Un buchet dăruit Mamei

Nicicând cuvântul „Mamă” nu și-a găsit mai deplin rotunjirea ca în această apropiere de cuvântul Țară! Cu exact 100 de ani în urmă a fost semnat Actul Unirii Basarabiei cu Țara, primul pas, dar atât de măreț în acel an, 1918. Printr-un joc subtil al așa-zisei întâmplări, această primă Unire s-a apropiat chiar în fila calendarului de sărbătoarea Bunei Vestiri, dedicată fără greș Mamei, în cel mai deplin înțeles al cuvântului, câtă vreme Maica Domnului va fi primit  înștiin­țarea că avea să devină chiar cea care Îl va zămisli pe Mântuitorul omenirii, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu și Om.

Câte mame și-au dat fiii pentru luptele acelor ani, câte lacrimi de durere au fost, câte lacrimi de bucurie! Centenarul are datoria să și le asume pe toate cele de atunci, dar și pe mamele care au purtat timpul în brațele lor, aducându-l până la noi prin pruncii pe care i-au adăugat românilor și pe care i-au dăruit României. O Biserică în sărbătoare și ofranda Sfintei Liturghii aduc închinare Maicii Domnului în ziua în care Arhanghelul Gavriil i-a dat Vestea cea Mare. Iar copila neprihănită, cu toată credința inimii sale, a spus „Iată roaba Domnului: fie mie după cuvântul Tău”. (Lc. 1, 38) Această minunată ascultare, izvor de dragoste și izvorând iubire, este și înțelepciune totodată, este armonie cu sine și cu Dumnezeu, iar de atunci încoace feminitatea și-a asumat - în proporții diferite, este drept - frumusețea Sfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu, „Noua Evă”, așa cum a fost numită de Sfântul Irineu de Lyon, cea care a răscumpărat neascultarea prin ascultare.

Chipurile feminine ale Bisericii contemporane leagă, verigă de verigă, timpii istoriei cu fru­musețea mamelor anului 1918 și emoțio­nează, cu atât mai mult, cu cât, fără să fim acum în război, ne descoperă micșorați în trupul țării, nu doar ca teritoriu, dar și ca trăitori între granițele actuale. Doamnele centenarului, mame, simple femei cu îndeletniciri diverse, merită o zi a lor sfințită prin sfințenia Maicii Domnului, merită o plecăciune plină de respect adevărat și cald, fiindcă au păstrat un strop din cumințenia, ascultarea și smerenia Doamnei supreme care este Maica Domnului.

Ana, cu un chip modelat de ani și griji, profesoară, mamă și bunică, are un har aparte de a se ruga cu lacrimi, iar în inima ei încap toți copiii lumii.

Maria este artist plastic și modelează lutul, dar și talentul elevilor săi, pe care îi poartă în rugăciunea neîncetată pe care a ajuns să o țină în inimă și minte.

Elena, iconarul Fiului Risipitor și al Brâncovenilor, este, de fapt, cea mai umilă credincioasă, care urcă neînfricat pe schele de mănăstire de unde ascultă netulburată zborul îngerilor.

Rodica se smerește făcând fotografii și învățându-ne să privim o boltă, o aripă de heruvim, ori, pur și simplu, cerul, cu ochii credinței.

Mihaela se bucură de elevii ei ca de propriii săi prunci, pe care îi crește în armonia rugăciunii și a cântului bizantin, mângâindu-i cu privirea, dar fără să îi cruțe când este vorba de îndatoriri.

Lavinia și-a descoperit vocația maternă, căci este o bogăție să fii mămica a șase copii, dar și pe aceea de moderator al relațiilor dintre oameni, pe care le echilibrează și le armonizează, fiindcă are un preaplin de dragoste de dăruit lumii și o face în cel mai natural mod cu putință.

Ioana scrie, predă limba română, se dedică binelui social și face voluntariat fără să își drămuiască puterile, fiindcă în inima ei, ascunsă într-un trup fragil, se regăsește energia unui fluviu de iubire pentru semeni.

Alexandra îi școlește pe elevii săi întru ale istoriei patriei și nu se lasă până când aceștia nu se declară iubitori nestrămutați ai lui Ștefan cel Mare, Carol I, ori Ferdinand Întregitorul de Țară.

Daniela, și Alina, și Grațiela, Camelia și Nicoleta, și Petrița, și Sanda, ori Andreea, nume minunate, de Doamne și Domni­șoare care duc mai departe credința și dragostea unui neam pentru pământul Patriei pe care îl visează întregit, așa cum a fost el cândva, zămislit din vis și iubire de neam, de limba românească și de strămoși.

Acestora și tuturor celor aidoma lor, româncelor de pretutindeni, Buna Vestire le este Sărbătoare de Credință, alăturând rugăciunea unui crez nestrămutat de înnoire și Înviere.
„Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, Ceea ce eşti plină de Har, Marie, Domnul este cu tine…”