai Bisericii, dar mai întâi este un dar - cum afirmam într‑o prefață a unei cărți de‑a mea -, pe care îl închinăm Mai-Marelui Păstor, Celui pe care Îl slujim și despre Care cuvântăm, având datoria ca fiecare Liturghie, Taină și ierurgie să fie însoțită de câteva cuvinte, fie ele și simple, dar rostite din inimă.

Sunt bucuros să văd această carte de predici la distanța celor 30 de ani de când Arhiepiscopul Calinic Dumitriu slujește Biserica, răstimp în care l‑am auzit de multe ori vorbind. Încă de la primele lui Liturghii arhierești, la Catedrala Mitropolitană din Iași, la mănăstiri din Arhiepiscopia Iașilor sau în alte locuri, am observat o dragoste pentru cuvintele Cuvântului. Am văzut că odată cu trecerea anilor, ierarhul s‑a aplecat asupra unor astfel de subiecte.

Cărțile nu se scriu pentru a‑i impresiona pe ceilalți, cum adeseori este eronat interpretat, ci pentru a‑i ajuta și în vederea folosului lor duhovnicesc! Dacă un singur om se folosește, înseamnă că autorul lor nu a muncit în zadar, textul, omilia, cateheza, evocarea sau studiile cu pretenții și‑au împlinit rostul!

Prezenta carte de predici este împărțită după cele trei perioade ale anului bisericesc, Penticostar, Octoih și Triod. Textele sunt gândite cu atenție, conțin adevăruri desprinse din paginile Sfintei Evanghelii, dar și din alcătuirile marilor Părinți. Sunt texte care ne îndeamnă la o meditație profundă, au întrebări care ne urmăresc și concluzii la care trebuie să luăm aminte.

Mi‑au atras atenția câteva dintre titlurile predicilor, din care voi aminti selectiv câteva: Sfinții, mlădițe din Hristos; Dumnezeu nu îngăduie să fie risipite darurile Sale, nici chiar atunci când ele prisosesc!; Omul este veșnic dator lui Dumnezeu!; Drumul către Împărăția lui Dumnezeu trece pe la ușa săracului; Atenție la cum vă gestionați talanții dați vouă de Dumnezeu!; ,,AICI” versus ,,DINCOLO”, urmarea lui Hristos presupune maxima dăruire de sine; Comoara din disprețuitul Nazaret; Orice întoarcere este posibilă; Nimic nu rămâne nerecompensat de Dumnezeu. Multe dintre cuvinte sunt receptate și inspirate din scrierile marilor Părinți, de acolo ne sunt izvoarele, din Scriptură și din scrierile Sfinților Părinți.

Un slujitor al Bisericii, indiferent de rangul lui, dacă se va așeza la masa de scris și va scrie o pagină, două sau mai multe și le va consacra lui Dumnezeu, Maicii Sale și sfinților, va face astfel un mare dar, mai mare decât oricare altul, pe care împreună cu inima lui curată, le va oferi lui Dumnezeu.

Sunt bucuros când, citind paginile unei cărți de predici, cum este și prezenta lucrare a Înaltpreasfințitului Calinic al Sucevei și Rădăuților, Trilogia Cuvântului, îmi ostoiesc setea, din cuvintele Sfintei Evanghelii și din concluziile predicatorului, un predicator care caută, asemenea albinelor, în locuri diferite și adună polenul și nectarul, aidoma mierii de calitate, pe care o aflăm în locurile respective.

Sfântul Pavel scria Romanilor: oricine va chema numele Domnului se va mântui. (Romani 10, 13). Numele lui Dumnezeu chemat de către predicatori, de cei care scriu cuvinte închinate Domnului, aduce și mântuire, iar datoria de a‑L vesti pe Dumnezeu pretutindeni este astfel împlinită. Vestea despre El se duce astfel „în întreg ținutul”, după cum ne spun scrierile evanghelice, iar mai nou, prin intermediul cărților și al internetului, ajung până la marginile lumii.

Avem datoria de a vesti Evanghelia până la marginea pământului, după cum ni s‑a poruncit, și fericiți sunt cei care împlinesc aceasta, pentru că cei ce vor face și vor învăța, aceia mari se vor chema în Împărăția lui Dumnezeu.