Un an de la un pelerinaj istoric, mărturii și evlavioase aduceri aminte

Sfântul și Marele Post este o perioadă specială din viața Bisericii, în care creștinul își poate oferi șansa re­evaluării priorităților, de a mulțumi și de a fi recunoscător pentru ce a primit de la Dumnezeu. Doar cel care nu a ținut niciodată o zi de post negru nu știe să aprecieze o bucată de prescură mâncată seara, după slujba Canonului Mare.

 Este necesar să contemplăm mai mult la cuvintele Sfintei Scripturi, prin care suntem îndemnați să înțelegem că în această viață trecătoare există un timp pentru fiecare lucrare: „vreme este să păstrezi și vreme este să arunci” (Eclesiastul 3, 6). Între cele pe care le putem arunca se numără și grija cea lumească. Aceasta nu se identifică cu o stare de nepăsare generală, dimpotrivă, reprezintă o detașare de ceea ce împovărează mintea, sufletul și trupul. În acest sens, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae afirma următoarele: „omul nu se sfințește nimicind trupul și des­părțindu-se de lume, ci sfințin­du-le și pe ele”.

Prin rugăciunea cântată, mai ales în această perioadă de post, în timpul Pavecerniței Mari: „Doamne, de n-am avea pe sfinții Tăi rugători și bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum am îndrăzni, Mântuitorule, a te lăuda pe Tine?…”, ne exprimăm recunoștința față de Dumnezeu, pentru faptul că ne-a lăsat mijlocitori pe sfinții Săi.

Sfinții Părinți ne învață să nu stăm de vorbă cu gândurile, însă astăzi, în cea de a doua zi a Postului Sfintelor Pași, putem păstra în sufletele noastre amintirea unui moment istoric și duhovnicesc, pelerinajul cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Început în urmă cu an, în ziua de 4 martie 2024, evenimentul a fost organizat în Arhi­episcopia Bucureștilor, la inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în contextul împlinirii a 250 de ani de la aducerea la București a moaștelor Sfântului Ocrotitor al Capitalei.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au încredințat satul, orașul, cetatea, regiunea sau chiar țara sub ocrotirea unui sfânt. În lumea europeană, Sfântul Gheorghe este considerat ocrotitorul mai multor state: Grecia, Georgia, Malta, Portugalia; Sfântul Ioan de Rila este patronul spiritual al Bulgariei (leva - moneda bulgărească - poartă chipul Cuviosului Ioan), iar Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Pe pământul românesc, mai multe orașe și regiuni sunt considerate, dintr-un raționament corect și onest, ca fiind ocrotite de anumiți sfinți: Cuvioasa Parascheva - Ocrotitoarea Moldovei; Sfântul Ierarh Iosif cel Nou - Ocrotitorul Banatului; Sfântul Ioan cel Nou - Ocrotitorul Sucevei; Sfântul Ierarh Nifon - Ocrotitorul orașului Târgoviște; Sfânta Muce­niță Filofteia - Ocrotitoarea orașului Curtea de Argeș, și Sfântul Cuvios Dimitrie, Ocrotitorul Bucu­reș­tilor.

Din citirea cu inimă smerită a Acatistului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, putem să ne dăm seama de binecuvântarea lui Dumnezeu prin faptul că ne-a dăruit nouă, ­românilor, în vremuri greu de ima­ginat pentru omul contemporan, moaș­­tele unui sfânt așa mare.

Rânduiți pe zile să conducă pelerinajul în cele 13 protopopiate ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, Prea­sfințiții Părinți Episcopi-vicari Varlaam Ploieșteanul, Paisie Sinaitul și Timotei Prahoveanul, precum și ceilalți membri ai delegației, au fost martorii pregustării bucuriei Învierii. Așa au numit preoții și credin­cioșii întâlnirea cu Sfântul Cuvios Dimitrie în acest pelerinaj, „o bucurie ca de Înviere”. Mai ales la sate, credincioșii erau înveșmân­tați cu straiele cele mai luminoase, purtând în mâini lumânări aprinse și cele mai frumoase flori. Cu chipurile blânde, dar ostenite de gre­utățile vieții, așteptau cu nerăbdare întâlnirea cu Sfântul. Erau conști­enți că se întâlnesc cu prietenul lor, care nu le-a trădat niciodată încrederea.

Începând cu slujbele săvârșite în mănăstiri, biserici parohiale și spitale, până la cântările închinate Sfântului și gesturile de smerenie și bucurie ale credincioșilor, toate mărturiseau că eram martorii unei mari minuni. O minune care va avea să lucreze în inimile multora până la sfârșitul vieții.

