Un dascăl al harului și libertății

Rugăciunea unei mame pentru copilul ei este mai puternică decât rugăciunea oricărui preot, spun Părinții Bisericii. Lucrul a fost verificat și în cazul Fericitului Augustin.

Atunci când mama lui Augustin, Sfânta Monica, a venit la Milano pentru a-i cere episcopului Ambrozie cu lacrimi în ochi să se roage pentru fiul ei, insis­tența cu care l-a implorat pe ierarhul italian l-a făcut pe acesta să o liniștească cu următoarele cuvinte: „Nu poate să piară fiul unor astfel de lacrimi”. Și așa s-a întâmplat.

Augustin a părăsit viața dezordonată de până atunci și căutările fără sfârșit la manihei, s-a botezat și a ajuns păstorul duhovnicesc al creștinilor din nordul Africii. Opera lui de predicator fără egal în Occident până astăzi, a cărui anvergură este depășită doar de activitatea omiletică a Sfântului Ioan Gură de Aur, rămâne un reper pentru oratoria bisericească din toate timpurile.

Iată un singur exemplu din comentariul la Evanghelia după Matei, episodul Predicii de pe munte: „Dumnezeu nu ne împli­nește dorințele pentru că dorește să fie rugat. El este întotdeauna gata să ne dea lumina, dar nu lumina aceea care se vede, ci pe cea a minții și a Duhului. Noi suntem, în schimb, cei care, atunci când ne ispitim și ne orbește pofta trecutului, nu suntem întotdeauna pregătiți să o primim. Cel ce se roagă nu numai că suportă lumina, ci e pătruns de ea, fără a arde, cu bucuria de nespus care, în deplin adevăr, face fericirea noastră”.

Sfârșitul vieții Fericitului Augu­s­tin vorbește despre statura duhovnicească a acestui epis­cop, căruia împăratul Bizanțului îi trimisese personal invitație pentru a fi prezent la al III-lea Sinod Ecumenic, deși scaunul episcopal ocupat de Augustin, cel de Hipona, nu era între cele mai renumite ale Africii.

Iată ce scrie Possidius, biograful lui Augustin, despre ultimele zile ale magistrului său: „Era bolnav de o febră infec­țioa­să. Trebuia să stea în pat. Și, pentru că sunt în număr mic, pusese să se facă còpii după psalmii de pocăință ai lui David. Și, din pat, în timpul bolii, privea la acele còpii așezate de-a lungul peretelui, și le citea vărsând neîncetat lacrimi din belșug. Tot timpul și-l petrecea în rugăciune. Deși bolnav, a fost rugat stăruitor să mai dezlege prin rugăciunile sale pe câțiva inși stăpâniți de demoni. Vindecarea a avut loc. Eram adu­nați în jurul lui și ne rugam împreună cu el. A adormit împreună cu părinții, după expresia Scripturii, sub ochii noștri. Testament n-a făcut, căci era atât de sărac, încât nu avea nimic de lăsat”.

Acesta a fost cel supranumit în Biserica Occidentală doctor amoris et libertatis, dascălul harului și al libertății, deoarece cuvintele după care s-a călăuzit în viață au fost: „Iubește și fă ce vrei”.