În unele locuri, picăturile de ploaie se amestecau cu lacrimile celor care aveau să mărturisească despre minunile pe care Cuviosul Dimitrie le-a făcut în viața lor. Nu poți să lași uitării imaginea bătrânului în cârje, lipsit de un picior, care îngenunchease când autoturismul ce transporta cinstitele moaște trecuse prin fața casei lui.

Este de remarcat faptul că, în tradiția populară, unii sfinți sunt cunoscuți ca fiind ocrotitorii celor care călătoresc pe uscat, pe ape și prin aer, alții ocrotitorii celor păgu­biți, iar alții ocrotitorii familiei sau ai copiilor. Sfântul Cuvios Dimitrie nu a intrat în conștiința credin­cio­șilor ca fiind doar ocrotitorul copiilor, și, cu toate că în zilele noastre pre­zența tinerilor și mai ales a copiilor în mediul rural este foarte scăzută, în timpul acestui pelerinaj, racla cu sfintele moaște a fost întâmpinată de o mulțime de copii. Acest lucru a fost sesizat, într-un mod admirativ, inclusiv de către autoritățile locale. Unii, mai ales cei mici, se întâlneau pentru prima dată cu un sfânt, prin moaștele sale, iar alții, din cauza posibilităților materiale reduse, nu ajunseseră niciodată la Catedrala Patriarhală din Bucu­rești. Acum aveau prilejul să-l întâl­nească pe Sfântul despre care li s-a vorbit la biserică sau la școală, la ora de religie, care în timpul vieții sale, din neatenție, a călcat peste un cuib de păsări și, strivindu-l, s-a pedepsit singur ca timp de 3 ani să nu-și mai încalțe acel picior, indiferent de anotimp. Acest moment din viața Sfântului ne arată gingășia acestui smerit monah, care și-a luat un asemenea canon pentru o faptă săvârșită din greșeală, în timp ce noi, astăzi, nu împlinim canonul dat de duhovnic în scaunul spovedaniei, nici măcar pentru păcatele pe care le facem cu știință, ba, mai mult, în mod repetat.

În nopțile când sfintele moaște poposeau la mănăstirile prahovene (Caraiman, Ghighiu, Zamfira și „Sfânta Maria”-Jercălăi), la lumina lumânărilor, când monahii și monahiile intonau cântările slujbei Privegherii, Ocrotitorul Bucureș­tilor își aștepta închinătorii dornici să îngenuncheze mai multă vreme lângă racla sa.

Nici un credincios nu venise singur la acest pelerinaj. Mulți îi purtau în rugăciune pe părinții, frații, prietenii și cunoscuții lor. Alții atingeau de raclă îmbrăcămintea celor care urmau să aibă o intervenție medicală sau a celor care nu se puteau deplasa.

Cu siguranță acest pelerinaj a contribuit la înnoirea și întărirea vieții duhovnicești, la intensificarea rugăciunii și la respectul față de aproapele.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou ne adună lângă sfintele sale moaște indiferent unde s-ar afla acestea, fie într-o frumoasă Catedrală Patriarhală în timpul anului, fie într-o modestă biserică a satului românesc cu prilejul unui pelerinaj. Aceasta se datorează sfințeniei, smereniei și discreției cu care lucrează în adâncul multor inimi.

Întâlnirea cu Dumnezeu și cu sfinții Săi nu-l lasă pe om neschimbat. În urma acestui pelerinaj, mai multe parohii, din dorința credin­cio­șilor de a-l simți pe Cuviosul Dimitrie în mijlocul lor, au solicitat și au primit un veșmânt care a acoperit pentru o scurtă perioadă de timp cinstitele moaște ale Sfântului care i-a vizitat la ei acasă.

Amintind faptul că acest pelerinaj s-a organizat în Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfin­ților tămăduitori fără de arginți, cu smerenie, trebuie să afirmăm, ținând cont de vindecările și minunile săvârșite în cei 250 de ani de păstorire neîntreruptă, că Sfântul Cuvios Dimitrie este unul dintre sfinții doctori fără de arginți.

Din al doilea tropar închinat Cuviosului aflăm valoarea pe care o acorda postului și care erau virtuțile cu care se învrednicea: „Postul și rugăciunea cu evlavie le-ai unit și pe pământ în smerenie ai viețuit”.

Odată cu această perioadă de pocăință, în care Sfântul Andrei Criteanul ne îndeamnă și pe noi la plângerea păcatelor, să privim în acest urcuș al Postului Mare la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou și să urmăm exemplul smereniei de care a dat dovadă în timpul vieții sale, dar și la bucuria pe care o aduce în sufletele celor care i se închină cu credință.